
Articol de Paul Dobrescu
Faptul că Europa a devenit epicentrul pandemiei actuale provoacă o atitudine pigmentată cu multe elemente de revoltă. Cel puţin din partea autorului acestor rânduri. Primul motiv este dat de indisponibilitatea Europei de a învăţa, de a procesa. Soarta a făcut ca UE să aibă un răgaz de câteva săptămâni bune pentru a vedea ce se întâmplă în China, cum procedează această ţară, ce rezultate are. Nu era obligatoriu să fie însuşită „bibliografia” chineză, dar era obligatoriu să fie avută în vedere. Îşi închipuia cineva că o epidemie izbucnită în cea mai populată ţară a lumii nu se va extinde cu rapiditate pe tot întinsul globului?
Europenii nu au procesat experienţa chineză. A apărut experienţa sud-coreeană, care a propus ceva peste care nu se poate trece. Este vorba despre dezvoltarea unei capacităţi impresionante de a testa persoanele suspecte. Până la 30.000 de testări pe zi. Identificate din vreme şi izolate, persoanele respective întrerup lanţul contagiunii. Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii – având în vedere asemenea experienţe prefigurate în diverse ţări – a recomandat: „identificaţi, izolati, testaţi, trataţi fiecare caz şi sistaţi fiecare contact!”. Adică folositi o procedură „tip barieră”. Leacul aflat la îndemână în lupta contra epidemiei acesta este: întreruperea extinderii.
Nu s-a procesat nici această experienţă. Dominanta discuţiilor europene viza „procedurile dure”, „abandonul drepturilor” etc. Astăzi, Emmanuel Macron cheamă Franţa să „fie pe picior de război pentru a lupta contra virusului”. Istoria este, câteodată, amar de ironică. Repeziciunea cu care s-a extins pandemia în Italia, numărul de victime înfiorător de mare din această ţară, situaţia explozivă care se anunţă în Spania, ca şi în Franţa, arată nu doar că Europa s-a lăsat surprinsă, ci că şi-a făcut un obicei de a fi surprinsă de evoluţii pe care nu le sesisează la timp.
Pandemia nu este singura ipostază care ne vorbeşte despre acest lucru. Fiind vorba de vieţi, de multe vieţi omeneşti, situaţia de astăzi împrumută o gravitate specială. Dar Europa s-a lăsat surpinsă şi de evoluţiile spectaculoase din domeniul Inteligenţei Artificiale. Distanţa dintre Europa şi cele două superputeri ale momentului – SUA şi China – a devenit foarte greu de recuperat. Costul în acest caz nu este mai puţin dureros, pentru că ne spune că Uniunea se îndreaptă spre statutul de putere secundă, depărtându-se de statutul ei de putere economică de primă mărime. Realitatea este că, de la o vreme, Europa se leagănă prea mult în ritmurile seducătoare ale vorbelor, retoricii, principiilor şi se acomodează mult mai greu la efortul presupus de fapte, rezultate, performanţă.
Fapt dovedit şi zilele acestea. Unde este coeziunea, valoare fundamentală a Uniunii Europene? Cum a ajutat UE Italia sau Spania? Sau chiar şi România? Avem răspunsuri naţionale – mai bune sau mai puţin bune – dar nu avem răspunsul european. Tările membre au descoperit brusc perspectiva naţională şi au împins în plan secund pe cea europeană. Lucru pus în evidenţă cu deosebire de interzicerea exportului de produse medicale de către unele ţări (între care şi România).
Ceea ce se întâmplă astăzi nu va rămâne, cel mai probabil, fără urmări pentru Uniunea Europeană. Necazurile vor trece, dar atitudinea nu se va uita: Uniunea nu a fost actorul politic principal, ca şi când nu ne-am afla după decenii de contrucţie europeană.
Nemulţumirea, dacă nu revolta – metafizică, evident – sunt alimentate şi de reacţia întârziată a României, la fel ca şi cea a Uniunii. Primul caz de infecţie cu noul virus în Italia a fost descoperit pe 31 ianuarie. Avem în această ţară cea mai mare comunitate de români. Se îndoia cineva că virusul nu va sosi şi la noi? De ce ne-a trebuit mai bine de o lună ca să punem la punct o strategie acceptată şi de Parlament? Astăzi, ştim că 50% din cele peste 250 de persoane infectate au contractat virusul din surse externe. Că mulţi dintre concetăţenii noştri se vor întoarce în ţară se putea presupune de când a izbucnit epidemia în Italia. O strategie care să pună pe prim plan testarea, deci izolarea şi tratarea, ar fi diminuat cu mult din evoluţia îngrijorătoare a îmbolnăvirilor. Descoperim însă că testarea nu figurează drept obiectiv prioritar în documentul care întemeiază decretarea stării de urgenţă. Aşa cum descoperim că acum intră în actualitate producţia de biocide şi nu în urmă cu o lună, cum ar fi fost normal. Priviţi la modul cum sunt izolate persoanele afectate şi veţi înţelege mai bine starea de provizorat.
Ne-am lăsat surprinşi de la început, ne lăsăm surprinşi în continuare. Ceea ce nu este deloc un semn bun pentru ceea ce urmează…