Au descoperit calea cooperării primele două puteri ale lumii?

President_Trump_with_President_Xi,_April_2017

Articol de Prof. Univ. Dr. Paul Dobrescu

Relatările de la întâlnirea de gradul zero, cum o numeam într-un recent comentariu, dintre preşedintele american, Donald Trump, şi cel chinez, Xi Jinping, sunt laconice şi, am spune, puţin convingătoare. Nu facem un reproş comentatorilor, pentru că, probabil, aşa au fost şi discuţiile propriu-zise. Singurul lucru cert este acceptarea de către Donald Trump a invitaţiei de a vizita China în partea a doua a anului. Întânirile dintre cei doi lideri înscriau pe agendă probleme spinoase, de la balanţa comercială bilaterală, extrem de dezechilibrată, la pericolul reprezentat de experienţele nucleare nord-coreene, de la situaţia tensionată din Marea Chinei de Sud, la politica „O singură Chină”, pe care candidatul Donald Trump a declarat că este dispus să o reconsidere. Ca şi când toate acestea nu ar fi fost suficiente, tocmai când oaspeţii făceau ultimele pregătiri pentru a participa la dineul oficial de joi, s-a anunţat acţiunea militară a SUA asupra unei baze aeriene siriene, de unde a plecat atacul cu gaze chimice care a făcut multe victime în rândul populaţiei civile.

Analiştii spun că evenimentul ar fi trecut în umbră întâlnirea propriu-zisă. Că i-a ştirbit din actualitate, este sigur! Dar s-a mai întâmplat ceva, foarte important după opinia noastră. A „îngheţat” puţin discuţiile, a sădit atâta suspiciune cât era nevoie ca discuţiile să nu mai fie ceea ce se aşteptau să fie. Să precizăm. Intervenţia din Siria a fost notificată autorităţilor ruseşti, dar nu şi celor chineze. Oricât am fi de îngăduitori în analiză, nimeni nu poate nega că a doua putere economică a lumii este China. Iar preşedintele acestei ţări chiar se afla în vizită în SUA. Evident, nu a fost cel mai delicat gest făcut faţă de înaltul oaspete. Procesat cu calm de către liderul chinez, care a preferat să nu comenteze situaţia. O poziţie a fost formulată de către ministrul de externe chinez, care a invitat părţile din Siria să „ajungă la o înţelegere politică”. Apoi, mai este ceva. Relaţiile Chinei cu regimul Bashar al-Assad erau bune şi, în orice caz, China a ţinut de multe ori partea Rusiei când aceasta îl apăra pe preşedintele sirian. Iar acest atac neaşteptat din partea americană poate ridica întrebarea, pentru partea chineză, dacă nu cumva un atac la fel de surprinzător nu s-ar putea repeta în cazul Coreii de Nord, sau al salbei de situaţii conflictuale din Marea Chinei de Sud.

În orice caz, un alt fel de politică externă pare că se promovează la Casa Albă. O orientare purtând atributele determinării, dar şi ale unei predictibilităţi mai scăzute. Este prea devreme pentru judecăţi mai ample. Este clar că şi acţiunea americană, şi reacţia Moscovei au în bună măsură motivaţii interne. În acest context, este important să ne întrebăm: s-a întors Xi Jinping din vizita făcută cu hotărârea de a consolida relaţia bilaterală cu America sau se gândeşte, din ce în ce mai stăruitor, să consolideze apropierea de Rusia?

Nu am dori să sugerăm că a fost o vizită fără rezultate, săracă în roade politice. Situaţia este foarte complicată şi nu se pot face paşi înainte foarte uşor. Nu putem face abstracţie în nici un fel de faptul, remarcat în comentarii, că preşedintele chinez a venit la discuţii cu unele atu-uri certe. În primul rând, China dispune de o economie competitivă cu un mare excedent comercial şi nu numai pe relaţia cu America. A venit susţinut de o forţă politică internă şi de o ţară unită în jurul obiectivului central al propriei dezvoltări. Preşedintele Trump se află în fruntea unei puteri cu o forţă tehnologică şi un potenţial ştiinţific de prim ordin, dar o ţară confruntată, în acelaşi timp, cu serioase probleme economice şi, mai ales, divizată de probleme politice. Putem fi sau nu de acord cu multe dintre deciziile şi poziţiile preşedintelui american, dar nu putem eluda faptul că multe dintre problemele Americii sunt rezultatul unui cumul întins pe ani de-a rândul, pentru care Donald Trump nu se face în nici un fel vinovat.

