Articol de Asist. Univ. Dr. Flavia Alupei-Durach
8 noiembrie 2016: electoratul sfidează toate predicțiile
În seara de 8 spre 9 noiembrie 2016, o Americă stupefiată asista la victoria lui Donald Trump. Cum a fost posibil ca un candidat atât de contorversat, un candidat perceput de majoritate ca indezirabil, care a fost supus sistematic oprobiului public, să ajungă, în pofida șanselor, noul președinte al Statelor Unite?
Surpriza a fost cu atât mai mare, cu cât sondajele de opinie o indicau pe candidata Democraților drept câștigătoare sigură. De exemplu, în ajunul alegerilor, BBC o credita pe Hillary Clinton cu 48% din voturi (cu 4 puncte procentuale în fața lui Trump), conform mediei rezultate din cele mai recente 5 sondaje naționale de opinie (sursa aici). Mai mult decât atât, estimările de tip probabilistic venite din mass media erau copleșitor de optimiste: New York Times aprecia că Hillary are 84% șanse să câștige, Huffington Post, 98%, Reuters, 90%.
Unde au greșit sondajele? Aceasta a fost una dintre primele întrebări după aflarea rezultatelor votului. O parte dintre explicații au făcut referire sistemul electoral indirect. Concret, este vorba de diferența dintre votul popular (estimat prin sondaje de opinie) și traducerea acestuia în număr de electori, în baza sistemului electoral indirect. Alte explicații, de natură tehnică, au discutat vulnerabilitățile legate de eșantionare și interpretare a volumelor mari de date statistice. Erorile pot apărea atunci când eșantionul ales nu este suficient de reprezentativ pentru unele grupuri socio-demografice care formează electoratul sau atunci când este prezisă incorect prezența la urne a fiecărui tip de votant. Nu în ultimul rând, unele voci au evocat teoria spiralei tăcerii pentru a explica răsturnarea de situație. La această influentă teorie sociologică ne vom referi mai amănunțit în rândurile ce urmează.
Teama de izolare este constrângătoare
Dacă teoria spiralei tăcerii ar avea un slogan, acesta ar fi ”oamenii se tem de izolare mai mult decât de eroare” (sintagmă aparținând lui Alexis de Tocqueville, autor citat extensiv de Elisabeth Noelle-Neumann în eforturile de fundamentare a teoriei mai sus menționate). Nu întâmplător, aceasta a pornit de la niște observații surprinzătoare făcute în context electoral. Părintele teoriei, sociologul german Elisabeth Noelle-Neumann, și-a articulat ipotezele de lucru cu ocazia alegerilor din Germania Federală din 1965[*]. Până în ziua alegerilor, sondajele de opinie indicau o luptă electorală foarte strânsă între cele două mari partide, în baza răspunsurilor primite la întrebarea privind intenția de vot. În același timp, s-a înregistrat o evoluție complet paralelă a răspunsurilor la întrebarea: ”Dumneavoastră cine credeți că va câștiga alegerile?”. Treptat, așteptările ca CDU/CSU să câștige au început să crească, iar așteptările ca SPD să câștige au scăzut constant. Cu alte cuvinte, cele două măsurători (intenție la vot și așteptări privind câștigătorul) au evoluat complet diferit. În momentul efectiv al votului, alegătorii nehotărâți au fost atrași în direcția așteptărilor generale, înclinând decisiv balanța în favoarea CDU/CSU.
Mecanismul spiralei tăcerii, bazat pe ipoteze testate și rafinate ani la rândul atât experimental, cât și în situații electorale reale de către Elisabeth Noelle-Neumann și echipa sa, poate fi rezumat la câteva puncte estențiale.
Oamenii dețin capacitatea de a estima corect care este climatul de opinie din mediul lor social. Opinia publică se formează pe baza evaluării și re-evaluării constante a pozițiilor majoritare și minoritare pe diferite subiecte. Această evaluare este o apreciere subiectivă făcută de indivizi și nu trebuie înțeleasă drept o statistică.
Reacțiile la acest climat de opinie sunt moderate de nevoia persoanei de a se integra, cu alte cuvinte, de teama de izolare socială. O persoană convinsă că opinia sa este una minoritară va fi mai puțin dispusă de a se exprima public, bătând în retragere. În schimb, persoana care se simte susținută de majoritate se va exprima vocal, cu mai multă convingere și încredere. Treptat, tot mai mulți oameni care se simt în minoritate vor alege să tacă, până cand în spațiul public se va auzi aproape exclusiv vocea majorității.
O implicație din punct de vedere electoral este schimbarea de ultim moment a opțiunii la vot. Acesta ”balans de ultim moment” are loc în direcția climatului dominant – trecerea de partea câștigătorului.
Trump vs Clinton: Care a fost de fapt opinia majoritară?
