Articol de Prof. Univ. Dr. Alina Bârgăoanu
Discursul de marţi, 17 ianuarie a.c., al premierului britanic Theresa May, a indicat modalitatea concretă prin care Marea Britanie îşi propune să iasă din Uniunea Europeană. Cele douăsprezece puncte ale negocierii pun capăt speculaţiilor că, de fapt, votul în favoarea Brexit-ului nu ar fi fost atât de important, că se vor găsi „soluţii” astfel încât votul respectiv să nu conteze, că, de fapt, britanicii se vor trezi, vor conştientiza că ieşirea e prea dureroasă, vor regreta decizia luată şi vor reveni asupra ei sau se vor decide oricum asupra unei ieşiri „soft”, de suprafaţă etc. Discursul la care ne referim aduce claritate unei afirmaţii făcute anterior tot de premierul May: Brexit means Brexit. De această dată, Brexit înseamnă, în cuvintele Theresey May: certitudine şi stabilitate pentru Marea Britanie (adică disponibilitate redusă pentru negociere), control asupra legislaţiei, spaţiu de liberă circulaţie cu Irlanda, control asupra imigraţiei, respectarea drepturilor cetăţenilor europeni în Marea Britanie şi ale cetăţenilor britanici în UE, respectarea drepturilor muncitorilor (dar nu libera circulaţie), acorduri de liber schimb cu pieţele europene, noi acorduri comerciale cu ţări din afara UE, un rol sporit pentru Marea Britanie în domeniul cercetării şi inovării, cooperare în domeniul infracţiunilor transfrontaliere, terorismului şi al afacerilor internaţionale, un proces de separare organizat şi lin, dar nu prelungit la infinit. Marea Britanie nu negociază accesul la piaţa liberă în schimbul asigurării libertăţii de circulaţie, doreşte să (re)devină o putere comercială care acţionează la nivel global, caută să semneze acorduri de liber schimb cu alte puteri comerciale – consacrate sau în ascensiune, precum SUA, China, Brazilia, statele din Golf, statele din Commonwealth.
Există analişti care văd în respectivul discurs doar o amânare, alţii care ar fi dorit şi mai multă concreteţe; consider că mesajul a fost unul foarte explicit: „Nu ne dorim un statut de membru parţial, sau de membru asociat al Uniunii Europene, sau oricare alt statut care să ne lase jumătate înăuntru şi jumătate în afară. Nu căutăm să adoptăm un model de care beneficiază alte ţări. Nu căutăm ca, în procesul de separare, să ne cramponăm de frânturi ale calităţii de membru. Regatul Unit părăseşte Uniunea Europeană”.
Cu mai puţine cuvinte: Brexit means hard Brexit.
Dincolo de caracterul explicit al opţiunii pentru un hard Brexit, discursul este relevant din cel puţin alte două puncte de vedere. În primul rând, este relevant prin critica destul de severă la adresa stării de fapt din Uniunea Europeană, chiar dacă este vorba despre lucruri abia sugerate, negate în treacăt sau în orice caz nu foarte convingător combătute. De exemplu, iată cum explică Theresa May resorturile votului în favoarea Brexit-ului: „britanicii au votat pentru a ieşi din Uniune şi pentru a se deschide către lume”. Adică, dacă eşti în Uniune, nu te poţi deschide către lume? În altă parte: „foarte mulţi britanici simt de ceva timp că apartenenţa la Uniunea Europeană a început să lucreze în detrimentul legăturilor globale, al acţiunilor care să ne permită să ne avântăm, curajos, în crearea de legături comerciale cu lumea largă”. Afirmaţie care nu este nuanţată sau contrazisă în vreun fel. O altă afirmaţie insidioasă, chiar dacă foarte subtil expusă este cea referitoare la precedentul creat de Brexit, la apetitul pe care ieşirea Marii Britanii l-ar crea pentru exit-uri similare. Frexit, Nexit, ExItaly, ca să mai variem jocul de cuvinte. „Ştiu că mulţi se tem că [Brexit-ul] ar putea marca începutul unei destrămări de o mai mare amploare a Uniunii”, spune May. Dar nu contrazice posibilitatea, poate chiar probabilitatea unui astfel de scenariu, nu dă asigurări că ieşirea Marii Britanii ar putea avea un statut de excepţie. Ci doar afirmă că nu îşi doreşte o astfel de destrămare şi că nu e în interesul Marii Britanii.
Aş adăuga, în acest punct, că posibilitatea/probabilitatea altor exit-uri a fost expusă, aproape simultan, şi de către Preşedintele american nou ales Donald Trump în primul interviu acordat unor instituţii de presă europene, Bild şi The Times: „cred că şi alţii vor părăsi [Uniunea]; la fel cum cred că menţinerea unităţii europene nu va fi un lucru atât de facil precum îşi imaginează unii”. Sincronizarea acestor declaraţii făcute de cel mai înalt şi relevant nivel nu are cum să treacă neobservată.
