Recenzie de carte de Flavia Alupei-Durach
Yanis Varoufakis, The Global Minotaur. America, Europe and the Future of the Global Economy, Zed Books, London, 2015 [2011]
Aflată deja la a treia ediție, The Global Minotaur este una dintre cărțile emblematice ale lui lui Yanis Varoufakis, dedicată identificării adevăratelor cauze ale crizei a zguduit sistemul financiar global începând cu 2008-2009. Autorul nu necesită nicio introducere, grație prolificei sale activități academice și politice. Cu toate acestea, vom alcătui un scurt profil relevant pentru descifrarea în cheia potrivită a semnificațiilor volumului de față. Y. Varoufakis este profesor în domeniul științelor economice la Universitatea din Atena, fost ministru de finanțe al Greciei și membru al Parlamentului, din partea formațiunii Syriza. În plus, experiența sa academică este una internațională, predând de-a lungul carierei la Universitatea din Sydney, la universitățile Essex, East Anglia, Cambridge și Glasgow din Marea Britanie, precum și la Universitatea din Texas.
Tocmai această dublă ipostază, de om politic și de cercetător, face din cartea ”The Global Minotaur” o lectură puternic specializată, foarte pragmatică, dar și accesibilă cititorului neavizat în domeniul macroeconomiei. Volumul nu este un exercițiu intelectual steril privind cauzele și desfășurarea crizei, ci un efort susținut de a porni de la fapte și de a le descifra în baza convingerilor proprii. Iar aceste convingeri privind ”rădăcina răului” sub subsumate unei metafore cu tentă mitologică: Minotaurul Global. Autorul mărturisește în prefața volumului (p. xiii) că a optat pentru această sintagmă cu gândul tocmai la nespecialiști, cărora le adresează în manieră concentrată (prin metafora minotaurului), povestea simplă, dar nu simplistă a tragediei globale pe care o reprezintă criza.
Varoufakis folosește sintagma de „Minotaur Global” pentru a desemna hegemonia economică impusă de Statele Unite restului lumii. Concret, ca reacție a crizelor din anii 1970, artizani americani pricepuți au implementat o strategie pe termen lung prin care SUA a reușit să își impună dominația în pofida sporirii permanente a deficitelor sale. În viziunea autorului, SUA a susținut deliberat economia lumii prin injecții de capital și importuri masive, care au dus, printre altele, la creșterea exponențială a deficitului american, la renașterea economiilor Germaniei și Japoniei și, cel mai important, la redistribuirea profiturilor obținute in cadrul economiilor non-americane în avantajul pieței de capital a SUA. Un veritabil maestru al exprimărilor plastice, Varoufakis consideră această scurgere de capital un tribut adus unei bestii mereu flamânde: deficitul american. În cuvintele lui Paul Volcker, economist, președintele Rezervei Federale între 1979-1987, SUA a optat pentru „dezintegrarea controlată a economiei lumii” (apud Varoufakis, p. 100), ori, în termenii autorului acestui volum, pentru „aruncarea economiei mondial într-un flux haotic, dar în același timp controlat – labirintul Minotaurului Global” (p. 101).
Alimentarea Minotaurului s-a realizat voluntar, sub imperiul atracției exercitate de patru elemente: utilizarea dolarului ca valută forte, creșterea costurilor energiei (care au dus la reorientarea industriilor japoneze și germane către activități mai puțin dependente de combustibil fosil și la reinvestirea profiturilor obținute din această reorganizare pe bursa americană), ieftinirea forței de muncă, puterea geopolitică a SUA și un mecanism global de reciclare a surplusului cel puțin neobișnuit. Acesta din urmă ocupă un loc atât de semnificativ în teoria lui Varoufakis și este menționat atât de frecvent în carte, încât se bucură de propria abreviere, derivată din denumirea sa în limba engleză: GSRM (global surplus recycling mechanism). Convingerea pe linie keynesiana este că, în absența unui asemenea mecanism, care să asigure investirea surplusului din economiile performante în economiile cu deficit, orice criză minoră se poate transforma într-o catrastofă majoră prin contagiune.
