Articol de Prof. Univ. Dr. Paul Dobrescu
Luni, la invitaţia Majestăţii sale Elisabeta a doua, preşedintele Chinei, Xi Jinping, a început o vizită de stat în Marea Britanie. Oaspetele chinez va locui la Buckingham Palace şi se va bucura de toate onorurile unei asemenea vizite: salve, garda de cavalerie etc. De-a lungul celor patru zile, cât va dura vizita, preşedintele Chinei va fi însoţit de primul ministru sau de David Osborne, ministrul de finanțe, în unele situaţii de ambii lideri; va avea discuţii cu regina, cu membri ai casei regale, se va întâlni cu personalităţi de primă mărime, cu deţinători ai premiului Nobel, cu staruri ale vieţii culturale, va vizita chiar şi clubul de fotbal Manchester City (în China fiind 100 de milioane de suporteri ai sportului rege). Va fi, cum s-a spus, o primire “ultra-royal” rezervată oaspeţilor speciali şi vizitelor cu semnificaţie aparte.
Majoritatea comentatorilor relevă conotaţia economică şi comercială a acestei vizite, pe parcursul căreia urmează să se semneze cca. 150 de acorduri în diferite domenii. Cel mai important este considerat a fi construirea, la Bradwell, în Essex, a unei noi uzine nucleare, proiectată şi realizată de către China. Va fi însă convenit un vast program de investiţii în infrastructură, vor fi modernizate căile ferate şi se va dezvolta un program cuprinzător de cooperare în domeniul afacerilor. O menţiune specială se cere făcută în ceea ce priveşte cooperarea în domeniul financiaro-bancar. Se ştie, China se află în plin efort de modernizare a sistemului său financiaro-bancar şi se pare că a ales, ca partener principal, City-ul londonez. Obiectivul acesta este menţionat de către David Osborne în vizita sa recentă în China, este menţionat şi de către preşedintele chinez în interviul acordat agenţiei Reuters înaintea vizitei propriu-zise. Vor fi zile dense şi, la încheierea săptămânii în care ne aflăm, vom fi în măsură să avem o imagine mai clară despre ceea ce urmează a se conveni. În ceea ce ne priveşte, am dori să subliniem câteva lucruri care se impun prin semnificaţia lor cu totul specială, am spune istorică. Da, este o vizită cu reală semnificaţie istorică. De ce?
Într-adevăr, pe parcursul celor patru zile se vor conveni multe acorduri economice şi comerciale. Va fi, nu este nici un fel de îndoială, o vizită densă în rezultate economice. Adevărata semnificaţie a vizitei este însă una strategică. Primirea, întreg traseul vizitei pun în lumină importanţa crucială a momentului. Nu este doar o vizită cu rezultate deosebite, este o vizită care marchează un punct de răscruce în relaţiile bilaterale. Pledează în acest sens pregătirea ei atentă, precedată de o vizită specială în China făcută de către al doilea om în stat, George Osborne. Cu acest prilej, ministrul de finanţe britanic a rostit două întrebări cu care Financial Times deschide numărul său din 23 septembrie: “China: crisis? What crisis?” şi a subliniat: economia chineză va continua să alimentează creşerea globală. Tot pe parcursul vizitei sale, Osborne a afirmat şi reafirmat intenţia guvernului din care face parte de a construi o legătură durabilă dintre bursa din Shanghai şi cea din Londra.
Referindu-ne la momentele care au precedat vizita actuală, va trebui neapărat să facem referire la gestul ieşit din comun al Marii Britanii de a deveni primul membru dintre ţările europene al Băncii Asiatice pentru Investiţii în Infrastructură (bancă lansată de Beijing). Gestul Londrei a iritat la acea vreme Wahingtonul (care a şi reacţionat), dar a declanşat şi un lanţ de aderări din partea Germaniei, Franţei, Italiei, Poloniei. Semn că se aştepta doar un precedent. Gestul Marii Britanii a avut loc nu ca urmare a unei slăbiciuni bruşte faţă de sistemul politic chinez, ci pe baza unui calcul cât se poate de precis: piaţa infrastructurii asiatice este evaluată la 8 trilioane dolari. Poate o ţară preocupată de propria dezvoltare să facă abstracţie de o asemenea şansă de câştig?
