Articol de Conf. dr. Loredana Radu
După un 2016 turbulent, alarmant am putea spune, urmează un 2017 învăluit în incertitudini. Evoluțiile din anul care tocmai s-a încheiat nu vor fi izolate, nu vor rămâne ferecate într-un univers paralel – într-o lume aparținând politicienilor și mass-media, ci vor avea un ecou apăsat în viețile noastre. Evenimente importante – precum Brexit sau victoria lui Trump – au fost generate de un angrenaj de cauze – minore sau majore – care s-au intercondiționat și potențat reciproc. Surprinzător sau nu, „Brexit” și „Global Trumpism” au izbândit, sfidându-i pe analiști și plasându-i într-un con de umbră pe cei doi mari perdanți – coeziunea europeană și „political correctness”-ul american. Perdanți cărora le-ar fi fost foarte util un avertisment formulat de W. Churchill: „However beautiful the strategy, you should occasionally look at the results.” Iar prin rezultate nu înțelegem sondajele de opinie care s-au dovedit atât de misleading, ci simptomele trăite de cele două societăți – cea europeană și cea americană – în ultimii 10-15 ani. Ani măcinați de crize financiare, șocuri sociale, austeritate, sciziuni interne, lipsuri de tot soiul, amenințări teroriste și poveri imposibile.
În cel mai recent articol publicat în Foreign Affairs, Mark Blyth face o analiză ascuțită a anului 2016, ajungând la concluzia că am asistat la o schimbare de paradigmă dictată de economia globală:
„The global revolt against elites is not just driven by revulsion and loss and racism. It’s also driven by the global economy itself. This is a global phenomenon that marks one thing above all. The era of neoliberalism is over. The era of neonationalism has just begun.” (Blyth, 2016)
Într-o cheie similară, Lucian Boia observa că „civilizația europeană este în curs de restructurare radicală nu în urma vreunei invazii, ci a accelerării istoriei, cu schimbările inevitabile de paradigmă.” (2016)
Viziunea simplistă, mecanicistă – la care au subscris marii perdanți ai anului 2016 – nu își are locul într-o lume vitezomană și inegală. Viețuim într-o lume suferindă de o boală care s-a agravat tocmai din motiv că a fost greșit sau doar pe jumătate diagnosticată. Anamneza lumii contemporane necesită un spirit fin, o abordare holistică, o sondare a celor mai ascunse și presupus imposibile cauze. O muncă plină de migală care nu poate fi făcută de cineva care poartă pecetea preștiinței aparente – similar multor lideri politici actuali, care „comandă” doar acele analize care le-ar permite să confirme un diagnostic prestabilit, să eticheteze o problemă oportună.
Așa cum nu ne putem lăsa hipnotizați de perfecțiunea aparentă a unei strategii lipsite de rezultate, nu ne permitem nici să fim încremeniți în trecut, în lucrurile care au fost incorect evaluate sau implementate. Orice început încapsulează o speranță, o dorință pentru mai bine. Așadar, să privim înainte cu un optimism realist! „Brexit”-ul sau „Trumpism”-ul nu sunt evenimente-capăt de linie – ele vor da naștere unor acțiuni sau inacțiuni care se vor repercuta, mai devreme sau mai târziu, în stilul nostru de viață. Efectele – cu siguranță majore – sunt dificil de estimat. Când ești în pericol de a fi înghițit de nispuri mișcătoare, trebuie să-ți reevaluezi rapid și lucid punctele de sprijin. Nu-ți permiți să faci exces de mișcare, nici măcar de creativitate. Prin urmare, te uiți în jurul tău și contabilizezi într-o secundă tot ceea ce ai, toate atuurile, toate posibilitățile.
Dorința mea pentru anul 2017 este să fim suficient de înțelepți pentru a învăța să prețuim ceea ce avem. Și ce avem? În primul și în primul rând, avem pace. Un bun prețios, un adevărat tezaur colectiv. Reprezentanții generațiilor scutite de trauma sau chiar de memoria războiului au preluat cârma în multe organizații importante, precum și în majoritatea statelor europene. Pentru generațiile anterioare, umbra celui de-al Doilea Război Mondial era suficientă pentru a anula orice instinct de coliziune și pentru a promova solidaritatea europeană – solidaritate care nu s-a născut din vreun simț nativ și acum pierdut al unei super-identități europene, ci din considerente extrem de pragmatice, care vizau instaurarea unor echilibre politice și socio-economice compatibile cu viața și cu dezvoltarea. Generațiile actuale de lideri au datoria să recitească proiectul european în această cheie.
În al doilea rând, avem resurse pentru a învăța. Avem acces la informații, putem călători liber, putem studia și dezbate în spațiul european și chiar în afara lui. Însă cantitatea nu ține loc de calitate. Prin urmare, este nevoie să discernem între oportunitățile reale de învățare și cele false sau deghizate în forme văduvite de conținut; este nevoie să utilizăm logica pentru a organiza cantitatea enormă de date în jurul unor nuclee explicative, pentru a identifica „firul roșu” al unei situații, dar și pentru a fi siguri că nu confundăm cauzele cu efectele sau, și mai rău, că nu lipim niște cauze închipuite sau prea stinghere de un efect cât se poate de real și grav.
Nu în ultimul rând, (încă) avem libertate, chiar dacă putem medita îndelung la sensul atribuit azi acestei valori – o valoare în numele căreia se poartă multe lupte discutabile.
În viziunea mea, acestea trei – pacea, accesul la resurse de învățare și libertatea – sunt insulele mari de stabilitate care vor trebui ferite de seisme în 2017. Tocmai pentru că sunt legate – în virtutea unei filiații apriorice – viabilitatea uneia constituie garantul integrității celorlalte. Învățând să prețuim ceea ce avem, putem îmblânzi nisipurile mișcătoare ale anului 2017.
Bibliografie:
- Boia, Lucian. (2016). Un joc fără reguli. Despre imprevizibilitatea istoriei. București: Humanitas.
- Blyth, Mark (2016). Global Trumpism. Why Trump’s Victory Was 30 Years in the Making and Why It Won’t Stop Here. Foreign Affairs, accesat la https://www.foreignaffairs.com/articles/2016-11-15/global-trumpism pe data de 1 ianuarie 2017.
