„Visul american”, „visul chinez” ori „visul tuturor”?

screenshot1

Articol de Paul Dobrescu

Săptămâna trecută, preşedintele Donald Trump a rostit discursul despre „Starea naţiunii”, care marchează priorităţile momentului din partea fiecărei administraţii. Cum evaluează şeful administraţiei americane anul care a trecut şi ce proiectează pentru anul în care ne aflăm?

A fost un discurs „cuminte” (evident, în raport cu poziţiile cu care ne-a obişnuit preşedintele american) îndemnând la cooperare între cele două partide, pentru a grăbi legile de care America are atâta nevoie. „În seara asta lansez un apel către toti să lăsăm la o parte divergenţele dintre noi pentru a găsi un teren de înţelegere si a realiza unitatea datorată poporului care ne-a ales să-l servim”. Au fost amintite succesele economice (2.3 creştere economică faţă de 1.7 în 2016), „cea mai mare reformă fiscală din istoria americană”, care a încurajat repatrierea unor investiţii, crearea de noi locuri de muncă. Impresionante sunt şi proiectele pentru 2018, din care reţinem un mare plan de refacere a infrastructurii în valoare de 1500 de miliarde dolari, o nouă lege a imigraţiei menită să asigure o selecţie reală a persoanelor care aleg să trăiască în SUA (a merit-based immigration system) etc. Comentariile atât la acest discurs, cât şi la cel rostit la Davos au reţinut cu deosebire problemele economice şi proiectele preşedintelui în această privinţă.

Fost om de afaceri, era de aşteptat ca preşedintele să se axeze pe probleme economice. Intuiţia omului de afaceri îi spune lui Donald Trump că nemulţumirea acumulată în diverse segmente sociale l-a adus la putere, că discursul său a prins în fief-uri tradiţionale democrate, care nu au mai auzit îndemnurile lui Hillary. El ştie că succesul economic – fără îndoială încurajator, dar relativ – va juca un mare rol numai dacă se converteşte într-o stare de mulţumire socială, de încredere, de speranţă, în ultimă instanţă de optimism. Aşa se explică faptul că în discursul la care ne referim, Trump a alocat un rol special Visului american şi relansării sale. Vorbind despre investiţiile pe care le planifică pe pământ american firme de prestigiu, cum ar fi Apple, Exxon Mobile etc, Donald Trump anunţă: „Acesta este, de fapt, noul moment american. Nu a existat un timp mai bun pentru a trăi din nou Visul american… Dacă veţi munci din greu, dacă veţi crede în voi înşivă, dacă veţi crede în America, atunci puteţi visa la orice, puteţi deveni orice şi, împreună, putem realiza absolut orice”. De fapt, Visul american a reprezentat un laitmotiv al discursului. „Pe măsură ce America recâştigă puterea sa, oportunităţile trebuie să fie prezente în viaţa tuturor cetăţenilor… Tin neapărat ca oamenii mai săraci să aibă şansa lor pentru a se ridica… Datoria mea şi datoria sacră a oricărui official ales în acest Congres este să apere americanii, să le protejeze siguranţa, familiile, comunităţile şi dreptul lor de a trăi Visul american”.

De ce se întâmplă acest lucru? Pentru că Visul american a reprezentat simbolul, steagul de zi cu zi al Americii. El consacra o realitate: fiecare cetăţean putea să urce pe scara socială potrivit meritelor, muncii, performanţelor sale. Cum fiecare cetăţean putea să coboare pe aceeaşi scară, dacă prestaţia sa socială nu mai corespundea poziţiei ocupate până atunci. Era organizarea meritocratică a societăţii americane, care asigura cetăţenilor săi oportunitatea de a ocupa poziţia socială la care îl îndreptăţeau munca şi rezultatele. În ultimii ani extrem de multe cercetări au semnalat că societatea americană a cunoscut o evoluţie accentuat inegalitară, ceea ce a condus la diminuarea clasei de mijloc, la creşterea discrepanţelor sociale, la diminuarea dramatică a mobilităţii pe verticală. Într-un cuvânt la rarefierea Visului american, dacă nu chiar la dispariţia sa. Acum, Donald Trump îşi propune să relanseze acest adevărat crez al Americii.

