Articol de Lector Univ. Dr. Elena Negrea-Busuioc
Nu, neapărat. Sau ar putea să nu fie o tragedie pentru UE, dacă liderii europeni ar avea flerul și inteligența politică necesare pentru a controla și a contracara efectele negative ale exit-ului Marii Britanii. Acum, mai mult ca oricând, Uniunea trebuie să transmită un mesaj clar și rapid tuturor statelor membre: Brexit-ul este, mai degrabă, o consecință a unei decizii de politică internă a Marii Britanii, decât o reacție de respingere a politicilor și deciziilor luate la Bruxelles. O adevărată tragedie pentru UE ar fi fost un Grexit. Un Grexit ca reacție la politicile UE, în special politicile de austeritate impuse de UE Greciei, ar fi fost considerat o lovitură directă la adresa Uniunii, ca responsabilă pentru „tragedia grecească”. Iar liderii europeni erau conștienți de faptul că grecii dau vina pe Uniune pentru situația dezastruoasă în care se aflau, așa că Merkel și Sarkozy au anulat referendumul propus de prim-ministrul de atunci al Greciei, George Papandreou, în 2011.
Brexit-ul este o „tragedie europeană”, pentru David Cameron care a pariat, și pierdut, că referendumul îi va consolida poziția în Partidul Conservator și că rezultatul sperat de el (victoria taberei Remain) îi va dezarma pe contestatarii săi din partid (conservatorii Eurosceptici de tip „hard”), dar și pe adversarii din alte partide (laburiștii conduși de Jeremy Corbyn sau populiștii din Ukip conduși de Nigel Farage). După confirmarea rezultatului și a victoriei taberei Leave, Cameron și-a anunțat demisia, punând astfel capăt unui mandat din care, cel mai probabil, doar episodul Brexit va fi reținut în istorie. Însă, nici susținătorii desprinderii Marii Britanii de UE nu par să guste cu adevărat victoria pe care au obținut-o. Boris Johnson, poster boy al campaniei Leave, în ciuda faptului că a obținut ceea ce și-a dorit, nu pare nici el prea fericit. Mai mult, declară că „nu este nici o grabă ca țara să iasă din UE”. Singurul care jubilează este Nigel Farage, liderul Ukip, care nici măcar nu a fost considerat un atu de către coordonatorii campaniei Leave, ci, mai degrabă, un element toxic. Cu toate acestea, campania Leave a câștigat, se pare, în primul rând pe mâna uneia dintre temele predilecte ale populiștilor Ukip – migrația.
Este Brexit un efect al Euroscepticismului sau al populismului tot mai accentuat în tările din Europa? Da și nu. Desigur, criticile aduse Uniunii de către politicienii britanici (în special conservatorii Eurosceptici „hard”) au contribuit la instalarea și consolidarea unui climat de neîncredere în UE la nivelul populației. Însă, în același timp, excepționalismul britanic a permis ca regatul să fie afectat, în principal, doar de deciziile UE care au legătură cu reglementarea pieței unice. Britanicii care au votat pentru Leave au votat împotriva sistemului și împotriva migrației, două dintre temele mari ale populismului. Nu este clar dacă oamenii care au votat pentru Leave sunt populiști sau admiratori ai populiștilor, însă, probabil, ei au fost captivați de efervescența retorică a unor lideri populiști precum Farage.
Chiar dacă nu a fost generat neapărat de o decizie a UE care să afecteze în mod explicit Marea Britanie, Brexit-ul nu a apărut, totuși, în izolare. El a fost favorizat de o incertitudine care planează de prea multă vreme asupra prezentului și, mai ales, asupra viitorului UE: ce fel de Uniune? O uniune bazată pe un acord interguvernamental? O uniune federală? O uniune bazată pe o integrare diferențiată? Chiar dacă Marea Britanie va ieși din UE, acest lucru nu trebuie neapărat să fie începutul sfârșitului pentru Uniune. Însă, dacă și alte state membre vor derula referendumuri privind viitorul lor în interiorul Uniunii, atunci se va pune problema dezintegrării UE. Pentru a evita referendumuri privind viitoare exit-uri ale Olandei, Ungariei și chiar al Franței, cetățenii și politicienii, deopotrivă, trebuie să știe clar spre ce fel de uniune se îndreaptă UE. În plus, liderii europeni ar trebui să fie conștienți că percepția cetățenilor cu privire la avantajele integrării este cel puțin difuză. Mesajele privind beneficiile apartenenței la o structură supra-statală cum este Uniunea sunt subminate constant de mesajele eurospectice și populiste propagate de partide și liderii lor care urmăresc succesul electoral pe plan local, regional, național. Este de înțeles că oamenii sunt circumspecți în ceea ce privește UE și chiar înclinați să voteze în favoarea unui eventual exit al țării lor, dacă sunt bombardați cu mesaje de propagandă anti-UE. UE trebuie, mai mult ca oricând, să decidă ce vrea să fie, spre ce fel de structură se îndreaptă, de ce, să explice care sunt costurile și beneficiile integrării. Atât liderii europeni, cât și politicienii pro-UE din statele membre trebuie să comunice clar, concret cetățenilor ce înseamnă că țara lor este membră a UE. Între două mesaje-cheie ca „Stronger in Europe” și ”Take control of our country”, ce ați alege?
