Articol de Alina Bârgăoanu
Discuția despre Inteligența Artificială se poate purta în două planuri. Primul, dominat de ideea Inteligenței Artificiale Generale, comparabilă celei umane, dar net superioară acesteia și independentă de orice input uman, reprezintă domeniul literaturii și filmelor SF: roboți umanoizi care preiau controlul asupra planetei, extermină rasa umană, sunt fie infinit mai buni sau infinit mai răi decât oamenii etc. Al doilea plan are în vedere Inteligența Artificială Specifică: o „inteligență” modelată statistic, infinit superioară celei umane din punctul de vedere al capacității de înmagazinare și prelucrare a unor imense cantități de date, dar incapabilă de a transfera capacitatea uluitoare dobândită într-un domeniu, să zicem, jocul de șah, la altul, jocul de go.
Oricât de tentată aș fi să vă invit să ne împărtășim impresiile despre filme construite în jurul ideologiei și retoricii Inteligenței Artiticiale Generale (Singularity, Ex Machina, Anon), mă voi axa în acest articol pe subiectul Inteligenței Artificiale Specifice. Acest al doilea tip de Inteligență Artificială (IA) pare să modeleze noul teren de joc unde interesele marilor actori globali – state, uniuni de state și companii deopotrivă – se intersectează, chiar se ciocnesc.
Captură de ecran din timpul filmului Imom – www.omeleto.com
În doar câțiva ani, IA a devenit o tehnologie cu valoare strategică, de a cărei evoluție depind creșterea economică, securitatea națională, capacitatea de a gestiona schimbările climatice, evoluția muncii și a forței de muncă și câte și mai câte. Valoarea sa strategică a crescut într-atât de mult încât se poate spune că, în zilele noastre, competiția pentru supremație tehnologică – pentru supremație, în general – este o competiție între algoritmi, baze de date, infrastructură de stocare.
Nu este de mirare că mai toate statele mari au conceput strategii de sine stătătoare privind IA. Zilele acestea, Președintele Trump a semnat un ordin executiv, „Accelerating America’s Leadership in Artificial Intelligence initiative”, care vizează: finanțarea cercetării fundamentale; direcționarea fondurilor federale către inițiative de dezvoltare a IA; facilitarea accesului la baze de date și biblioteci de algoritmi pentru cercetătorii și experții AI; crearea unor standarde tehnice care să asigure interoperabilitatea și securitatea sistemelor AI; dezvoltarea programelor educaționale care să pregătească forța de muncă în domeniu; modelarea unui ecosistem internațional care să conserve avantajul tehnologic al SUA și să-i protejeze interesele strategice (economice și de securitate națională) „în fața competitorilor strategici și a adversarilor din exterior”. În mai puține cuvinte, America First în domeniul Inteligenței Artificiale.
Nu este singura inițiativă de dată recentă a actualei administrații americane. Tot zilele acestea, s-a constituit, pe lângă Casa Albă, un bord consultativ privind forța de muncă americană – American Workforce Policy Advisory Board – cu rolul de a formula recomandări privind pregătirea forței de muncă pentru „noua economie”. Printre cei 25 de membri, cele mai sonore nume, din perspectiva temei noastre, sunt Tim Cook – CEO Apple și Ginni Rometty – CEO IBM. Judecând după aceste măsuri luate una după alta, războiul „fățiș” dintre actualul Președinte american și măcar o parte dintre reprezentanții giganților tehnologici pare să fi intrat într-o fază mai puțin acută. Ceea ce, pentru SUA, nu poate fi decât de bun augur.
Ordinul executiv al Președintelui Trump vine la mai puțin o lună după ce Franța și Germania s-au angajat să facă același lucru. Una dintre prevederile Tratatului de la Aachen încheiat la sfârșitul lunii ianuarie între cele două state care compun „motorul” Uniunii Europene se referă tocmai la crearea, printr-un efort conjugat franco-german, a unui laborator de Inteligență Artificială. Care ar putea fi contribuția altor state europene la acest efort, care este relația dintre motorul franco-german turat la maxim inclusiv pe acest subiect și ideea de Uniune – cu una, cu două sau mai multe viteze, dar Uniune! – sunt întrebări la care Tratatul de la Aachen nu oferă răspuns.