SUA au considerat dezavantajoasă implementarea unui GSRM instituționalizat, formal, în care economia americană să producă surplus, preferând să lase minotaurul global, alimentat de deficit, să joace în mod imperfect acest rol. Hipnotizată de mirajul succesului american, celelalte economii (și cu precădere UE) au ales să spere la crearea unui minotaur local sau regional care să funcționeze la fel de bine și să atragă un tsunami constant de capital din restul lumii. Asimetrii de proporții gigantice s-au acumulat, grefate pe viciile inerente piețelor financiare, în rândul cărora lăcomia umană joacă un rol greu de ignorat. Anteriorior crash-ului din 2008, Wall Street a creat un sistem paralel de bani privați, bazați pe influxurile masive de capital încurajate de Minotaur. În viziunea lui Varoukakis, economia mondială a ajuns dependentă de bani toxici, multiplicați în manieră nesustenabilă. Prăbușirea piețelor de capital a dus la o criză mai dură decât cea din 1929.
Sfidând convențiile științifice obișnuite, care presupun expunerea din primul moment a ipotezelor de lucru, a argumentelor cercetătorului și a rezultatelor anticipate, „The Global Minotaur” este alcătuit ca un puzzle, ori ca un roman polițist, în care cititorul ia contact cu nucleul dur al argumentației de-abia după prima sută de pagini. Până în acel punct, cititorului nu îi rămâne nimic de făcut decât să asiste la o expunere pe alocuri minuțioasă, în alte locuri alertă ori profund tehnică a desfășurării jocurilor istoriei. Piesele de puzzle se îmbină treptat, într-o cascadă de decizii strategice care au dus la ridicarea Minotaurului Global. Intriga „romanului polițist” începe cu Marea Criză din 1929, care a demonstrat vulnerabilitatea economiei de piață, în special prin acțiunea a ceea ce Varoufakis a denumit „gremlini” (creaturi fantastice din folclorul anglo-saxon, întotdeauna puse pe rele). Cei doi gremlini, în viziunea autorului, sunt munca și banii, ambele aflate sub imperiul deciziilor actorilor economici – decizii luate în mod subiectiv, în funcție de optimismul sau pesimismul de moment.
Al doilea moment crucial îl reprezintă sfârșitul celul de-al Doilea Război Mondial, care marchează debutul Planului Global orchestrat de SUA. În iulie 1944, în Bretton Woods, New Hapshire, SUA, 730 de delegați au edificat noua ordine economică mondială de după război, cu scopul de a preveni crize similare celei din 1929. Sistemul Bretton Woods plasa SUA într-o poziție deosebit de avantajoasă, prin fixarea ratelor de schimb prin raportare la dolar. Planul Global prevedea și existența a încă două monede puternice care să reducă posibilele șocuri în cazul recesiunii economiei americane. În acest sens, în următoarele decade s-a investit mult în consolidarea economiilor Germaniei și Japoniei. Moștenirea Bretton Woods constă în funcționarea a două instituții care există și astăzi: Fondul Monetar Internațional și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (actuala Bancă Mondială).
Planul Global s-a prăbușit datorită unei importante slabiciuni, semnalate de John Maynard Keynes încă din 1944: absența unui mecanism global de reciclare a surplusului. Washington-ul a respins propunerea lui Keynes de a crea o uniune monetară internațională care să asigure reciclarea surplusului, din convingerea că dezechilibrele comerciale mondiale vor avantaja perpetuu America. Ceea ce arhitecții planului global nu au prevăzut a fost tocmai inversarea tendinței: SUA a devenit treptat, dintr-o economie bazată pe surplus, o economie bazată pe deficit. Crearea Minotaurului Global, pe care l-am descris în detaliu mai sus, a reprezentat soluția de finanțare a deficitului SUA fără reducerea cheltuielilor guvernamentale, creșterea taxelor, sau diminuarea influenței SUA în lume.
Punctul culminant al expunerii îl reprezintă rănirea mortală a Minotaurului, cauzată, la fel ca prăbușirea Planului Global, de eroarea umană: lăcomia, nesustenabilitatea societății de consum, dependența de banii toxici de pe Wall Street. Consecințelor evidente și binecunoscute li se adaugă intrarea într-o nouă și nefericită era: cea a falimento-crației (bankruptocracy)- termen propus de Varoufakis pentru a desemna dominația băncilor deja falimentare, pe care statele se luptă să le salveze cu orice preț.
Care este locul și rolul Uniunii Europene în această împovărată lume nouă? Până recent, Germania a beneficiat de propriul spațiu vital, Uniunea Europeană (ca piață de desfacere), această situație ajutând-o să supraviețuiască turbulenților ani 1970. După 1985, acțiunea Minotaurului Global i-a asigurat condițiile propice pentru acumularea surplusului, situație accentuată de introducerea modei euro, în detrimentului statelor membre care experimentau stagnare sau deficit la acel moment. Cu toate acestea, izbucnirea crizei din 2008 a arătat neîndoios vulnerabilitatea zonei euro. În fața semnelor dezastrului, Comisia Europeană a copiat măsurile americane de salvare a băncilor, omițând faptul că zona euro are o arhitectură problematică (existența unei uniuni monetare în absența unei uniuni fiscale).
Principală nemulțumire legată de gestiunea crizei în Uniunea Europeană este aceea că Europa ar fi putut soluționa atât criza financiară, cât și pe cea a datoriilor publice, dar a ezitat să o facă. Remediul în trei pași ar consta, conform lui Varoufakis, în negocierea ștergerii datoriilor țărilor cu deficit pronunțat, în schimbul acordării de asistență financiară băncilor, urmată de preluarea de către Banca Centrală Europeană a unei părți a datoriei publice din toate statele membre și transformarea Băncii Europene de Investiții într-un veritabil mecanism de reciclare a surplusului. De ce ezită UE să urmeze această cale? Autorul acuză Germania de tergiversare, în baza argumentului că această țară și-ar pierde o bună parte din purterea exercitată asupra statelor cu deficit, dacă s-ar acționa în vederea soluționării crizei.
În postfața ediției de față, I. Varoufakis re-examinează argumentele sale, pentru a concluziona că acestea rezistă, cel puțin deocamdată, testului timpului. În ultimii ani, UE a rămas hipnotizată de probleme tehnice minore, refuzând să aplece asupra întrebărilor cu adevărat importante. În tot acestt timp, UE a intrat într-un proces de dezintegrare, deoarece ”arhitectura sa s-a dovedit a fi prea nesănătoasă pentru a face față undelor de șoc produse de moartea Minotaurului” (p. 237). Toate măsurile adoptate în perioada recentă nu au eliminat riscul dezintegrării, doar au încetinit procesul. Numai o regândire radicală a zonei euro ar putea schimba cursul lucrurilor.
La o privire mai atentă, câteva reproșuri i s-ar putea face volumului de față. Printre acestea se numără decuparea arbitrară a anumitor momente din istorie, tonul conspiraționist al unor pasaje, insistența de a acorda prezumția de rele intenții Statelor Unite și Germaniei, recursul la speculații acolo unde dovezile faptice sunt mai puțin numeroase. Autorul poate fi acuzat de subiectivitate- deși referirile la situația Greciei nu sunt foarte numeroase în carte, rămâne evidentă amărăciunea celui care își consideră țara atât o victimă a intereselor și capriciilor marilor puteri economice și politice, cât și a implementării forțate a unei paradigme economice greșite. Cu toate acestea, „The Global Minotaur” are numeroase merite care îi asigură proeminența în valul de literatură despre criza economică. În primul rând, realizează o analiză minuționasă a mecanismelor de instalare a crizei, făcând apel nu doar la perioada imediat precendentă anului 2008, ci mergând pe firul istoriei până la momentele cheie ale secolului XX. Mai mult decât atât, importanța existenței unui mecanism global de reciclare a surplusului este bine argumentată și susținută faptic, la fel și critica adresată piramidei toxice de bani privați care a atras după sine prăbușirea Wall Street-ului. Poziția anti-austeritate a autorului este în consens cu o bună parte a comunității ștințifice care s-a exprimat pe acest subiect. Nu în ultimul rând, procesele macroeconomice sunt prezentate cu claritate și precizie tehnică, făcându-le accesibile cititorului nespecializat.
„The Global Minotaur” este nu numai o lectură palpitantă, ci și o analiză atentă și precisă a mecanismelor financiare ocultate de complexitatea forțelor macroeconomice. Mai mult decât atât, cartea reprezintă o avertizare privind forțele pieței, care în lipsa unui sistem formal de gestionare și echilibrare (cum ar fi cel de reciclare a surplusului) capătă un potențial distructiv. Legenda Minotaurului ne arătă că uciderea bestiei a dus la emanciparea Atenei și la debutul unei noi ere, mai luminoase. În cazul Minotaurului Global al lui Varoufakis, consecințele sunt mult mai pesimiste; epilogul ar putea consta chiar în declinul ireversibil Uniunii Europene.
Sursa foto: http://yanisvaroufakis.eu/books/the-global-minotaur/