De data aceasta, Marea Britanie s-a hotărât să stabilească o relaţie structural nouă, un cuprinzător parteneriat cu Beijing-ul. Planul de perspectivă al guvernului britanic este să ajungă al doilea partener comercial al Beijin-ului până în 2025, iar Marea Britanie să devină ţara “cea mai deschisă” în raport cu China. Obiectiv care a primit o caracterizare foarte exactă din partea înaltului demnitar chinez: “este o alegere strategică şi vizionară care vine în întâmpinarea intereselor pe termen lung ale Marii Britanii”. Un tronson foarte important al relaţiilor bilaterale este reprezentat de cooperarea pe terţe pieţe. Cum menţiona Xi Jinping în interviul acordat agentiei Reuters în pregătirea aceste vizite, China a acumulat o experienţă valoroasă în construirea lanţurilor de producţie globale. Concomitent, ea îşi propune ca în următoarea decadă să investească în teritoriile “ de peste mări” o sumă care se ridică la 1.25 trilioane dolari. Ce ţară mai potrivită putea găsi China pentru un asemenea proiect, date fiind legăturile tradiţionale ale Londrei în teritoriile “de peste mări”, deci în vechiul imperiu, capacitatea sa tehnologică, legăturile sale comerciale? Şi, mai presus de toate, experienţa britanică în domeniul financiaro-bancar. Ne vom da seama că strângerea legăturilor în acest domeniu reprezintă o prioritate de top a Beijing-ului. Anunţată în interviul la care am făcut referire. “Când condiţiile vor fi realizate, China este gata să ia în considerare strângerea legăturilor dintre pieţele financiare ale celor două ţări. Londra poate folosi capacitatea sa unică în domeniul financiar pentru a contribui la modernizarea şi globalizarea pieţii financiare a Chinei”.
Ceea ce se înţelege mai puţin este că procesul de refacere a ţărilor dezvoltate după criza din 2008-09 este lent, cu mult sub cel aşteptări. Este adevărat că şi statele emergente au consemnat un ritm de creştere economică mai scăzut, totuși de două-trei ori mai mare decât cel al statelor avansate. În cazul Chinei, acest ritm este de 6.8%, potrivit FMI, şi 7%, potrivit datelor oficiale oferite de Beijing. Dar acest ritm, cu mult diminuat, reprezintă, în valoare absolută, o creştere mult mai mare decât cel cu două cifre cu care ne obişnuise China până acum. Cum afirma recent Christine Lagarde, emergenţii asigură 80 de procente din creşterea mondială. Iar China reprezintă simbolul acestei lumi dinamice. În noul context, s-a declanşat o adevărată cursă pentru dezvoltare chiar în rândul ţărilor avansate. Ele caută să recupereze, iar în acest demers se cuplează cu Asia de est, cu zonele economice dinamice ale lumii. Vom asista la mişcări surpriză, la iniţiative la care nu ne aşteptam cu câţiva ani în urmă. Dar care devin justificate în acest efort absolut salutar de a restarta dezvoltarea. Se aşteaptă asemenea mişcări din partea Germaniei, de pildă, care se află într-o căutare febrilă de noi pieţe pentru exportul său masiv. Ca şi, după opinia noastră, din partea Japoniei, pentru care China este încă principala piaţă de export. Aceasta este cheia potrivită în care trebuie să “citim” şi să înţelegem iniţiativa britanică. Şi să nu ne grăbim să o judecăm înainte de a o înţelege.
P.S.: Imaginaţi-vă ce potop de proteste, de invective ar fi avut loc dacă o asemenea vizită ar fi avut loc în România: comunism, v-aţi dat cu chinezii… Lumea se mişcă iar ceea ce o pune în mişcare nu sunt vorbele goale, cu atât mai puţin lozincile, ci dezvoltarea. A favoriza dezvoltarea este prima datorie democratică a unui leadership. Iar o modalitate de a favoriza dezvoltarea este reprezentată de conectarea cu centrele unde acest proces consemnează cea mai puternică dinamică. Dacă gestul acesta este făcut de Marea Britanie, ţara care a inventat parlamentarismul şi democraţia, nu credeţi că ar trebui şi noi să ne trezim, măcar un pic? Da, Marea Britanie are rezerve reale faţă de respectarea drepturilor omului în China. Dar guvernul Majestăţii sale ştie foarte bine că bunăstarea propriului popor este prima valoare democratică. Iar bunăstarea înseamnă dezvoltare …
