
Articol de Alina Bârgăoanu
Pe 16 februarie, în spaţiul public american a apărut un document aşteptat practic de toată planeta. Este vorba despre rechizitoriul realizat de procurorul american cu însărcinări speciale Robert Mueller, rechizitoriu care probează implicarea Rusiei în procesele electorale şi politice din SUA. Pe baza rechizitoriului, au fost puse sub acuzare compania rusească „Internet Research Agency”, cu sediul la St. Petersburg, alte două companii ruseşti, precum şi 13 persoane de naţionalitate rusă afiliate IRA. Potrivit procurorului general adjunct al administraţiei Trump, Rod Rosenstein, cel care a dat detalii despre respectivul rechizitoriu în timpul unei conferinţe de presă, „persoanele fizice şi juridice puse sub acuzare au avut intenţia de a dezbina societatea americană şi de a submina încrederea publică în democraţie”.
Probabil că va curge multă cerneală, inclusiv digitală, pe marginea acestui subiect şi a acestui document. Investigaţia se află de abia la început, deci este posibil ca, periodic, să apară noi şi noi dezvăluiri. Aşa încât, îmi iau precauţia necesară şi precizez că acest articol este un modest punct de plecare, o încercare de a sistematiza câteva interpretări care, pe baza informaţiilor de până acum, pot fi măcar parţial argumentate. Întrebările desprinse din lectura Raportului de care am amintit sunt: „În ce constă importanţa documentului?”, „Ce arsenal de tehnici şi instrumente a fost pus la lucru în campania de dezinformare digitală”. Menţionez că sunt şi întrebări care implică răspunsuri cu o valoare interpretativă mai amplă. Cum ar fi: „De ce campania a prins?” şi „Ce se va întâmpla de acum încolo?”. În sfârşit, o ultimă întrebare – cea mai grea dintre toate – „Unde au fost experimentate/ pilotate/ rafinate aceste metode?” pretinde şi ea o dezlegare, mai degrabă una cu accente retorice; în orice caz, cititorul este invitat să formuleze propriul răspuns. Acestor întrebări le consacrăm materialul de faţă şi cele care vor urma.
Aşadar, în ce constă importanţa documentului la care ne referim? Rechizitoriul este formulat la adresa companiei ruseşti Internet Research Agency – o veritabilă fabrică de dezinformare –, a încă două companii şi a unui număr de 13 cetăţeni ruşi. Obiectul acuzaţiilor îl constituie „demersul de implicare în viaţa politică americană”, utilizând, cu precădere, instrumentele puse la dispoziţie de platformele sociale. Campania a fost declanşată în mai 2014, ceea ce constituie un argument în favoarea ideii că „nu a urmărit un candidat anume” (aspect extrem de important asupra căruia vom reveni acum sau în materialele următoare; menţionăm doar că în mai 2014 candidaţii nu erau cunoscuţi); argument îmbrăţişat, de altfel, de fostul candidat Donald Trump imediat după ce documentul de 37 de pagini a fost dat publicităţii. Momentul declanşării denotă – ne place, sau nu – „profesionalism, cunoaşterea unor axiome ale comunicării”, de genul: perioada de pre-campanie este mult mai importantă decât campania propriu-zisă, oamenii intră în campanie hotărâţi, scopul campaniei fiind acela de a le întreţine hotărârea luată deja; mişcările bruşte de opinie sunt mai degrabă excepţia, şi nu regula. Comunicatorii ruşi, acuzaţi în mod oficial de un procuror american, par să fi înţeles din plin aceste axiome, motiv pentru care au început acţiunea de influenţare cu mult timp înainte.
Documentul mi se pare extrem de important din multe considerente. În primul rând, „este prima dată când se formulează o astfel de acuzaţie gravă care are în plin-plan platformele sociale; este prima oară când se aduc dovezi „hard” în favoarea ideii că acestea pot fi puse la lucru într-o impresionantă operaţiune de dezinformare, propagandă şi manipulare”. E o diferenţă uriaşă între a face speculaţii pe această temă, a „mirosi” o anumită prezenţă străină, a identifica un tip de amprentă, a judeca prin analogii sau prin consecinţe, a scrie editoriale pe o temă atât de explozivă şi a pune toate aceste lucruri într-un rechizitoriu asumat de sistemul judiciar american.
