de Paul Dobrescu
John Maulding a avut ideea să compare procentul deceselor în rândul persoanelor infectate cu coronavirus din cadrul principalelor populaţii ale Elveţiei. În această ţară multilingvistică, germanii au o rată de mortalitate de 0.6%, francezii, de 1.4% iar italienii, de 4.4%. Cum am putea explica o asemenea diferenţă? Sunt doar locuitorii aceleiaşi ţări, e adevărat, locuitori având rezidenţa în diverse cantoane cu o largă autonomie.
În cele din urmă, ne-am gândit să urmărim comportamentul şi evoluţia ratelor de mortalitate din Germania, din Franţa şi din Italia. La ora când scriem aceste rânduri, rata mortalităţii în Germania este de 1,4%, comparativ cu 12% în Italia, 10% în Spania, Franţa şi Marea Britanie. Chiar dacă Germania consemnează un număr de aproape 10.0000 cazuri de infectare (mai multe cazuri au doar Statele Unite, Italia şi Spania), numărul deceselor – 1.295 – este, comparativ, foarte mic.
Germania a intrat în criză cu un punct forte, comparaţiv cu celelalte ţări europene: o reţea sanitară bine pusă la punct şi, cu deosebire, un număr mare de paturi pentru tratament intensiv. În momentul declanşării crizei, numărul paturilor de acest gen se ridica la 28.000, în momentul de faţă au ajuns la 40.000, urmând ca, în perioada imediat următoare, să se ridice la 56.000. Comparaţia marchează clar diferenţele: în Germania, numărul unor asemenea paturi este aproape de trei ori mai mare decât în Franţa sau Italia, şi de aproape cinci ori mai mare decât în Marea Britanie.
Acest atu nu s-ar fi pus în valoare dacă nu s-ar fi cuplat cu o altă iniţiativă. Precizează profesorul Hendrik Streeck: „Testarea şi depistarea contactelor sunt elementele strategiei care a avut succes în Coreea de Sud, iar noi am încercat să învăţăm din acest model”. Binomul reţea sanitară densă – testare agresivă reprezintă explicaţia pentru performanţa Germaniei. Germania nu s-a sfiit să înveţe de la Coreea de Sud. Noi de la cine am învăţat? Nu ştim să fi apărut în spaţiul public o precizare de acest ordin: urmărim experienţa din cutare ţară şi încercăm să preluăm, să adaptăm asta şi asta. La începutul lunii martie nu ne dumirisem că vom fi confruntaţi cu o mare criză..
Să nu uităm, Germania a început testarea agresivă din prima parte a lunii ianuarie. Infecţia fiind depistată devreme, şansele de a o trata cu succes au fost mult mai mari. De ce menţionăm acest fapt extrem de important? Pentru că răspunsul german a luat-o înaintea răspândirii virusului. Identificăm aici elementul explicativ central. Într-o criză, capacitatea de anticipare este decisivă. Nu se merge în urma crizei, ci criza este întâmpinată cu un răspuns. Când urmezi criza, nu faci decât să contabilizezi pierderile; când o anticipezi şi ieşi înaintea ei, nu cu mâinile goale, ci cu măsuri coerente, există şanse de succes. Este singura modalitate de a controla cu adevărat o asemenea criză. Nu dorim să configurăm o imagine prin contrast. Cu mici excepţii – distanţarea social fiind una din ele – noi păşim pe urmele crizei. O urmăm. De aici şi rezultatele.
Capacitatea de anticipare este cel puţin la fel de valabilă şi pentru criza care urmează, cea economică. Afirmăm de pe acum: Germania va trece mai bine şi de această criză. Un prim argument. Berlinul a alocat refacerii economice mai bine de 20% din PIB-ul german. România a alocat mai puţin de 3%. În Germania există o vie dezbatere în această privinţă, deşi este ţara cu cel mai mare excedent comercial din lume. La noi, deşi avem mari deficite (bugetare, comerciale, de cont current) primim din partea ministrului de finanţe asigurări: „Sunt optimist că putem reveni poate la fel de puternic cum am căzut. Vom avea o evoluţie in V. O cădere urmată de o revenire rapidă. Eu sper si merg pe varianta căane vom reveni intr-o luăa-două. Nu am semne care să-mi arate că nu e aşa”. Toată lumea este îngrijorată (sunt analize care vorbesc despre un impact al viitoarei crize economice echivalent cu efectul cumulat a ceea ce a fost 11 septembrie, Marea Recesiune din 2008/2009 şi Ebola, noi promovăm un optimism care nu pare în pas cu vremurile.
Ne-am obişnuit cu ideea că virusul atacă oamenii. Adevărat! Dar virusul atacă, deopotrivă, sisteme – sisteme sanitare, sisteme de protecţie, sisteme economice – scoțându-le la suprafață slăbiciunile. Şi nu le atacă pe rând, unul câte unul, ci cvasiconcomitent. De aceea răspunsul este nu doar unul medical, sau economic, sau social. El este, concomitent, medical, economic, financiar, social. Cu alte cuvinte, un răspuns strategic. Vor pierde statele care nu au înţeles, care continuă să nu înţeleagă acest lucru, deşi el ni se arată zilnic.
Citește și:
Geopolitică în era coronavirusului