Articol de Prof. Univ. Dr. Alina Bârgăoanu, director Convorbiri europene
Se vorbește și se scrie mult în România despre crizele suprapuse ale Uniunii Europene. Și noi, în revista noastră, am abordat acest subiect. Am încercat să inventariem crizele, să le clasificăm, să le ierarhizăm. Numărul și ierarhia lor se modifică de la un sezon la altul, antrenând, de fiecare dată, noi și noi „hărți” ale Uniunii, noi și noi diviziuni geografice, politice, geopolitice etc.
Există o criză despre care se vorbește mai puțin în spațiul public românesc. Criza generată de referendumul pe care Marea Britanie îl va organiza anul viitor cu privire continuarea apartenenței la Uniune. Pe scurt (și simplificator), Brexit. Mărturisesc că nici eu nu am încadrat-o în rândul crizelor majore ale Uniunii și am privit-o, probabil ca majoritatea analiștilor, (doar) ca pe un subiect de presă sau ca pe un instrument de negociere prin care Marea Britanie vrea să extragă avantaje și concesii de la Uniunea Europeană. Recent, am început să meditez asupra acestui subiect și să mă întreb dacă, dincolo de spectaculozitatea evidentă, preconizatul referendum poate fi plasat în „galeria” crizelor europene, alături de criza euro, criza refugiaților sau criza din Ucraina. Probabil că rezistența mea și a multor altor comentatori de a încadra referendumul britanic în această serie are de-a face cu refuzul de a crede într-un alt rezultat decât acela care ar consfinți rămânerea Marii Britanii în UE. Acordăm atenție discuțiilor, analizăm mesajele pe care leadership-ul britanic le schimbă cu omologii lor europeni, ne îngrijorăm cu privire la posibilitatea unui răspuns negativ din partea britanicilor, citim articolele de presă pe acest subiect (din ce în ce mai multe). Dar ne vine greu să credem că, poate în mai puțin de un an, am putea analiza ceea ce, retrospectiv, ar putea fi mama crizelor – părăsirea, de către Marea Britanie, a blocului comunitar. Nu a zonei euro. Mă opresc aici pentru a explica de ce denumirea de Brexit, realizată după modelul deja celebru al „Grexit”-ului este, așa cum am spus, simplificatoare, chiar înșelătoare. În primul rând, iertați-mi exprimarea naivă, dar Marea Britanie nu e Grecia; în al doilea rând, nu ar fi vorba, ca în cazul Greciei, despre ieșirea din zona euro (deci abandonarea unui singur nivel de integrare), ci despre abandonarea întregului proiect de integrare europeană.
Așa cum am spus, pentru cei mai mulți dintre noi, discuția despre părăsirea Uniunii de către Marea Britanie pare un scenariu improbabil (în paranteză fie spus, unii analiști vorbesc mai despre Brexpulsion mai degrabă decât despre Brexit). Dar iată care este avertismentul pe care profesorul Simon Hix de la London School of Economics l-a transmis, cu ocazia unei vizite în România, studenților, specialiștilor români în afaceri europene și oficialilor cu responsabilități în acest domeniu: se poate întâmpla.
Probabilitatea ca Marea Britanie să voteze pentru ieșirea din Uniunea Europeană este mai mare decât credem sau decât ne-am dori (puteți urmări conferințele publice pe care profesorul Simon Hix le-a ținut pe această temă la SNSPA și la Institutul European din România aici și aici). Nu îmi propun să reiau argumentele prezentate de reputatul profesor de la London School of Economics. Aspectele pe care le consider cele mai relevante, inclusiv pentru un context românesc, sunt următoarele.
Simon Hix, Doctor Honoris Causa al SNSPA, 12 octombrie 2015
În primul rând, cei care conduc campania „Leave” precizează că nu sunt anti-europeni, ci anti-Uniunea Europeană. Cu alte cuvinte, nemulțumirea pe care aceștia o exprimă și pe care doresc să o capitalizeze în vederea succesului unei astfel de campanii este la adresa modului în care funcționează în acest moment Uniunea Europeană, a felului în care aceasta răspunde nevoilor cetățenilor și ale Marii Britanii în ansamblu. De aici și dificultatea premierului David Cameron de a susține campania „Remain”, deoarece acesta este și argumentul său: „Uniunea Europeană are nevoie de o reformă majoră”. Declarația sa recentă, potrivit căreia, în negocierile cu UE, nu este interesat decât de două lucruri – prosperitatea și influența Marii Britanii – poate fi ușor încadrată mesajelor care provin din tabăra „Leave”. Singura diferență, greu sesizabilă în vacarmul de comunicare pe care îl declanșează un subiect atât de sensibil, este aceea că tabăra „Remain” consideră că aceste interese pot fi mai bine susținute dacă rămâi la masa discuțiilor, în timp ce tabăra opusă consideră că apartenența la UE constituie o piedică în calea prosperității și influenței Marii Britanii.
