Articol de Prof. Univ. Dr. Paul Dobrescu
La începutul lunii februarie a.c., preşedintele Putin va face o vizită la Budapesta. Pentru relaţiile ruso-maghiare, luna februarie are deja o valoare simbolică: în februarie 2015, Putin a vizitat Budapesta şi a promis livrarea de gaze ieftine pe termen lung; în februarie 2016, Viktor Orban a fost prezent la Moscova. Peste numai câteva zile, liderul de la Kremlin se va afla din nou la Budapesta. Ritmul de metronom al vizitelor reciproce este semnificativ pentru soliditatea relaţiei dintre cele două ţări. Da data aceasta, prezenţa lui Vladimir Putin la Budapesta capătă o importanţă care depăşeşte cu mult semnificaţia celorlalte întâlniri bilaterale. Chiar dacă nu este menţionată expres în nici un comunicat, situaţia din regiune va figura ca problemă de top a întâlnirii. De unde ne dăm seama? La doar câteva săptămâni după acest eveniment, Budapesta va primi vizita preşedintelui american, Donald Trump. Aceasta succesiune de vizite din partea celor mai puternici oameni ai planetei developează într-un anume fel importanţa diplomatică ieşită din comun a Budapestei în această perioadă. Un succes pentru care diplomaţia şi conducerea statală maghiară trebuie felicitate deschis.
Mai întâi, ar trebui să ne întrebăm de unde vine succesul diplomatic al Budapestei? De acolo de unde vine orice succes remarcabil: din citirea mai adâncă a tendinţelor incipiente, dar care, mâine, devin dominante. Budapesta a declarat repetat că va cultiva relaţii cu „ţările unde are loc dezvoltarea”. Pornind de aici a acordat o atenţie prioritară relaţiilor cu Rusia şi China. A fost atentă mereu la modul în care este respectat interesul naţional al Ungariei şi, în acest spirit, a avut accente critice fără echivoc la adresa Uniunii Europene, s-a apropiat şi mai mult de Moscova şi Beijing. Nu a împărtăşit dictatul a ceea ce numim gândirea „politically correct” pe care Victor Orban a şi numit-o „poliţia gândirii”, iar războiul pe care Donald Trump l-a declarat acestei gândiri a favorizat apropierea de candidatul republican. De altfel, Viktor Orban a fost printre puţinii oameni politici care au fost aproape de preşedintele american chiar din timpul campaniei. Acum, Budapesta culege roadele. Atât Vladimir Putin, cât şi Donald Trump se raportează binevoitor la liderul maghiar şi nu este exclus să îngăduie concesii la care nici nu ne gândeam cu ceva vreme în urmă.
Importanţa vizitei despre care vorbim reiese şi din plasarea ei în contextul politic şi geopolitic actual. Recent, Zbigniew Brzezinski a publicat un studiu despre insecuritatea strategică a lumii de astăzi, în care afirmă expres: răspunsul geopolitic ideal la criza puterii globale este o conexiune trilaterală între SUA, China şi Rusia. Autorul american mai precizează că SUA îşi pot maximiza avantajele doar dacă dezvoltă relaţii cu ţările menţionate. Începe un joc în trei. Un gen de troică internaţională în care rolul principal revine, desigur, SUA, dar America, singură, nu mai poate conduce lumea. Când se formează o trilaterală, negociabile sunt cu deosebire interesele aflate în dispută pe latura triunghiului la capătul căreia se află două din cele trei puteri. Pe noi, acum ne interesează latura care priveşte relaţia SUA cu Rusia. Care sunt interesele majore ale Rusiei pe care le va negocia în discuţiile cu America? Orientul Mijlociu, Europa Centrală şi de Est (inclusiv Ucraina), situaţia din Marea Neagră, alte puncte de interes pentru ea? Iată marea importanţă a întâlnirilor succesive de la Budapesta, situate în apropierea mult aşteptatei întâlniri dintre Donald Trump şi Vladimir Putin.
