
Articol de Alina Bârgăoanu
„Interferenţa Rusiei” în ultimele alegeri din SUA, care l-au adus la putere pe Donald Trump, este o temă care apare în mod sistematic în dezbaterea publică la nivel global. Suscită interes, electrizează analizele politice din diversele sfere publice, aprinde imaginaţia colectivă; şi, vrem să recunoaştem sau nu, alimentează o gamă contradictorie de sentimente, un amestec de teamă şi un tip de respect profesional din în ce mai greu de disimulat.
Dezvăluirile ating uneori cote inimaginabile, depăşind cu mult tipul de ficţiune cu care ne-au obişnuit filmele de la Hollywood. O astfel de dezvăluire care are atingere cu literatura şi cu filmele din franciza James Bond este cea referitoare la implicarea serviciilor olandeze de intelligence în aceleaşi alegeri din SUA. Potrivit Reuters, hackerii olandezi îi supravegheau pe hackerii ruşi din temuta echipă „Cozy Bear” în timp ce aceştia încercau să intre în serverele Partidului Democrat (vezi Reuters). Episodul are certe note de ironie, pe lângă cele de spectaculozitate: hackeri care îi urmăresc pe alţi hackeri în plină desfăşurare, spioni care îi spionează pe alţi spioni; un labirint fără sfârşit, o sală a oglinzilor în care totul este deformat; o interferenţă „bună” a serviciilor olandeze de intelligence versus o interferenţă „rea” a serviciilor de securitate ruseşti, CIA şi NSA versus FBI, Trump versus ordinea instituţională pe care a găsit-o şi în care încearcă să se instaleze – aparent nu cu foarte mult succes nici măcar la un an de la câştigarea alegerilor etc.
Vorbim foarte mult despre fenomenul „fake news”. Dar, aşa cum o arată şi episodul „hackeri buni versus hackeri răi” pe care tocmai l-am relatat, avem de-a face cu un fenomen mult mai amplu şi mai complex. Nu avem o organizare binară a lumii – bine/rău, adevărat/fals, ci un continuum ale cărui extreme – real fiction şi fake reality – au şi nu au de-a face cu realitatea, nu o reflectă, nu o contrazic, nu o copiază, o amplifică fără a avea întotdeauna legătură cu ea.
Aminteam într-un articol anterior despre un raport al Conferinţei de Securitate de la Munchen, intitulat expresiv „Post-truth, post-order, post-Western”. Raportul Conferinţei de anul acesta este la fel de expresiv: „To the Brink – and Back?” Semnul întrebării invită reflecţia inclusiv asupra acestor fenomene de hiperrealitate – conceptul lui Baudrillard –, asupra acestui continuum având ca extreme real fiction şi fake reality. Fiecare să îşi imagineze ce forme de realitate intră între cele două extreme.
Dificultatea de a face drumul înapoi de pe marginea prăpastiei („back from the brink”) are de-a face în primul rând cu faptul că fenomenele politice care preocupă foarte multă lume – ascensiunea lui Donald Trump în funcţia de Preşedinte al SUA, interferenţa Rusiei cu fenomenele de opinie publică înainte de alegeri, în timpul lor şi chiar la o bună perioadă după ce s-au încheiat, aceleaşi mişcări ale opiniei publice în diverse state europene – nu vin „din senin”, ci reprezintă un punct culminant al unor procese acumulate şi consolidate în timp. Ascensiunea lui Donald Trump nu poate fi dezbătută fără a ţine cont, de exemplu, de inegalităţile pe care criza şi mai ales perioada post-criză le-a amplificat, chiar exacerbat; de sentimentele de insecuritate – în primul rând economică, pe care candidatul Trump a reuşit să le capitalizeze; de polarizarea – pe criterii economice, culturale, dar şi ideologice şi chiar cognitive – care caracterizează societatea americană şi cele mai multe dintre societăţile europene; sau de retorica anti-sistem, anti-politică, anti-expertiză, atotputernică în spaţiile publice ale democraţiilor occidentale. Toate acestea – inegalitate exacerbată, polarizare, sentiment de dislocuire economică şi culturală, retorica anti-orice – s-au cuplat cu un sistem de comunicare, persuasiune şi advertising croit de-a lungul unor noi dominante: tehnologii de producţie şi amplificare a mesajului, big data, sisteme de profiling, automatizare, inteligenţă artificială, machine learning şi augmented reality. De la precision persuasion, computational persuasion până la precision propaganda şi computational propaganda, cu sau fără interferenţa unor actori statali străini, posibil ostili, nu a mai fost decât un pas. Cum am spus, drumul înapoi de pe marginea prăpastiei cu greu ar putea fi făcut fără a reflecta asupra acestor tendinţe şi fenomene deopotrivă sociale, economice şi comunicaţionale.
