de Paul Dobrescu
Va marca anul 2020 un moment de răscruce în echilibrul puterilor lumii? Ceea ce ştim este că lumea va cunoaşte un impact mult mai mare decât cel din timpul Marii Recesiuni din 2008-2009. Acum avem două crize suprapuse, una medicală şi una economică. În timp, ele pot fi „distanţate”, dar este clar că pandemia va fi urmată de un adevărat cutremur economic a cărui magnitudine va fi direct influenţată de magnitudinea pandemiei în mijlocul căreia ne aflăm. Modul cum va fi depăşită pandemia este esenţial pentru ceea ce urmează.
Traversăm o perioadă extrem de încordată: mor oameni şi, în multe din cazuri, ne arătăm neputincioşi în a stopa fenomenul. Avem diverse trăiri care, acum, în mijlocul furtunii, se succed cu rapiditate; când ne vom apropia de malul celălalt, vom fi mai disponibili să examinăm lucrurile, să vedem unde s-a greşit. „Situaţia a fost foarte complicată”, se va spune. Da, dar omul a trăit intens această situaţie şi poartă cu el propria percepţie despre ce s-a întâmplat. Va fi propria percepţie reducţionistă, chiar deformată, are puţină importanţă! Oamenii judecă pe baza a ceea ce au în minte, iar bagajul de percepţii se formează acum, în această perioadă dificilă. Cum se vor raporta semenii noştri peste o lună, o jumătate de an sau un an la tot ceea ce se întâmplă acum?
Să ne referim la situaţia din Italia. Italia a solicitat sprijin din partea Uniunii Europene. El a venit din partea Chinei, cum se menţionează în Foreign Affairs, sub formă de aparatură şi cadre medicale. Sunt comentarii care spun că ajutorul de care vorbim are în spate calcule strategice deloc nevinovate. Posibil! Pe noi aici ne interesează că răspunsul din partea Bruxelles-ului a venit cu întârziere. Din punctul de vedere al percepţiei, este aproape ca şi când nu ar fi venit. Ceea ce spunea Mark Twain despre ştirile false este valabil şi în cazul percepţiei: „O minciună poate călători jumătate de lume până reuşeşte adevărul să-şi pună încălţările”.
Din criza coronavirusului, Uniunea va ieşi afectată. Când spunem Uniunea, avem în vedere încrederea oamenilor în construcţia europeană. După cum se prefigurează lucrurile, Uniunea pare că va ieşi afectată şi de criza care urmează, de cea economică, în care predominant va fi tot răspunsul national, iar nu cel european. Faliile schiţate până acum la nivelul Uniunii, cea dintre nord-sud, dintre est-vest, s-au adâncit. Mai ales că există riscul ca încrederea oamenilor să lucreze în direcţia faliilor şi nu în contra lor.
În criza coronavirusului fundamentale sunt promptitudinea răspunsului, capacitatea de repliere. Din păcate, răspunsul intern dat de multe puteri occidentale – inclusiv SUA – nu pare a fi eligibil pentru un răspuns global sau măcar pentru un răspuns cu o arie mai largă de aplicabilitate. Când Europa fierbe, SUA tace. Nu tace nemotivat, pentru că este absorbită de problemele interne, de extinderea pandemiei şi pe terioriul lor. Era firesc, în anumite privinţe, ca agenda principală să fie cea internă. Numai că SUA simbolizează fanionul lumii occidentale. Iar ţara-fanion nu puate fi absentă când altă parte a lumii vestice este confruntată cu dificultăţi de asemenea magnitudine.
Aici descoperim consecinţele decalării în timp ale răspândirii virusului pe diferite meridiane, proces care a oferit Chinei un tip de avantaj. Este adevărat, şi pentru că Beijingul a avut o reacţie promptă, chiar dură, a pus sub control virusul şi acum apare victorios tocmai în momentul în care alte ţări se află în situaţii de-a dreptul dramatice. Criza coronavirusului a izbucnit în China în ultimele două luni ale anului trecut. La început, aşa cum precizează Kurt M. Campbell, Rush Doshi, China a cumpărat masiv măşti, ventilatoare, uneori primite chiar sub formă de ajutor. Unde rezidă meritul Beijingului? În faptul că a început să producă pe scară largă toate aceste aparate şi materiale, devenind producătorul major al lumii în domeniu. Când? Când lumea are cea mai mare nevoie de ele. Iar Beijing-ul a înţeles să nu le vândă, ci să le doneze, să le ofere multor ţări. Alibaba s-a angajat că va trimite 100.000 măşti şi 20.000 teste în fiecare ţară africană.
Este o mişcare bazată pe un calcul precis: epidemia nu avea cum să nu se răspândească rapid, ceea ce, în cele din urmă, urma să ducă la o adevărată stare de război cu virusul ucigaş. Întrebarea este de ce nu au făcut un calcul similar şi puterile occidentale? Aici este sincopa Occidentului, asa se face că puterile occidentale au fost surprinse de evoluţia lucrurilor. SUA, de pildă, precizează aceiaşi autori americani, nu deţineau la începutul crizei decât 1% din necesarul de măşti şi 10% din ventilatoarele atât de importante în lupta cu pandemia. Ca să nu mai spunem că 95% din piaţa de antibiotice americane este ocupată de producătorii chinezi. Prin urmare, nu putem pretinde Americii să trimită SUA în momentul de faţă materiale medicale în diverse ţări, cum nu puteam să solicităm Chinei acelaşi lucru în decembrie, când era asaltată de extinderea epidemiei. Nu ar fi corect şi acest lucru ar trebui să fie clar pentru toţi.
În momentul de faţă, impactul geopolitic al pandemiei se corelează strâns cu două răspunsuri extrem de presante. În primul rând, cine reuşeşte, primul, să identifice un vaccin sau cel puţin un antidot aşteptat de toată lumea cu sufletul la gură. Vectorul potenţialului vaccin va transforma puterea care îl lansează într-o adevărată regină a lumii. Cel puţin în sufletul oamenilor! Întrucât America are cea mai avansată cercetare în domeniul biotehnologiei, are şi cele mai mari şanse de a face acest lucru. Mai ales dacă va accentua cooperarea internaţională.
Trecând prin epidemie mai devreme, China a câştigat un răgaz important pentru propria refacere şi are un avantaj comparativ în raport cu celelalte puteri economice care, acum, se află în mijlocul crizei. Înţelegem febrilitatea cu care ţările occidentale îndreaptă impresionante fonduri pentru prevenirea declinului economic şi grăbirea relansării. Viteza de reacţie va juca un rol decisiv pe termen mediu. Ca răspuns la eventuala rezervă că refacerea va fi anevoiasă, întrucât cererea este prăbuşită, Andy Rothman spune simplu: principalul motor al creşterii economice chineze este deja cererea internă. În plus, multe ţări ale lumii sunt interesate într-o refacere rapidă a Chinei, deoarece „circa o treime din creşterea economică globală este asigurată de această ţară, ceea ce echivalează cu contribuţiile cumulate ale SUA, Uniunii Europene şi Japoniei”
Sunt multe lecţii pe care actuala criză le pune în evidenţă. Cea mai importantă pare a fi următoarea: Occidentul va trebui să dea prioritate abordărilor strategice, chiar şi în faţa mărimii profitului. O abordare strategică întemeiată va asigura un profit mare, dar mâine!
Citește și Geopolitică în era coronavirusului, de același autor