Ordinul executiv al Președintelui Trump, cât și inițiativa franco-germană vin la aproape doi ani după ce China și-a lansat propria strategie prin care și-a propus ca, până în 2030 (adică până mâine), să devină lider în domeniul IA. Cuplat cu programul „Made in China”, de reducere a dependenței de furnizorii externi, de lanțurile globale de aprovizionare și producție. Subiectul este sensibil inclusiv sau mai ales pentru IA, a cărei infrastructură este asigurată de semiconductori; iar industria de semiconductori este una dintre cele mai globalizate industrii, „un imn închinat globalizării”, cum se exprima un comentator al revistei The Economist. Demn de menționat este și deja celebrul program „Noul Drum al Mătăsii” (One Belt One Road), în care componenta „drumul digital al mătăsii” ocupă un loc proeminent.
Precizăm că și Rusia are o strategie privind IA, cu accente aparte privind cuplarea IA cu industria de apărare, precum și preocupări consistente de a-și construi propria rețea de Internet, de a se deconecta de la rețeaua globală, văzută exclusiv prin prisma adversității și competiției cu lumea occidentală.
Așadar, domeniul Inteligenței Artificiale oferă o imagine fidelă a globalizării 4.0, a globalizării de nouă generație: interdependență extremă, simultan cu mișcări protecționiste, cu impulsul statelor de a-și conserva avantajele sau de a-și crea unele noi; un „balet” între retorica piețelor libere, neînfrânate (atâta timp cât acestea susțin interesele diferiților actori) și necesitatea de a restricționa accesul la secrete tehnologice, la tehnologii avansate); un calcul nemilos și impersonal între imperativele competiției globale și preocupările – firești – privind libertatea individuală sau dreptul la intimitate și viață privată; nevoia de reglementare, simultan cu nevoia de a asigura ecosistemul potrivit pentru creativitate și inovare.
Competiția dură, de tip „all-or-nothing”, „câștigătorul-ia-tot” are loc atât între statele aflate în cursă, între giganții tehnologici care întruchipează chiar forța statelor respective, dar și între acești giganți ca atare; să ne amintim că în cartea sa „AI Super Powers. China, Silicon Valley and the New World Order”, Kai-Fu Lee atrage atenția că Baidu, Alibaba, Tencent, iFlytek, și SenseTime – desemnați oficial în anul 2018 de către statul chinez drept „campioni în domeniul IA” – nu au devenit mari ca urmare a sprijinului din partea statului, ci au primit acest sprijin după ce au călcat în picioare orice fel de competiție internă, au „înghițit” produse, tehnologii, brevete, inovații, talente ale unor competitori mai mici; motiv pentru care Kai-Fu Lee se referă la aceste companii cu termenul de „gladiatori”.
Avem de-a face cu o „mare tablă de șah… digitală”, pentru a împrumuta metafora lui Zbigniew Brzezinski. După cum știm, în acest moment, competiția dintre un jucător de șah „uman” – oricât de talentat și de experimentat ar fi acesta – și un program de Inteligență Artificială antrenat pentru jocul de șah este, din start, pierdută de reprezentantul rasei umane. Odată dobândită supremația în jocul de șah, programul de computer devine imposibil de învins, iar competiția are loc între programele de IA, între algoritmi, baze de date și supercomputere. Aceasta pare să fie o metaforă puternică a lumii în care de abia pășim. Deocamdată, suntem în faza în care sunt sacrificați unii pioni, „nebunii” perturbă din când în când jocul, dar marile strategii nu se întrevăd în totalitate.
Cum se vor distribui rolurile pe tabla de șah digitală a acestei noi lumi? Cine va fi în rolul jucătorului tradițional care, oricât de talentat și de experimentat ar fi, nu va putea face capacității superioare de a face combinații (stat, piață, companii private, competiție, reglementare, supraveghere, libertate, individ, bunăstare, creativitate, pasiune, disciplină) și de a de a gândi cu câteva mișcări înainte?
Citește și:
„Am lăsat lumea în derivă”. Numai că o parte a lumii s-a trezit