Voi relata, în acest context, un alt episod care îmi amplifică sentimentul de hiperrealitate, fake reality şi real fiction în legătură cu perioada pe care o traversăm. Într-un articol recent, Andrew Marantz, editorialist al publicaţiei The New Yorker, vorbeşte despre întâlnirea cu aer conspirativ pe care a avut-o cu patru reprezentanţi proeminenţi ai unei mari firme de publicitate din Manhattan („Ad-Industry Insiders Create Campaign to Give Russian Hackers Proper Credit for Their Achievements”, 9 februarie 2017). Cei patru au coodonat o echipă de „creativi preocupaţi”, proveniţi nu numai din industria americană de publicitate SUA, ci din alte zone ale globului; echipa de „creativi preocupaţi” a creat siteul https://www.projectmeddle.org/, a cărui misiune este clar transmisă încă de la accesarea lui: „ne place sau nu, Rusia a creat cea mai influentă campanie de advertising a secolului. Misiunea noastră este de a înscrie campania lor (foarte) reuşită în cursa pentru premiile pe care, din nefericire, le merită”. Tehnicile şi instrumentele puse la lucru de către ruşi, în cadrul unei „strategii inovative pentru social media, care a încălcat toate regulile şi a dărâmat toate obstacolele” sunt precis inventariate şi exemplificate: panouri publicitare pentru mediul digital cu potenţial de polarizare („disruptive social ads”), evenimente şi apeluri pentru mobilizare online, pe teme controversate (experiential/events), joculeţe şi aplicaţii pentru smartphones, toate cu potenţial exploziv, pe teme care să alimenteze fricile, sentimentele de insecuritate, răzbunările împotriva politicienilor (A.R gaming strategy) şi redacţii de „ştiri” (false sau nu, în orice caz, plauzibile) care să alimenteze în permanenţă spaţiul informaţional cu poveşti senzaţionale, de preferat cu iz conspiraţionist (real-time newsroom). Rezultatul? „Campania nu a avut efect doar în ceea ce priveşte alegerea unuia dintre candidaţi, ci în ceea ce priveşte încrederea în democraţie a unei întregi naţiuni”.
Una dintre cele patru persoane intervievate de Andrew Marantz are dreptate când argumentează că acest rezultat a fost posibil ca urmare a condiţiilor create, exploatate şi perpetuate de industria de publicitate: „intervalul de atenţie de maxim 6 secunde, atotputernicia celebrităţilor, hashtag-urile virale; am consolidat cu toţii o cultură în care vrem ca totul să fie distractiv, rapid, strălucitor şi ieftin… Uite aşa ne-am trezit cu Trump şi acum ne dăm cu toţii şocaţi”.
Potrivit editorialistului de la The New Yorker, cei patru creativi au înscris deja campania digitală realizată de ruşi în competiţia industriei de publicitate The Webby Awards, la categoriile „cea mai bună campanie pentru social media” şi „cea mai bună campanie digitală”. Cei patru speră la marele premiu; mai mult, speră că, odată acest premiu obţinut, întreaga industrie de publicitate şi de comunicare îşi va pune întrebarea: „cum facem ca acest lucru să nu se mai repete?”.
Hackerii ruşi prinşi asupra faptului de hackeri olandezi; premiile „fake news” acordate de Preşedintele Trump pentru CNN, ABC News, Washington Post, New York Times, Times, Newsweek; premiile industriei de publicitate americane acordate campaniei digitale desfăşurate de ruşi pentru a perturba şi inflama procesul electoral din SUA. To the digital brink – and back?
Citește și:
„America profundă a decis. Dar cine a activat America profundă?”
„Job-ul meu este să răspândesc ignoranţa”
„Ad-Industry Insiders Create Campaign to Give Russian Hackers Proper Credit for Their Achievements”
Sursa foto: pixabay.com