Articol de Prof. Univ. Dr. Paul Dobrescu
Ultima „pagină” a conflictului din Orientul Mijlociu este alcătuită de bombardamentele ruseşti asupra unor poziţii ale forţelor ISIS. Zilele acestea, Zbigniew Brzezinski a publicat în Financial Times un articol intitulat „Russia must work with, not against, America in Syria”. Mai interesant mi s-a părut subitlul: „We should persuade Moscow to act with us in resolving such a problem”. Când am descoperit articolul, tocmai încheiasem discuţia cu un coleg. Amândoi ne întrebam cum de Occidentul şi America în special au cedat iniţiativa în regiune, cum de la întâlnirea recentă dintre Obama şi Putin nu s-a discutat despre o acţiune coordonată în zonă. Cum de partea americană nu a realizat că acela care preia iniţiativa va prelua şi controlul zonei sau, cel puţin, va păstra o influenţă preponderentă pentru o vreme.
În Orientul Mijlociu se întâlnesc lumile de astăzi. Fiecare are abordarea şi obiectivele ei, recunoscute sau nu în mod deschis. Apare limpede că, pentru americani, “schimbarea de regim”, deci înlocuirea lui Bashar al Assad, reprezintă un obiectiv de egală importanţă cu lupta împotriva ISIS. Pentru Moscova, dimpotrivă, înfrângerea ISIS reprezintă obiectivul central, iar menţinerea liderului sirian, un punct de sprijin în această acţiune. Ar fi greu să facem o comparaţie valorică între cele două abordări şi perspective.
Greu a fost însă până când imigranţii au început să ia cu asalt Europa. În acel moment, europeanul obişnuit a fost cuprins de teamă, de panică, de griji pentru viitorul său. În acel moment, el, cetăţeanul obişnuit a făcut ierarhiile sale, şi nu cancelariile lumii. El, cetăţeanul european simplu, a crezut că este necesar să se acţioneze asupra cauzelor şi nu asupra efectelor imigraţiei şi că, neapărat, trebuie făcut ceva în această privinţă. Ceea ce nu s-a înţeles suficient în centrele de analiză este că acela care va prelua iniţiativa şi va flutura steagul luptei împotriva ISIS va putea realiza cea mai importantă joncţiune: joncţiunea cu grijile, întrebările şi preocupările cetăţeanului obişnuit. Acest lucru nu a fost avut în vedere atunci, acest adevăr a fost descoperit acum şi el este exprimat clar în subtitlul articolului la care ne referim: „trebuie să convingem Moscova”. America, puterea cu cea mai mare influenţă în zonă, este acum în poziţia de a convinge Moscova. Costul cedării iniţiativei…
Un cor de voci condamnă intervenţia militară rusească, subliniind, mai ales, că raidurile respective ţintesc şi „opoziţia moderată”. Se reproşează Moscovei multe lucruri. Dar nu se subliniază îndeajuns că Putin exploatează de fapt „un vacuum lăsat de către Vest”. Place sau nu, Putin a intervenit pe fundalul unei adevărate paralizii a acţiunii occidentale, a perspectivei occidentale, a viziunii occidentale. În fond, ce se doreşte cu această regiune unde conflictele religioase, etnice, teritoriale se suprapun într-un mod primejdios? Lucrurile se întrepătrund atât de mult, problemele acumulate sunt atât de grave şi presante, încât nu există, în momentul de faţă, acţiune fără efecte negative. Problema este de a stabili obiectivul strategic central în funcţie de care trebuie revăzut totul şi de a promova principiul răului cel mai mic în celelalte acţiuni.
Este nevoie de o clarificare strategică. Obiectivele spuse, declarate şi repetate, pot şi nu pot fi cele adevărate. Rusia are jocul său, iar „mutarea” pe care a făcut-o are o conotaţie strategică multiplă. A transferat centrul atenţiei din Ucraina în Orientul Mijlociu, a pornit un atac decis în contra forţelor percepute de opinia publică drept inamic principal (ISIS) şi, astfel, s-a instalat la masa principală a jocului geopolitic global. Implicit, a desfăcut „pachetul” ISIS-Asad şi l-a transformat într-o ierarhie: mai întâi ISIS. Mulţi comentatori relevă că înlăturarea lui Assad ar putea conduce la o prăbuşire a întregii regiuni, la instalarea unui haos din care poate rezulta orice. Aici nu este vorba despre o raportare care să conţină fie şi unele elemente pozitive cu privire la liderul sirian. Ci de strategie pur şi simplu, în care Assad poate fi cuprins ca un punct de sprijin pentru rezolvarea pericolului central: ISIS. Dacă tot este vorba despre registrul strategic, atunci ar trebui spus clar că, de fapt, în prim plan se află bătălia pentru influenţă preponderentă în Siria. Assad este mijlocul pentru atingerea acestui obiectiv. Ruşii îl susţin pentru a menţine şi, eventual, a consolida influenţa în Siria, americanii refuză această menţinere pentru că este singura formulă de a împiedica instalarea influenţei ruseşti în această ţară. Kissinger remarca referindu-se la Orientul Mijlociu: „nu se poate război fără Egipt şi pace fără Siria”. Deci Siria este importantă acum şi va fi şi mai importantă pentru stabilizarea, în perspectivă, a regiunii.
Când vorbim de vacuumul lăsat de Occident, avem în vedere cu deosebire ascensiunea ISIS sub ochii relativ pasivi şi parcă mult prea îngăduitori ai puterilor momentului. Totuşi, ISIS a ajuns să ocupe părţi din Siria şi Irak, totalizând o suprafaţă considerabil mai mare decât suprafaţa ţării noastre. Unde erau puterile momentului când această expansiune a avut loc? Unde era, mai ales, Europa, puterea vecină a Orientului Mijlociu, continentul care urma să fie direct afectat de evoluţiile din această regiune? De aceea, următorul material „Europa, puterea fără ADN geopolitic” urmează să răspundă la această întrebare.
Sursa foto: „Vladimir Putin and Barack Obama (2015-09-29) 04″ by Kremlin.ru. Licensed under CC BY 3.0 via Commons – https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Vladimir_Putin_and_Barack_Obama_(2015-09-29)_04.jpg#/media/File:Vladimir_Putin_and_Barack_Obama_(2015-09-29)_04.jpg