În al doilea rând, profesorul Simon Hix atrage atenția asupra faptului că toate celelalte crize ale Uniunii Europene, tot ce se întâmplă în acest moment în context european, constituie un tip de „minge la fileu” pentru campania „Leave”:
- criza euro și încercările de reglementare a sectorului financiar-bancar, sector în care Marea Britanie, prin City of London, exercită un tip de preeminență;
- apelurile pentru uniunea politică (ever-closer union), care au în vedere zona euro (cu posibili excluși – Grecia) și nu întreaga Uniune Europeană, ceea ce consolidează starea de fapt a unei „Uniuni cu două niveluri” (two-tier Europe), model respins categoric de Marea Britanie (și model defavorabil României);
- „bezelele” trimise Rusiei de către importanți lideri europeni, fie în nume propriu, fie în numele altor state membre;
- criza refugiaților, ale cărei efecte se cuplează cel mai bine cu îngrijorările cetățeanului obișnuit și conferă credibilitate mesajelor potrivit cărora odată ieșită din UE, Marea Britanie își va recăpăta controlul asupra granițelor.
În sfârșit, aspectul poate cel mai important și care relevă o suferință de fond a Uniunii se referă la dezbaterea privind modelul de creștere. După cum relevă profesorul Hix în conferințele publice ținute în România, Marea Britanie este exclusă din această dezbatere privind relansarea creșterii economice în UE (eu nu sunt foarte sigură că această dezbatere există). Ceea ce, din nou, crește probabilitatea votului „Leave”. Această temă este poate cea mai importantă și mai dureroasă temă dintre toate care pot fi abordate în legătură cu Uniunea. Din perspectiva acestei suferințe de fond – incapacitatea Uniunii de a-și relua creșterea, de a atinge măcar nivelurile de dinaintea declansării crizei euro, celelalte crize, suprapuse sau nu, sunt mai degrabă consecințe. Consecințe ale faptului că singurul lucru de care nu s-a mai preocupat Uniunea a fost creșeterea – în interior și în vecinătățile apropiate. Asaltul la care este supusă astăzi Uniunea relevă tocmai relativa incapacitate de a genera prosperitate (vezi declarația lui David Cameron), slaba sa contribuție la înscrierea țărilor din interiorul și din jurul său pe o orbită a prosperității și stabilității.
Sintetizând, costurile unei eventuale ieșiri a Marii Britanii sunt uriașe. Pentru Uniune, probabil că și pentru Marea Britanie. Iar costurile unui astfel de scenariu pentru România, incalculabile. Este o ironie sau o întâmplare fericită faptul că afirmația „Dacă UE nu ar exista, ea ar trebui inventată” îi aparține unui premier britanic – Tony Blair. Dar valoarea de adevăr a acestei afirmații nu constituie, din perspectiva Marii Britanii, un cec în alb acordat felului în care arată în acest moment Uniunea Europeană.
Închei cu o relatare a atmosferei create de intervențiile lucide ale profesorului Simon Hix pe această temă. Mulți dintre cei care au participat la cele două conferințe și-au pus întrebări de genul: „Cum s-a ajuns aici?”, „Vor aprinde britanicii bricheta care va arunca în aer butoiul cu pulbere al Europei?”, „Își vor asuma britanicii această imensă responsabilitate, de proporții istorice?”. Am citit recent că, întrebat în legătură cu ascensiunea lui Marine Le Pen în politica mare, un proeminent intelectual francez, Michel Onfrey, a răspuns: „Nu o detest atât de mult pe ea, cât pe cei care i-au făcut posibilă apariția”. Un răspuns similar ar putea fi formulat când este vorba despre responsabilitatea pentru un eventual Brexit: probabil că nu britanicii ar trebui detestați, ci cei care au făcut și, în continuare, fac posibile atâtea și atâtea exit-uri.
