Articol de Prof. Univ. Dr. Alina Bârgăoanu, publicat inițial în data de 3 aprilie 2016
Citește și Medicamente pentru o Europă bolnavă, de Ramona Mănescu
Acest articol este inspirat de câteva întrebări care revin obsesiv în spațiul public, posibil și în conversațiile interpersonale, în urma atacurilor de la Bruxelles din 22 martie a.c. Cine sunt teroriștii, de unde au apărut, ce este ISIS? Dincolo de faptul că orice atac terorist este spectaculos în sine și atrage atenția indiferent de unde s-ar întâmpla (acesta fiind și unul dintre obiectivele teroriștilor, de a atrage atenția și de a stârni reacția), atacurile de la Bruxelles sunt mai aproape de noi decât am putea crede. Dovada cea mai simplă: fiecare dintre noi cred că am avut un prieten, o rudă, o cunoștință, care s-a aflat la trei stații de metroul unde a avut loc cea de-a doua explozie din Bruxelles și pe care am simțit nevoia să o sunăm în primele minute de la aflarea știrilor. Dincolo de această pornire firească de moment, cred că putem fi de acord că România, membră a UE și a NATO, nu este ferită de acest pericol și are datoria de a contribui la înțelegerea și combaterea sa (în această ordine).
Așadar, voi încerca o sistematizare a informațiilor pe care am reușit să le adun de-a lungul a aproape doi ani de zile pe marginea ISIS (prescurtarea denumirii Islamic State of Irak and Syria, cu denumiri alternative DAESH sau ISIL – Islamic State of Irak and Levant). Cu precizarea că încercarea mea de analiză se bazează exclusiv pe articole academice, cărți deja publicate pe acest subiect, interviuri și analize puse în circulație de surse de prestigiu (Foreign Affairs, Der Spiegel, The Guardian, Washington Post, New York Times, Brookings Institute). Subiectul este unul „exploziv” (iertată-mi fie metafora), așa încât mă voi rezuma la a sistematiza și analiza câteva tendințe de un interes mai larg, pornind de la premisa că, ne place sau nu, fenomenul ISIS oferă o poză la zi, chiar dacă deformată – într-adevăr – contorsionată a situației din Orientul Mijlociu, posibil a lumii întregi: o lume în care nu există tabere clare, o lume fără învingători și fără învinși, o lume aflată pe mâinile nimănui.
Federica Mogherini în timpul unei conferințe de presă cu Ministrul de Externe Iordanian, 22 martie 2016, în urma aflării veștii atacurilor teroriste din Bruxelles
Pentru început, câteva informații foarte sumare despre cum a luat naștere acest fenomen. ISIS are la bază o ramură Al Qaeda din Irak, care a intrat într-un tip de evoluție accelerată după 2011, odată cu retragerea trupelor americane din Irak și cu declanșarea războiului civil din Siria. Abu Bakr al-Baghdadi – liderul grupării – a declarat „califatul” în Irak și Siria în iunie 2014, constituit din vestul Irakului și estul Siriei; în momentul declarării califatului, a fost dărâmată, cu un mare grad de încărcătură simbolică, granița dintre cele două state stabilită, în 1916, prin acordul Sykes-Picot. Proclamarea califatului a fost făcută la o moschee din Mosul (în Irak). „Capitala” ISIS este stabilită la Rakka – o localitate din Siria tot cu greutate simbolică, capitală a Califatului Abbasid între 769 și 809, înainte de a fi mutată la Bagdad. ISIS cunoaște extinderi (fie direct, fie sub formă de francize) în tot Orientul Mijlociu și în Nordul Africii (Libia, Tunisia, Yemen, Somalia, Algeria, Afganistan).
Dar ce este ISIS? Îl putem denumi, relativ sumar, o grupare teroristă sau, așa cum spunea generalul (în rezervă) Stanley McChrystal, care a condus, între 2006 și 2008, ofensiva din Irak împotriva ISIS, „o gașcă de criminali psihopați”. Dar, cum afirma același general, dacă vom rămâne la această descriere stereotipă, „riscăm să îi subestimăm în mod dramatic”. Poate o descriere mai complexă ar fi aceea de organizație politică militantă (pseudo-stat) care își calculează foarte bine mișcările și care folosește terorismul ca principală metodă de afirmare. Dar, pe lângă terorism (care rămâne principalul mijloc), recurge la tot arsenalul de confruntare contemporan: război convențional, război hibrid, insurgență, luptă de gherilă, război comunicațional cu mijloace de propagandă foarte rafinate.