Ordinea politică a lumii se reaşează în mod radical. Important este că Uniunea Europeană nu mai este menţionată nici în studiile de specialitate, nici în poziţii oficiale drept un pol de putere important al lumii de astăzi. Ceea ce până ieri reprezenta fala Europei şi chiar a lumii de astăzi, integrarea regională, parcă a devenit dintr-o dată inactuală, dacă nu indezirabilă. La Washington se vorbeşte despre relaţia prioritară cu Moscova sau cu Beijing, dar foarte puţin despre Uniunea Europeană. Despre Bruxelless chiar nu se aminteşte. Cel mult este menţionată Germania. Donald Trump a și spus că oriunde te uiţi în Europa întâlneşti Germania…
Care ar fi răspunsul Bucureştiului la o asemenea situaţie cu riscuri evidente pentru ţara noastră? Pentru securitatea ei şi chiar pentru integritatea ei. Consolidarea relaţiei cu Washingtonul se detaşează ca importanţă. Este o prioritate pe care nimeni nu a pune la îndoială. Dezvoltarea relaţiei cu Moscova ar fi o altă prioritate, contestată de mulţi chiar şi în aceste zile. Care ar fi argumentele? O înaltă personalitate militară declara zilele acestea: toate puterile europene ne îndeamnă să dezvoltăm relaţia cu Moscova. Dar noi nu putem face acest lucru, pentru că ar însemna să abandonăm Basarabia. Am reformula problema: dacă menţinem o relaţie încordată cu Moscova, ajutăm într-un fel Basarabia? Nicidecum! Cea mai bună formulă de a ajuta Chişinăul este o bună relaţie cu Moscova.
Rusia, se mai spune, nu respectă nici o regulă, dovada fiind modul cum a procedat în Crimeea. Nu dorim să discutăm pe fond această problemă. Dar dacă Washingtonul dezvoltă relaţii cu Moscova, implicit acest lucru va însemna împingerea problemei Crimeii într-un plan secund. Din altă perspectivă, cum de Budapesta a putut să dezvolte relaţii cu Moscova, chiar în prezenţa contenciosului numit Crimeea? De ce ungurii pot şi noi nu? Realitatea este că noi am început să devenim un fel de deontologi ai relaţiilor internaţionale. Şi în această privinţă suntem pierzători pe toate planurile. Mai ales că susţinem lucruri pe care alte puteri semnificative nu le mai susţin, ori nu o fac la aceeaşi altitudine. De fapt, nu facem decât să teoretizăm propria neputinţă.
Ne apără scutul de la Deveselu, se mai spune. În ultima vreme, transpare temerea că până şi scutul ar putea să facă obiectul unei negocieri de ansamblu între Washington şi Moscova. Vedeţi? Chiar şi pe relaţia cu Washingtonul, dimensiunea economică este esenţială, fundamentul real al unei relaţii politice şi de securitate durabile. Pentru România, postularea relaţiilor bilaterale dintre state, ca bază a noii ordini mondiale, are valoarea unui adevărat cutremur geopolitic. Noi am mizat mult, prea mult pe aranjamente regionale, globale şi ne-am preocupat extrem de puţin, am spune revoltător de puţin de dezvoltarea unor relaţii bilaterale, în primul rând în regiunea unde ne aflăm. Se pare că nu ne trezim cu adevărat nici sub influenţa seismului de care vorbim. Fără relief, fără agendă, România acuză un dip de decuplare de la ceea ce se întâmplă cu adevărat în lume şi în imediata sa vecinătate.
Într-un timp când agenda externă tinde să devină esenţială, noi suntem ocupaţi de dimineaţa până seara de dezvăluiri, de graţieri, de lupte şi confruntări interne. Nu le subestimăm! Pentru o ţară ca România, plasată într-o regiune supusă ea însăşi unor presiuni tectonice, agenda externă trebuie să capete o preeminenţă de nediscutat. Nu graţierile, nici diverse dezvăluiri nu vor marca fundamental viitorul României, ci aranjamentele regionale care se pot prefigura. În ceea ce ne priveşte, preferam să-l vedem pe preşedintele ţării nu la o demonstraţie, ci pregătind o vizită importantă într-o capitală importantă. Apropo, câte vizite importante au făcut preşdintele, înalţii oficiali ai României în ultima perioadă? Câţi şefi de stat au venit în ultima perioadă la Bucureşti? Mai este ceva de adăugat?