Documentul este clar în a sublinia o idee cardinală: „social media/ platformele sociale şi dezinformarea creează un binom”; nu vorbim despre orice acţiune de dezinformare, care să ne permită să dormim liniştiţi pentru că, în definitiv, „dezinformarea şi propaganda există de când lumea”. Este vorba despre „dezinformarea digitală”, cea care este posibilă ca urmare a ascensiunii social media, a atotputerniciei pe care Facebook, YouTube, Instagram şi Twitter – explicit menţionate în document – le exercită în noul „ecosistem informaţional”. Fără îndoială că mass-media tradiţionale intră – voit sau nu – în jocul de amplificare a dezinformării, dar la originea fenomenelor ample de „dezordini informaţionale”, între care figurează şi dezinformarea, se află mediul digital şi platformele sociale.
În al treilea rând, documentul „inventariază tehnicile care au fost puse la lucru” pentru a derula campania de dezinformare digitală. Sper ca sensul celor spuse de mine să nu fie deturnat de o lectură superficială sau răuvoitoare, dar îndrăznesc să afirm că informaţiile prinse în rechizitoriul procurorului Mueller constituie un gen de schiţă de „manual de comunicare politică” adaptat la condiţiile şi la provocările noului ecosistem informaţional.
Descoperim, în primul rând, date şi caracterizări în legătură cu „profilul şi structura organizaţională” a companiei Internet Research Agency, aflată în centrul investigaţiei. „Misiunea” IRA era de a se angaja în „operaţiuni care să interfereze cu procesele electorale şi politice din SUA”; avea un departament de grafică (foarte important, pentru că, altfel, cine ar putea crea meme-urile cu care ne amuzăm copios fără să ne punem, mai întâi, întrebarea de unde vin); unul de date (care să agrege informaţii de natură socio-demografică, dar şi privind comportamentul digital al votanţilor americani); un departament de SEO (search engine optimization), care să asigure că Google va „răspunde” cu ce trebuie în cazul unor căutări referitoare la principalii actori implicaţi; un departament de IT care să se ocupe de mentenanţa insfrastructurii digitale antrenate în operaţiunile respective, precum şi un departament financiar, care să se ocupe de finanţare şi de alocarea bugetelor. Angajaţii – evident, tineri, hipsteri, fascinaţi de perspectivele oferite de tehnologie, pricepuţi şi entuziaşti în a le folosi. Punctele de pornire al oricărei operaţiuni în mediul digital au fost reprezentate de „maparea mediului digital” (care sunt conturile care generează engagement, care sunt influencer-ii, care sunt reţelele de comunicare), precum şi a celui social (care sunt temele care au cel mai mare potenţial de a-i indigna/ înfuria pe americani): „inculpaţii au căutat, în mod conştient, să identifice acele teme care pot crea falii în viaţa politică americană”.
Încadrarea operaţiunilor este cât se poate de gravă: „război informaţional împotriva Statelor Unite ale Americii prin personaje fictive care par cetăţeni americani şi care acţionează pe platformele sociale şi în alte media digitale”. Aşa cum am spus, platformele sociale explicit invocate sunt Facebook, YouTube, Instagram, şi Twitter. Aşadar, „inculpaţii, pretinzând că sunt cetăţeni americani, şi-au început acţiunile creând conturi, pagini şi grupuri pe platformele sociale, pentru a avea de unde să înceapă să atragă audienţa americană „reală”. Aceste grupuri şi pagini de pe platformele sociale se axau pe „teme sociale şi politice cu mare potenţial de polarizare şi de dezbinare” a societăţii americane. Pe aceste platforme, inculpaţii pretindeau că sunt activişti americani, susţinători ai unor cauze generoase. Cunoaşterea limbii engleze era, evident, un criteriu, dar nu unul extrem de dur. După cum ştim, conţinutul care circulă în mediul digital, mai ales pe teme care ne înfurie sau în contextul unor evenimente care ne indignează, nu este foarte elaborat, iar propagarea lozincilor, a exprimărilor licenţioase, a mesajelor mobilizatoare se poate face fără nici un nivel de sofisticare lingvistică. Dacă apar greşeli de ortografie sau de exprimare, cu atât mai bine, sporesc aerul de autenticitate.
Despre acest document şi despre alte semnificaţii ale anchetei la care ne referim în materiale viitoare. Deocamdată, anunţăm subiectul următor: infrastructura dezinformării.
Citește și: „To the digital brink – and back”
Sursa foto: link