Unghiurile de analiză pot fi extrem de variante, însă eu mă voi opri doar asupra unuia: utilizarea social media.
ISIS folosește, cu o pricepere care nu poate fi ignorată, (social) media. Și aici, permiteți-mi să ofer mai întâi câteva date. Mesajele ISIS sunt propagate pe toate social media care pot fi imaginate, de la cele mai cunoscute, precum Twitter, YouTube, Facebook, până la ask.fm, Tumblr, Instagram, Telegram, Kik, aplicații pentru telefonul mobil. Se estimează că numărul de conturi de Twitter este de aproximativ 50.000, fiecare având aproximativ 1000 de followers, followers care au opțiunea de a redistribui conținutul. Numărul de materiale video distribuite în 2014 și 2015 este estimat la 1015, dintre care aproximativ 37 sunt în limba engleză. Am pus între paranteze „social” deoarece nici comunicarea prin mass-media tradiționale nu este ocolită. Lăsând la o parte publicitatea globală prin intermediul televiziunilor de știri pe care o obțin în urma atentatelor (mai cu seamă în urma atentatelor din lumea occidentală, Paris și Bruxelles), ISIS publică o revistă lunară online cu aer de glossy magazine, Dabiq, și transmite periodic comunicate de presă și rapoarte prin intermediul agenției de presă Amaq (ambele denumiri se referă la orașe din Siria cu o încărcătură simbolică pregnantă). Instrumentele de marketing nu sunt nici ele ocolite, ISIS recurgând la inscripționarea de șepci, de tricouri, de rucsaci, sau tipărind materiale de propagandă în genul faimoasei serii „… for dummies”: „The Kuaran for dummies”, „Islam for dummies”.
Este tulburător faptul că o organizație pe care noi o numim „barbară”, pe care o plasăm la nivelul Evului Mediu (uneori chiar la nivelul Epocii de Piatră) are o performanță tocmai în utilizarea unor mijloace de comunicare postmoderne, hipermoderne. Câteva dintre caracteristicile social media pe care ISIS le exploatează sunt arhicunoscute: multiplicarea exponențială, instantanee, a mesajelor (prin opțiunile de share și retweet); accesibilitatea, faptul că nu presupun un nivel tehnologic foarte sofisticat și permit transmiterea de text, imagine și conținut video.
Două caracteristici ale social media cred că merită o atenție sporită.
Primul, faptul că social media permit simplificarea oricărui subiect, tratarea sa „în alb și negru” și transmit/găzduiesc/propagă mai cu seamă emoții, pasiuni (de cele mai multe ori, negative): furie, frustare, indignare. Social media se leagă – am putea spune, organic – de ethos-ul anti-autoritate, anti-instituțional, anti-sistem. (În paranteză fiind spus, ne place sau nu, Facebook-ul românesc este dominat de acest ethos anti-instituțional și este plin de astfel de emoții dezlănțuite, amplificate fără prea mare responsabilitate în momente importante).
În al doilea rând, spre deosebire de media tradiționale, pentru care faimoasa formulă a lui McLuhan, „the medium is the message” era mai degrabă o metaforă, social media are the message. Ele creează realități virtuale paralele, oferă iluzia participării și a implicării într-o manieră mult mai complexă decât media tradiționale. În plus, comunitățile virtuale construite prin social media, create fiind pe baze exclusiv voluntare, sunt mult mai închise, devenind un fel de „enclave” mult mai puțin predispuse schimbului decât cele tradiționale/fizice sau decât comunitățile create de consumul de carte, de ziar sau de televiziune. Din nou subliniez că aceste trăsături sunt ale social media, nu este nimic particular în utilizarea social media de către ISIS în ceea ce privește exploatarea emoțiilor negative (furie, frustrare, indignare), în propagarea unor mesaje care, oricât de iresponsabile ar fi, par „cool”, au un aer de rebeliune și de aventură. În România și aiurea. Iată de ce, o analiză publicată recent de cunoscutul publicist Fareed Zakaria în Washington Post, mi se pare corectă, cu titlul de avertisment: „Today’s new terrorists were radical before they were religious”; nu avem de-a face cu extremiști religioși care au devenit radicali, ci cu radicali care au devenit extremiști religioși. De aici și concluzia de bun simț: mai întâi trebuie să înțelegem resorturile radicalizării, inclusiv suportul oferit de social media, și abia după aceea, conotația religioasă.