Al doilea aspect care, în mod izbitor, este, din nou, comun celor două discursuri se referă la Germania. Theresa May afirmă la un moment dat: „[Brexit-ul] este un mesaj din partea Marii Britanii pentru tot restul Europei”. Citind mai cu atenţie intervenţia premierului britanic, am putea spune că Brexit-ul este un puternic mesaj din partea Marii Britanii pentru Germania. Ce spune noul Preşedinte al Americii în interviul menţionat? „Te uiţi la Uniunea Europeană şi tot ce vezi este Germania. În mod fundamental, [UE] este un vehicul pentru Germania. De aceea cred că Marea Britanie a fost deşteaptă să iasă”. Permiteţi-mi un scurt comentariu cu privire la afirmaţiile directe, dezbrăcate de orice nuanţă, ale Preşedintelui american: acestea sunt o ilustrare perfectă a faptului că de prea multe ori ne indignăm, chiar părem şocaţi, în faţa unor afirmaţii care reflectă preocupări, îngrijorări, chiar nemulţumiri care stăteau de mult timp pe buzele tuturor… Ce spune, în tandem, Theresa May? „Uniunea Europeană s-a străduit să gestioneze diversitatea statelor-membre şi diversitatea de interese. Dar preferă uniformitatea în detrimentul flexibilităţii […]. Există două modalităţi de a gestiona interese diferite. Poţi încerca să ţii lucrurile laolaltă prin forţă, ca în strânsoarea unei menghine, ceea ce, în cele din urmă, sparge în bucăţi exact ceea ce doreai să protejezi. Sau poţi să respecţi, chiar să cultivi diferenţa, şi să reformezi Uniunea Europeană astfel încât aceasta să gestioneze mai bine fabuloasa diversitate a statelor membre”.
Dacă am face un montaj între spusele lui Donald Trump – mai precise în ceea ce priveşte subiectul (adică Germania) şi spusele Theresey May – mai precise în ceea ce priveşte caracterizarea, ar rezulta următorul enunţ: Germania, la care se reduce în acest moment Uniunea Europeană, încearcă să ţină lucrurile laolaltă cu forţa, ca în strânsoarea unei menghine, ceea ce, într-un final, va sparge în bucăţi toată construcţia pe care doreşte să o protejeze…
Ce a mai spus Donald Trump? Că va impune taxe exorbitante maşinilor de provenienţă germană deoarece nu vede ca pe autostrăzile germane să circule prea multe Chevrolet-uri, în timp ce şoselele americane sunt ocupate de maşinile Volkswagen-uri şi BMW-uri. Ce a mai spus Theresa May? „Suntem o piaţă crucială – profitabilă – pentru industria producătoare de maşini europeană (adică germană, nu?). Aşa încât, o pedepsire a Marii Britanii pentru îndrăzneala Brexit-ului ar echivala cu o catastrofală „auto-mutilare” a Europei. Adică a Germaniei, dacă urmăm grila de mai sus.
Nu pot anticipa cum vor evolua negocierile privind Brexit-ul, negocieri începute în forţă de Marea Britanie, după cum am văzut. Dar m-aş putea aventura să afirm că, după căderea zidului Berlinului, Brexit-ul reprezintă cel mai semnificativ eveniment geopolitic pentru Uniunea Europeană. În ce sens şi care este legătura între cele două evenimente? Atunci când vorbim despre motorul franco-german, cel care a pus în mişcare construcţia europeană, a constituit fundamentul acesteia, uităm că jumătatea germană a respectivului motor era, la rândul său, doar o jumătate de Germanie, cea occidentală. Prin reunificarea Germaniei şi integrarea Germaniei de Est, motorul franco-german a devenit cu totul altul, geopolitic vorbind. Uniunea s-a „mutat” mai către estul Continentului (fără a mai lua în calcul şi extinderea propriu-zisă către Est) şi a împrumutat mai mult din trăsăturile unei puteri continentale. Odată cu Brexit-ul, Uniunea se „mută” şi mai la est; iar fără Marea Britanie (putere maritimă), prezintă aproape în exclusivitate trăsăturile unei puteri continentale. Iar geopolitica – disciplina care studiază întretăierea dintre geografie şi putere – ne spune că, de-a lungul timpului, conflictul definitoriu s-a purtat între puterile continentale şi cele maritime.
Îmi aduc aminte de o conferinţa de la Cracovia la care am fost invitată, în toamna anului 2015, de către ambasadorul Poloniei în România, Excelenţa Sa, domnul Marek Szczygiel. Preocuparea Excelenţei-Sale privind – pe atunci îndepărtata – ieşire a Marii Britanii din UE era exprimată în termenii următori: fără Marea Britanie, adică fără singura putere maritimă care să o contrabalanseze în Uniune, Germania va fi atrasă în mod instinctiv de Rusia…”.
Revin la titlul acestui articol. Lucrurile s-au amestecat atât de mult încât nici nu mai ştiu dacă este vorba despre o lecţie a Marii Britanii pentru restul Europei, sau o lecţie a Marii Britanii pentru Germania, sau, mai pe şleau, à la Donald Trump, o lecţie a Statelor Unite pentru Germania.
Citește și:
„Germania, Germania, Germania”
Dosar „Brexit” într-un newsletter special al Institului European din România
Brexit – o tragedie pentru Uniunea Europeană?
