Alarmă pentru ordinea financiară internaţională

Articol de Paul Dobrescu

Există un eveniment petrecut zilele acestea care va marca, neîndoielnic, întreaga istorie a acestei perioade; un eveniment despre care se va vorbi şi peste ani de zile, pentru că el are valoarea unui punct de reper, dacă nu chiar a unui punct de răscruce: crearea AIIB (Asian Infrastructure Investment Bank). De ce crearea unei instituţii bancare este aşa de importantă? Doar cu o jumătate de an în urmă ţările BRICs au hotărât înfiinţarea unei Noi Bănci Mondiale, alternativă clară la actuala Bancă Mondială. De ce AIIB ar fi aşa de importantă şi de ce a trezit un asemenea ecou? Pentru a răspunde trebuie să facem câteva precizări.

AIIB este creată de către China cu un capital de pornire de 50 miliarde dolari, sumă care poate fi mărită până la 100 miliarde. Ţara iniţiatoare va investi o parte din rezerva sa valutară de 3.8 trilioane, dar vor investi şi alte state. În plus, staful va fi recrutat din ţările participante. Deci avem de-a face cu o structură multilaterală în care vocea proeminentă va fi cea a Chinei şi a altor state asiatice. Potrivit proiectului, ţările non asiatice vor deţine 25 la sută din acţiuni.

Foarte important este domeniul pe care urmează să se focalizeze noua unitate bancară, cel al infrastructurii. Evaluările spun că cerinţele Asiei în această privinţă s-ar ridica la 8 trilioane dolari. Deci un spaţiu de expansiune ieşit din comun. Cine ar urma să-l ocupe? Evident, acţionarii noii bănci. Într-o perioadă când creşterile economice sunt modeste, când cererea mondială este pe punctul de a scădea, o asemenea oportunitate economică este o tentaţie căreia este greu să-i reziste cineva. Pe aşa ceva a mizat, de altfel, şi China.

Simţind că noua instituţie ar putea reprezenta o alternativă la sistemul financiar existent, Statele Unite au avertizat partenerii săi să nu dea curs iniţiativei chineze, care ar prezenta riscul să nu „respecte standardele internaţionale în materie”. Unde a intervenit surpriza? În reacţia partenerilor occidentali şi asiatici ai Americii. Rând pe rând, Marea Britanie, Germania, Franţa și Italia şi-au exprimat dorinţa de a participa la noul proiect. Acelaşi lucru au făcut Coreea de Sud, Taiwan, Australia, dacă ar fi să vorbim de regiunea Pacific. Cum Marea Britanie a fost prima care şi-a exprimat dorinţa de a deveni membru fondator, SUA au avut o reacţie oficială în care critică Marea Britanie pentru  capacitatea ei de „acomodare constantă” atunci când se ridică o mare putere. Financial Times publică, sub semnătura lui Martin Wolf, o reacţie la critica americană în care se spune deschis: „alternativa la acomodare este conflictul. Ridicarea economică a Chinei este benefică şi inevitabilă. Este nevoie, de aceea, de o acomodare inteligentă”. Faţă de temerea americană potrivit căreia China ar putea să nu fie „a responsible stakeholder”, Martin Wolf precizează: dar China este astfel chiar prin crearea acestei bănci…

Surpriza cea mare a venit însă din partea Băncii Mondiale, care prin vocea preşedintelui său, Jim Yong Kim, a salutat AIIB drept un „jucător major” şi a exprimat dorinţa de a găsi căi „inovative” de colaborare  cu noua bancă asiatică, precum şi cu Noua Bancă de Dezvoltare întemeiată de ţările BRICs.  Jim Yong Kim chiar a numit cele două bănci recent înfiinţate „potentially strong allies” pentru Banca Mondială. Cum să înţelegem atunci reacţia americană? A fost, cum a precizat un oficial, „a misread situation”. Problema este ca asemenea lecturi greşite ale diverselor situaţii să nu fie prea frecvente…

About the Author

Paul Dobrescu

Paul Dobrescu este profesor universitar la SNSPA, fondatorul Facultății de Comunicare și Relații Publice (FCRP), rector SNSPA în perioada 2008 – 2012; în prezent, conduce editura Comunicare.ro și Centrul de Cercetare în Comunicare din cadrul FCRP; printre cărțile publicate se numără: La ruse de la mondialisation. L’assaut contre la puissance américaine (2015, Paris, L’Harmattan), Un deceniu cât un secol. Secolul lumii emergente (2014), Lumea cu două viteze. Puterile emergente şi ţările dezvoltate (2013), Viclenia globalizării. Asaltul asupra puterii americane (2010), Geopolitica (2008), Mass media și societatea (2003), Iliescu contra Iliescu (1997), America Americii – California (1993), Computere şi trandafiri sau paradoxurile progresului (1986); a îngrijit și prefațat traducerea în limba română a lucrărilor: R. Kaplan, Răzbunarea geografiei (2014), D. Cohn-Bendit şi G. Verhofstadt, Trezeşte-te, Europa! Manifest pentru o revoluţie postnaţională în Europa (2013), G. Verhofstadt, Ieşirea din criză. Cum poate Europa salva lumea (2012), H. Kissinger, Despre China (2012), W. Lippmann, Opinia Publică (2009).