În sfârșit, nici mesajul propagat prin social media nu este de ignorat. Dincolo de retorica violentă, de ideologia morții (decapitări în direct, rapoarte privind numărul de morți, copii care manevrează armament cu aceeași pricepere cu care ar manevra niște jucării), transpar teme contemporane, care preocupă și lumea occidentală. Inegalitatea. Decalajele, fie ele entice, religioase, economice. Retorica violentă, ideologia morții se cuplează cu un anume magnetism politic, ISIS având ambiții de a oferi o utopie politică. De aici și denumirea de stat și pretențiile emise în ceea ce privește statalitatea – teritoriu, monedă, steag, trezorerie, administrație, educație, protecție socială, fiscalitate.
Am invocat la începutul acestui articol interesul – firesc – față de apariția ISIS, față de teroriștii inspirați de ISIS, mai ales când aceștia lovesc inima continentului european, capitala UE și sediul NATO (structuri supranaționale din care facem și noi parte). Interes urmat de mirări – la fel de firești – formulate în termeni precum: „ce-o fi așa de greu de învins ISIS?”.
Barack Obama dansând tango în Buenos Aires, la o zi după atacurile din Bruxelles, 23 martie 2016
În opinia mea, dificultățile de a învinge ISIS (presupunând că s-ar ajunge la un concert al intereselor în acest sens) sunt multiple. Cu riscul simplificării, am ales să elaborez pe marginea a două dintre aceste dificultăți.
Prima izvorăște din subestimare. Numai din perspectiva utilizării (social) media, cea pe care am ales-o pentru articolul de față, cred că putem trage concluzia că avem de-a face cu un adversar care, fără a avea nevoie de mare pricepere tehnologică, dovedește pricepere în plan psihologic și social, exploatând cu o mare măiestrie predispoziții, frustrări și dileme existențiale. Pretențiile de social engineering, mai ales în ceea ce privește media, ce să mai spunem de social media, sunt cel puțin nefondate. Cred că atitudini de genul „îi mai lăsăm puțin să se manifeste de capul lor pe Facebook, după care acționăm”, eventual le închidem Internetul, sunt îngrozitor de simpliste. Nu este de subestimat nici faptul că mesajul propagat prin social media intră într-o oarecare consonanță cu frământările, frustările, fantasmele mentalului colectiv ale celor care locuiesc în Orientul Mijlociu. A doua dificultate provine din încercarea de a discuta despre ISIS și, conex, despre recentele atentate de la Paris și de la Bruxelles, desprins de situația din Orientul Mijlociu. Este adevărat că apariția ISIS ilustrează conceptul lui Thierry de Montbrial de „dependențe non-lineare” (irregular interdepencies), în sensul că efectele/consecinţele unui fenomen sunt disproporţionate în raport cu cauzele. Oricât de mare ar fi disproporția dintre cauze și efecte, apariția și dezvoltarea ISIS nu pot fi înțelese în afara tendințelor declanșate de a doua invazie din Irak, destabilizarea Siriei, Libiei și a întregului Orient Mijlociu (Egipt, Tunisia, Maroc, Algeria).
În sfârșit, am spus la începutul articolului că fenomenul ISIS oferă o imagine distorsionată, deformată, întunecată a situației din Siria, din Orientul Mijlociu, posibil a lumii întregi. Declarația unui alt general american, Michael Flynn, făcută în cadrul unui interviu acordat publicației germane Der Spiegel, mi se pare foarte expresivă în acest sens: „În Siria [în Orientul Mijlociu, în lumea întreagă – n.n.], nimeni nu este suficient de puternic pentru a învinge și nimeni nu este suficient de slab pentru a fi învins”.
Citește și ISIS’ offline propaganda strategy
Descarcă raportul The Foreign Fighters Phenomenon in the European Union: Profiles, Threats & Policies
