Sufrageria digitală. De ce a prins dezinformarea

Articol de Alina Bârgăoanu

Aşa cum am anunţat în materialul anterior, rechizitoriul procurorului cu însărcinări speciale Robert Mueller – care pare doar vârful iceberg-ului – creează deja un torent de întrebări. De ce a prins dezinformarea? Finanţăm candidaţii sau finanţăm atmosfera? Ce urmează de acum încolo? Cum ne putem apăra?

Întrebarea „De ce a prins dezinformarea?” este şi cea pe care prestigioasa publicaţie Wall Street Journal şi-a pus-o în data de 19 februarie a.c., imediat după publicarea documentului. Articolul, intitulat „Why Was Facebook So Easy to Hijack?” apelează la o metaforă puternică – deturnare, luare de ostateci –, plasând rolul Facebook, al platformelor sociale în seria marilor turbulenţe/ schimbări revoluţionare pe care le-au antrenat şi alte mari tehnologii de comunicare: tiparul, cartea, radioul, televiziunea.

Fără îndoială că analiza evenimentelor este abia la început, dar cred că explicaţiile pot fi reunite sub două categorii. Prima are de-a face cu fundalul psihologic şi social pe care s-au grefat toate operaţiunile de dezinformare şi de inflamare a opiniei publice americane. Un editorialist de la „New York Review of Books” îndemna să facem distincţia între „operaţiunea de a pune gaz pe foc” şi focul propriu-zis, terenul fertil care a predispus la dezinformare, la manipulare. Să nu uităm, America era de abia ieşită dintr-o criză profundă, a cărei gestionare nu a vizat cauzele de fond, ci mai degrabă evitarea unei prăbuşiri asemănătoare celei din anii ‘30. Dar cu ce costuri în plan social şi uman, în planul îndatorării, al retezării posibilităţilor de reluare a creşterii? Cum s-a mai spus, managementul crizei a însemnat „o revenire economică şi o recesiune umană”, recesiune care, cumva, şi-a găsit forma de exprimare în contextul alegerilor prezidenţiale din 2016. Inegalitatea, insecuritatea, frustrarea, sentimentul de dezrădăcinare economică – sunt trăiri puternice care au creat un teren fertil pentru confruntări de tip vindicativ, de tip răfuială. Cu viaţa, cu politicienii, cu establishment-ul…

A doua categorie de explicaţii are de-a face cu platformele sociale. Facebook şi Twitter – invocate în mod explicit în rechizitoriu alături de Instagram şi Youtube – sunt vinovaţii de serviciu, deşi noul ecosistem digital, în interiorul căruia manipularea şi dezinformarea sunt posibile, este mult mai vast. Reproşurile cele mai severe cărora trebuie să le facă faţă Facebook şi Twitter sunt cele care reliefează trăsăturile lor intrinseci, de design: încurajează enclavizarea digitală, apariţia nu a satului global (profeţia lui McLuhan), ci a unor adevărate „triburi digitale”, puţin predispuse schimbului; permit derularea unui tip de monolog interactiv, în care dai atenţie doar lucrurilor care îţi confirmă părerile anterioare și vorbești numai cu cei care gândesc ca tine (eco-chambers şi filter bubbles); tranzacţionează atenţia şi emoţiile utilizatorilor, ceea ce creează o cursă nebună pentru câştigarea atenţiei şi exacerbarea emoţiilor; oferă infrastructura pentru indignările morale, care suspendă spiritul critic şi duc la un gen de „furiocraţie”; cultivă ethos-ul anti-autoritate, anti-sistem, anti-instituţional.

