Articol și foto de Alina Bârgăoanu
Sunt încă proaspete declarațiile Președintelui Emmanuel Macron privind armata americană care să ne apere pe noi, europenii, „de China, Rusia, posibil chiar de Statele Unite” (6 noiembrie). Declarațiile au fost reluate la scurt timp de Cancelarul german Angela Merkel, care a reiterat, în fața Parlamentului European, ideea creării unei „armate europene reale, autentice” (12 noiembrie). Reacțiile – din partea oficialilor și analiștilor (americani și europeni deopotrivă) – nu au întârziat să apară. „Eforturile UE nu trebuie să intre în competiție cu NATO, nu trebuie să dubleze NATO, deoarece NATO reprezintă piatra de temelie a securității europene” (Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg); „orice e de făcut nu trebuie să diminueze eforturile NATO” (purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Heather Nauert). Judy Dempsey (Carnegie), de a cărei reputație internațională nu ne putem îndoi, a subliniat că, prin astfel de declarații, „liderii occidentali îl ajută fără să vrea pe Putin”, iar Nick Witney (European Council on Foreign Relations) a avertizat asupra riscurilor „de a vorbi dezlânat despre armata europeană”. Propunerea a fost minimalizată, a existat îndemnul să nu o luăm chiar „literal”, de fapt, ar fi vorba despre mai vechiul concept de „autonomie strategică” (concept care, din ce am observat în multe dezbateri de la Harvard, este primit cu răceală în cercurile americane de analiză).
Chiar mai frapant decât apariția acestor declarații este dublarea lor de apelurile privind „dedolarizarea”, desprinderea din „îmbrățișarea sufocantă” a dolarului. În luna august a acestui an, ministrul german de externe Heiko Mass declara: „Uniunea Europeană ar trebui să își consolideze autonomia și să creeze canale de plată independente de SUA – un Fond Monetar European și un sistem SWIFT independent”. Așadar, armată europeană sau autonomie strategică, pe de o parte, și Fond Monetar European, sistem SWIFT independent, autonomie financiară, pe de alta. Dacă declarațiile privind armata europeană pot fi, într-adevăr, citite mult mai ușor într-o notă metaforică, cele privind dedolarizarea, încercarea de a ieși de sub tutela dolarului par să pretindă o interpretare literală. În plus, ele nu au rămas la nivel de declarații, nu au existat retractări, nuanțări, ci mai curând vorbim despre amplificarea și accelerarea lucrurilor.
De exemplu, într-un discurs ținut pe 26 noiembrie la Frankfurt, Klaus Regling, directorul Mecanismului European de Stabilitate (creat pentru a oferi sprijin financiar statelor din zona euro în cazul unei crize) a reluat ideea creării unui Fond Monetar European. Iar pe 28 noiembrie, ministrul german de finanțe Olaf Scholz, a declarat în fața studenților Universității Humboldt din Berlin că susține, cât mai curând, „transformarea Mecanismului European de Stabilitate într-un puternic Fond Monetar European”. Deci nu este vorba despre un singur oficial și nu se poate invoca faptul că cineva s-ar fi pripit cu declarațiile.
În plus, Klaus Regling, directorul Mecanismului European de Stabilitate, a plasat propunerea privind FME în contextul „independenței financiare” față de SUA: „nu ar trebui ca Europa să devină mai independentă, în condițiile în care administrația SUA pune sub semnul întrebării multilateralismul și nu se ferește să folosească dolarul ca armă pentru a-și atinge obiective de politică externă?”; „trecem printr-un moment în care vedem cum dolarul, moneda preeminentă a lumii, este posibil că devină o problemă pentru economia globală. Nu este ceva nou, ci rezultatul rolului dominant al unei singure monede în sistemul global”; „din păcate, administrația Trump folosește din ce în ce mai mult dolarul ca instrument de politică externă”; „așa încât, consider că este momentul să consolidăm rolul international al monedei euro, nu numai pentru a întări sistemul monetar international, ci și pentru a proteja interesele europene”; „obiectivul nu ar trebui să fie acela de a înlocui dolarul. Ar trebui să avem în vedere un sistem multipolar, în care câteva monede să aibă un rol comparabil, inclusiv dolarul, euro și renminbi”. Așadar, acuzația/ reproșul/ constatarea că administrația Trump folosește dolarul ca armă prin care să își atingă obiectivele de politică externă este formulată de două ori și fără echivoc. Nu stăpânesc în profunzime subiectul supremației dolarului, dar două comentarii cred că s-ar impune. Supremația dolarului nu este un fenomen nou; să ne amintim doar de izbucnirea pe care a avut-o, încă din anii 1960, Valéry Giscard d’Estaing, în acel moment ministru de finanțe al Franței, cu privire la „exorbitantul privilegiu” al dolarului; iar Minotaurul global (2011), cartea ministrului grec de finanțe din perioada crizei euro, Ianis Varoufakis, este construită, cu argumente convingătoare, doar pe teza supremației dolarului și folosirii sale ca instrument de dominație, de atingere a obiectivelor de politică externă. Al doilea comentariu are în vedere faptul că ordinea globală multilaterală față de care se manifestă atât de multă nostalgie, și despre care se spune că a produs, timp de 70 de ani neîntrerupți, prosperitate incredibilă de o parte și de alta a Atlanticului, s-a bazat și pe supremația dolarului.
Aceste declarații au atras atenția editorialistului Leonid Bershidsky de la Bloomberg. În editorialul publicat pe 28 noiembrie, Bershidsky atrage atenția și asupra faptului că, voit sau ne-voit, apelurile privind consolidarea euro ca monedă internațională primesc un boost din partea unor actori despre care nu se poate spune că fac parte din „ordinea globală liberală”: Rusia și Turcia. Editorialistul Bloomberg arată că Ankara tocmai a decis achiziționarea sistemului rusesc de apărare anti-rachetă S-400, tranzacția efectuându-se nu în dolari, ci în ruble și în lire turcești. Iar Rusia a inițiat, încă din octombrie, un plan de slăbire a dependenței față de dolar; plan în legătură cu care se cunosc puține detalii (stimulente privind TVA-ul pentru companiile care utilizează rubla în tranzacțiile comerciale, emiterea de obligațiuni denominate în euro).
Închei cu o scurtă relatare a conferinței pe care Federica Mogherini, Înalt Reprezentant pentru Afacerile Externe și Politica de Securitate a UE a ținut-o în data de 3 decembrie la Harvard Kennedy School. Cel mai relevant, posibil și mai sensibil subiect, mi s-a părut a fi tot cel legat de dolar ca principală monedă în sistemul financiar global. Discuția a intervenit în contextul unei întrebări privind actualele divergențe dintre administrația SUA și Uniunea Europeană pe marginea acordului cu Iranul. Temerea exprimată de Înaltul Reprezentant al UE a fost următoarea: disputa este posibil să alunece de la tema inițială a non-proliferării la o tema financiară, a raportului dintre euro și dolar; „ceea ce nu ar mai avea nimic de-a face cu Iranul, cu problema nucleară și ar separa, financiar vorbind, UE și SUA; această separare prezintă cel mai mare risc”, a declarat Federica Mogherini, amintind că există suficiente voci în statele membre care se întreabă „de ce plătim petrolul în dolari și nu în euro din moment ce nu îl cumpărăm din SUA?”. „Nu este o întrebare pe care aș vrea să nu o aud”, a încheiat Mogherini. Dar întrebarea, precum și posibilele modalități de răspuns, există.
Citește și:
