Articol de Paul Dobrescu
La recentele alegeri din Marea Britanie, Partidul Conservator a obţinut o victorie mult mai clară decât se aşteptau chiar liderii acestei formaţiuni: 331 de locuri din totalul de 650. Cu 12 mai mult decât locurile obţinute de toate celelalte partide. Ceea ce îi dă posibilitatea să formeze singur guvernul. Semnificaţia victoriei nu rezidă atât în numărul de locuri câştigate. Margaret Thatcher şi Tony Blair au obţinut majorităţi mai confortabile. De data aceasta semnificaţia victoriei constă în faptul că a alungat spectrul unui tip de paralizie care s-ar fi putut instala chiar în inima guvernării. O victorie indecisă ar fi putut conduce către aşa ceva.
Campania conservatoare nu a fost – se pare – strălucită; dar a fost crud de eficientă. Mesajul central ajuns în fiecare casă: nu poţi avea încredere în alt partid – în cazul de faţă Partidul Laburist – să ducă la bun sfârşit un proces de refacere economică aflat la jumătate. Soluţia? Continuitatea este varianta mai bună. Mesajul despre care vorbim nu ar fi condus la un asemenea rezultat fără alte două condiţii. Conservatorii au reuşit să răspândească credinţa, „falsă” după cum precizează Martin Wolf, potrivit căreia criza se datorează „risipei” făcute de laburişti (Partidul Laburist nu a obţinut decât 232 de locuri). Apoi, nu poate fi neglijat un adevăr: Marea Britanie a cunoscut un moment critic. Acum când o parte din drumul refacerii a fost străbătut, Cameron precizează: UK a fost „pe marginea a ceva foarte special”. Se poate citi şi foarte grav. Datorii mari, o tendinţă de suprafinancializare, scăderea competitivităţii economice şi, mai ales, tendinţe centrifuge din partea unor părţi componente ale Regatului (cum ar fi Scoţia).
Măsurile adoptate de guvernul Cameron au fost severe şi ele s-au materializat în tăieri de salarii, reducerea drastică a cheltuielilor sociale etc şi, în cele din urmă, au declanşat un proces de refacere economică. Şomajul s-a restrâns iar ritmul de creştere economică din ultimul an este superior celui realizat în UE. Procesul de refacere este într-adevăr la jumătate. Când spunem jumătate avem în vedere mai ales ceea ce mai trebuie făcut. Un singur exemplu. GDP-ul per capita în Marea Britanie este mai mic nu doar în raport cu SUA, Germania şi Franţa, ci şi în raport cu Singapore, Olanda, Suedia, Danemarca sau Finlanda. Dacă în acest domeniu nu se înregistrează adevărate salturi, nici prosperitatea nu are cum să se intaleze.
Pentru David Cameron, două sunt priorităţile mandatului. În primul rând starea uniunii, a Marii Britanii. Ceea ce s-a numit „British question” are mai multe componente. Cu deosebire, starea economică, la care ne-am referit. Cel mai important obiectiv în acest domeniu este înfăptuirea unui adevărat shift, de la obsesia privind mărimea deficitelor şi datoriei la stimularea investiţiilor şi a creşterii economice. Refacerea economică are un corolar: refacerea unităţii ţării, prevenirea tendinţelor centrifuge. Rezultatele alegerilor evidenţiază un adevărat triumf: triumful naţionaliştilor scoţieni care au obţinut 56 de locuri din cele 59 posibile. Partidul Naţional Scoţian nu a exclus posibilitatea ca în viitor să organizeze un nou referendum privind independenţa Scoţiei. De aceea, David Cameron a vorbit despre „one nation”, despre nevoia de a reface şi consolida – inclusiv psihologic – „the UK”, despre datoria de a face Marea Britanie „şi mai mare”.
Al doilea obiectiv: rămânerea în UE. Se ştie, spre sfârşitul lui 2017 este programat un referedum care urmează să decidă rămânerea sau nu a Marii Britanii în UE. Dintre candidaţi, David Cameron pare a fi mai înclinat spre rămânere. Este o disponibilitate evidentă şi din partea Bruxelles-ului. Jean-Claude Junker, preşedintele Comisiei şi-a exprimat disponibilitatea de a negocia cu Cameron „a fair deal for the UK in the UE”. Este un examen pe care urmează să-l susţină atât Marea Britanie, cât şi Uniunea. Cu gândul la construcţia europeană şi la consacrarea Europei ca pol de putere globală.
Multe am putea învăţa din derularea acestor alegeri. Primul lucru: liderul care pierde se retrage. Firesc şi natural. Al doilea, eliminarea partidului extremist UKIP, care nu a câştigat decât un loc, dar acesta nu a revenit liderului Nigel Farage.