În ultimii ani, China a lansat şi ea propria versiune a Visului chinez. Aşa încât a apărut un tip de competiţie şi în acest domeniu atât de gingaş. De ce a lansat preşedintele chinez formula Visul chinez? Pentru că a realizat forţa sa de percuţie. Calculele economice, cifrele de tot felul devin palide în raport cu forţa unei formule simple care însoţeşte omul obişnuit, care îl convinge că stă în puterea lui să devină ceea ce doreşte. Un asemenea vis este o încoronare. Este adevărat că Visul chinez are particularităţile lui. Dacă Visul american era legat prin excelenţă de individ, de drepturile acestuia (societatea având obligaţia de a asigura condiţiile de implinire a sa), visul chinez este asociat cu o societate moderat prosperă, cu realizarea unei noi tinereţi naţionale, cu efortul colectiv de ridicare a ţării, în cadrul căruia individul onest, muncitor şi respectuos poate afla şansa afirmării.

Revenim la discursul preşedintelui american şi la nevoia de relansare a Visului american. Reforma fiscală – atât de mult accentuată – poate că a contribuit la creşterea economică, întrucât ea înseamnă şi o masivă reducere a taxelor pentru investitori, implicit contribuie la creşterea inegalităţii, factorul esenţial de corodare a visului american. Există o creştere economică reală, o diminuare vizibilă a şomajului, dar visul american înseamnă mult mai mult. După Marea Depresiune din 1929-1933, preşedintele Franklin Delano Roosevelt a fost ghidat de o strategie privind diminuarea inegalităţii şi încurajarea clasei de mijloc, creşterea mobilităţii sociale. După ani de zile, au rezultat „cele trei decenii glorioase” postbelice. În discursul lui Trump există determinare, iniţiative interesante, dar lipseşte viziunea de termen mediu. Iar din situaţii dificile se iese doar cu viziune. În această privinţă, suntem de acord cu acei comentatori care îndeamnă să aşteptăm şi ce va aduce ziua de mâine.

Intuim o întrebare: care vis va izbândi în perioada ce vine? Nu ştim, viaţa va hotărî. Noi am adăuga ceva la care ţinem. Este limpede că avem de-a face cu vise aflate într-un tip de competiţie. Este la fel de limpede că modul în care Washingtonul şi Beijingul îşi construiesc viitorul nu este doar problema celor două capitale. Mai precis, în viitor va avea audienţă mai mare acel vis care va face loc, se va preocupa şi de realizarea  unui alt vis, mai amplu, mai cuprinzător, visul nostru al tuturor.

About the Author

Paul Dobrescu

Paul Dobrescu este profesor universitar la SNSPA, fondatorul Facultății de Comunicare și Relații Publice (FCRP), rector SNSPA în perioada 2008 – 2012; în prezent, conduce editura Comunicare.ro și Centrul de Cercetare în Comunicare din cadrul FCRP; printre cărțile publicate se numără: La ruse de la mondialisation. L’assaut contre la puissance américaine (2015, Paris, L’Harmattan), Un deceniu cât un secol. Secolul lumii emergente (2014), Lumea cu două viteze. Puterile emergente şi ţările dezvoltate (2013), Viclenia globalizării. Asaltul asupra puterii americane (2010), Geopolitica (2008), Mass media și societatea (2003), Iliescu contra Iliescu (1997), America Americii – California (1993), Computere şi trandafiri sau paradoxurile progresului (1986); a îngrijit și prefațat traducerea în limba română a lucrărilor: R. Kaplan, Răzbunarea geografiei (2014), D. Cohn-Bendit şi G. Verhofstadt, Trezeşte-te, Europa! Manifest pentru o revoluţie postnaţională în Europa (2013), G. Verhofstadt, Ieşirea din criză. Cum poate Europa salva lumea (2012), H. Kissinger, Despre China (2012), W. Lippmann, Opinia Publică (2009).