Cum au fost prinse într-o dinamică toxică, dar foarte eficientă, aceste două lucruri – fundalul psihologic şi platformele sociale? Am inventariat într-un material anterior arsenalul de metode şi tehnici. Dincolo de aceste metode şi tehnici precise, probele aduse de procurorul Mueller devoalează un aspect foarte interesant în legătură cu noul tip de campanie pe care l-au patentat cei de la Internet Research Agency. Avem de-a face cu un adevărat pattern, care poate fi folosit, nici măcar cu prea mare greutate, şi în alte contexte politice şi electorale. Intervenţiile nu vizează neapărat candidaţi, cât teme cu mare potenţial de dezbinare, de polarizare, transformarea acestora în adevărate obsesii publice; odată impuse aceste teme obsesive, se urmăreşte ruperea societăţii în două jumătăţi ostile, care văd lumea într-o manieră total diferită şi între care dialogul nu este posibil. După cum remarcă istoricul britanic de la Universitatea Stanford, Niall Ferguson, tronsonul de mijloc al societăţii este practic lăsat gol, ceea ce aruncă respectiva societate într-o adevărată febră a non-comunicării. Atmosfera de polarizare, de vrajbă şi de non-comunicare trebuie menţinută şi după terminarea alegerilor, astfel încât guvernarea să devină dificilă, dacă nu imposibilă. Fără dialog, fără un minim consens pe un număr oricât de mic de teme, societatea rămâne paralizată… până la următoarele alegeri.

În acest fel, cine iese învingător este (aproape) irelevant. Cei despre care procurorii americani spun că au orchestrat astfel de operaţiuni în mediul digital pare că nu merg la sigur în ceea ce priveşte candidatul/ câştigătorul. Ceea ce reflectă experienţă, fineţe în analiză, conştientizarea faptului că alegerile pot fi cu final deschis. Dar merg la sigur în ceea ce priveşte crearea atmosferei de confuzie, de învrăjbire generalizată înainte, în timpul şi după alegeri. Scopul lor pare să fie nu atât controlul alegerilor, cât acapararea guvernării, paralizia generalizată în ceea ce priveşte deciziile, funcţionarea instituţiilor. De altfel, nici documentul despre care vorbim nu ajunge la concluzia explicită că alegerile ar fi fost influenţate, că acţiunile descrise ar fi avut impact asupra rezultatului final. Ce este situat dincolo de îndoială este că acţiunile descrise au creat o atmosferă particulară de haos, controversă, vrajbă, dezbinare. Trolii „falşi” s-au amestecat, până la contopire, cu trolii „organici”, cu americanii „naivi” despre care unul dintre inculpaţi a declarat că sunt „foarte impresionabili”. Ne putem imagina zîmbetul superior al celor care au creat şi amplificat un conţinut digital toxic, o combinaţie profesionistă de texte simpliste, mesaje imposibil de contrazis, fotografii amuzante, colaje video, pe care l-au grefat pe un fundal psihologic caracterizat de neîncredere, nesiguranţă frustrare, furie. Ce satisfacţie profesională trebuie să fi avut atunci când „hora s-a încins”, iar acest conţinut toxic a început să fie alimentat de americani cât se poate de autentici, situaţi de o parte sau de alta a baricadei politice?

Îmi aduc aminte, că, imediat după alegeri, citisem o relatare despre un pilot american care i-a rugat pe cei aflaţi la bord să nu discute cumva rezultatul alegerilor, de teamă că, în urma încăierării, avionul s-ar putea prăbuşi. Aşa arăta America în 2016, aşa pare că arată şi acum. Cum stau lucrurile în alte părţi ale lumii?


Citește și

Sufrageria digitală. Poporul american vs. „fabrica de dezinformare”

Sufrageria digitală. Infrastructura dezinformării

Sursa foto: link

About the Author

Alina Bârgăoanu

Alina Bârgăoanu, profesor universitar Jean Monnet la SNSPA, decan al Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice; Președinte al Consiliului de Administrație al Institutului European din România; cele mai recente lucrări: „Why Europe? Narratives and Counter-Narratives of European Integration” (2017, Peter Lang), „United by or Against Euroscepticism. An Assessment of Public Attitudes Towards the EU in the Context of the Crisis (2015, Cambridge Scholars); bursier Fulbright (2001- 2002).