În cazul cursei electorale americane, spirala tăcerii pare că a funcționat, dar nu până la capăt. A funcționat, în sensul în care s-a creat un grup din ce în ce mai vocal- susținătorii lui Hillary. A funcționat, în măsura în care au existat unii susținători ai lui Trump care au preferat să păstreze tăcerea, probabil până la stadiul în care au mințit chiar și în sondajele de opinie, din cauza gradului înalt de controversă asociat cu personajul Trump și promisiunile sale electorale. Acești simpatizanți tăcuți au votat în acord cu propriile convingeri atunci când au ieșit din vizorul semenilor lor și s-au simțit protejați de anonimat. Cu toate acestea, rămâne întrebarea: dacă Hillary Clinton era percepută drept favorită, dacă sondajele o indicau pe primul loc, de ce nu s-a produs acel ”bandwagon effect”, de raliere în ultimul moment la tabăra percepută învingătoare, care să îi consfințească victoria? Avansăm în cele ce urmează câteva posibile explicații, adevărul aflându-se, probabil, undeva la confluența tuturor acestor ipoteze.
1) A existat o diferență între opinia percepută ca fiind majoritară și opinia majoritară numeric. După cum precizam mai sus, traiul în societate presupune o doză de conformism, excluderea atitudinilor considerate indezirabile social. Desigur, gradul de dizerabilitate socială nu este un dat absolut, ci variază în timp și spațiu, precum și de la o cultură la alta- de altfel aceasta este o critică principală a teoriei spiralei tăcerii. În SUA anului 2016, majoritatea ideilor lui Trump sunt considerate, de mainstreamul vocal și puternic mediatizat, drept șocante, scandaloase și inacceptabile. Deoarece Trump a fost desființat sistematic de numeroase persoane publice și de către mass media, s-a cristalizat percepția ca atitudinile anti-Trump și, implicit, pro-Hillary, sunt majoritare. Rezultatele de la vot au demonstrat existența unei mase critice de susținători tăcuți, care de fapt au putut schimba raportul dintre majoritatea și minoritatea aparente.
2) Cetățenii au perceput corect opinia majoritară, dar jurnaliștii și liderii de opinie au fost în negare. Din momentul în care Donald Trump a intrat în cursa prezidențială, posibilitatea instalării sale la Casa Albă a fost privită cu neîncredere și oroare deopotrivă. În bătălia electorală, tabăra Hillary a reușit să domine spațiul public mediatizat, inducând percepția eronată că acesta este climatul majoritar de opinie. Este posibil ca, în relațiile interpersonale din comunitățile și grupurile din care fac parte, cetățenii să fi receptat cu totul alte semnale, ignorate de mainstream media. Cu alte cuvinte, este posibil ca Trump să se fi bucurat de la bun început de o bază de susținere mai mare decât erau pregătiți să recunoască analiștii, jurnaliștii și democrații- tocmai pentru că Trump părea răul cel mai mare, care nu are cum să se petreacă.
3) Influența mass media. Două dintre cele mai bine susținute teorii despre efectele mass media, respectiv agenda setting și framing, postulează că mass media ne arată, în primă fază, la ce să ne gândim (deci setează agenda), iar în a doua fază, cum să ne raportăm la subiectul respectiv (deci îl încadrează în mod specific). Mass media propun interpetări, se transformă în grile importante de înțelegere a lumii. Mai mult decât atât, în cazul subiectelor complexe, oamenii tind să se bazeze pe indiciile furnizate de mass media pentru a-și cristaliza opinia. În contextul luptei electorale Trump-Hillary, mass media au fost foarte eficiente în promovarea punctelor de vedere ale taberei Hillary, conferindu-le vizibilitate și legitimitate- accentuând, deci, spirala tăcerii. În plus, interpretarea realității propusă voluntar sau involuntar de către media și realitatea percepută nemijlocit de cetățeni pot fi disjuncte. E. Noelle-Neumann argumentează că, în cazul alegerilor din 1965, jurnaliștii anticipau rezultatul bătăliei electorale cu totul diferit decât populația. S-a creat astfel un climat dual al opiniilor: cetățenii au receptat două opinii despre realitate – cea rezultată din observațiile directe și cea rezultată din consumul mediatic. Paralelismul cu momentul electoral american din 2016 este evident.
4) Nemulțumirile ascunse ale cetățenilor au dus la sfidarea majorității aparente. După cum sublinia Paul Dobrescu într-un articol recent din Convorbiri Europene, (”America profundă a decis. Dar cine a activat America profundă?”), votul pentru Trump a fost și un vot al disperării, consecința evoluției inegalitare a SUA din ultimele decenii. Prin urmare, rezultatul funcționează ca un semnal de alarmă. Există o masă semnificativă de cetățeni a căror dezamăgire față de clasa politică (față de establishment) este atât de profundă, încât au ales sa voteze candidatul anti-sistem, cel creditat cu șanse mai puține (the underdog), sfidând astfel majoritatea aparentă și vocală.
Spirala tăcerii a intrat în acțiune prin limitarea exprimării în sfera publică a simpatizanților candidatului republican. A fost confirmată, la nivel aparent, percepția optimistă și subiectivă că ”nu are CUM să iasă Trump”. În ciuda acestui fapt, nemulțumirile concrete au fost suficient de profunde și de puternice pentru a-i determina pe indivizi să conteste poziția impusă de societate ca fiind legitimă, respectabilă și acceptabilă, exact acolo unde contează: în cabina de vot.
[*] Toate referirile la teoria spiralei tăcerii din acest articol se bazează pe ideile expuse de Elisabeth Noelle-Neumann în ”Spirala tăcerii. Opinia publică-învelișul nostru social”, 2004 [1984], editura comunicare.ro, București