Toate analizele indicau că pe topul discuţiilor vor figura probleme economice, cu deosebire deficitul comercial american pe relaţia bilaterală de 347 miliarde de dolari. Fireşte, Donald Trump a promis că va aduce joburile înapoi, că va face din America puterea de altădată. Acum se află în faţa unei situaţii extrem de dificile. Partea chineză şi-a exprimat disponibilitatea de a dezvolta cooperarea, de a stimula investiţiile etc. Dar aceste lucruri nu se pot modifica de la o lună la alta, nici măcar de la un an la altul. Acum, preşedintele american se află în faţa unei realităţi triste, sfidătoare chiar: excedentul comercial chinez a fost acumulat în ani de zile, potrivit unui plan bine chibzuit, iar diminuarea, chiar lichidarea sa pretind cam acelaşi interval de timp, acelaşi plan chibzuit şi o mare încordare umană. Economia nu ascultă neapărat de declaraţii politice, mai ales când ele sunt grăbite şi excesiv de voluntare.

Într-un mod similar stau lucrurile şi în alte domenii. În pregătirea vizitei, preşedintele Trump a avertizat că „în cazul în care China nu va rezolva situaţia din Coreea de Nord, atunci o vom face noi”. În timpul discuţiilor, partea americană a reiterat solicitatea ca Beijing-ul să-şi folosească influenţa pentru a diminua programul nuclear nord-coreean. Preşedintele chinez a declarat că va folosi toate mijloacele de care dispune, dar că aceste mijloace „sunt limitate”. Suntem în faţa unor probleme complicate, avem de-a face şi cu un joc al tatonărilor, de o parte sau de alta, sunt teme care cer timp şi multă consecvenţă pentru a fi rezolvate.

Nu a fost un mare acord în domeniul comerţului ori al relaţiilor bilaterale. Nici o înţelegere spectaculoasă cu privire la o problemă internaţională majoră. Nu aceasta a fost rostul profund al întâlnirii. Ci acela de a găsi calea cooperării între primele două puteri ale lumii. Dacă se poate, şi a prieteniei. Un start bun poate fi cea mai mare realizare.


Citește și O întâlnire care poate marca istoria. Va fi evitată „capcana lui Tucidide”?

About the Author

Paul Dobrescu

Paul Dobrescu este profesor universitar la SNSPA, fondatorul Facultății de Comunicare și Relații Publice (FCRP), rector SNSPA în perioada 2008 – 2012; în prezent, conduce editura Comunicare.ro și Centrul de Cercetare în Comunicare din cadrul FCRP; printre cărțile publicate se numără: La ruse de la mondialisation. L’assaut contre la puissance américaine (2015, Paris, L’Harmattan), Un deceniu cât un secol. Secolul lumii emergente (2014), Lumea cu două viteze. Puterile emergente şi ţările dezvoltate (2013), Viclenia globalizării. Asaltul asupra puterii americane (2010), Geopolitica (2008), Mass media și societatea (2003), Iliescu contra Iliescu (1997), America Americii – California (1993), Computere şi trandafiri sau paradoxurile progresului (1986); a îngrijit și prefațat traducerea în limba română a lucrărilor: R. Kaplan, Răzbunarea geografiei (2014), D. Cohn-Bendit şi G. Verhofstadt, Trezeşte-te, Europa! Manifest pentru o revoluţie postnaţională în Europa (2013), G. Verhofstadt, Ieşirea din criză. Cum poate Europa salva lumea (2012), H. Kissinger, Despre China (2012), W. Lippmann, Opinia Publică (2009).