O Europă cu mai multe viteze este o Europă fără direcție

160914ec1-detail

Articol de Conf. Dr. Loredana Radu

Primăvara a sosit cu cinci scenarii pentru Uniunea Europeană. Pe 1 martie a.c. Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a prezentat opiniei publice White Paper on the Future of Europeun document îndelung așteptat. Foarte succint, cele cinci scenarii sunt după cum urmează:

  1. Carrying On: UE merge înainte, fără modificări majore. O conservare a status quo-ului, însoțită de o eficientizare a proceselor, în spiritul agendei „New Start for Europe” și a „Declarației de la Bratislava”, asumate de statele-membre;
  2. Nothing but the Single Market: recentrarea UE către piața unică, ceea ce presupune restrângerea „uniunii” la anumite state, care vor trebui să respecte reguli foarte stricte de acces;
  3. Those Who Want More Do More: UE este reorganizată în funcție de interesele naționale, obiectivele de securitate și apărare fiind aduse în prim-plan; prevalența așa-numitelor „coaliții voluntare” („coalitions of the willing”), posibil a fi realizate între două sau mai multe state;
  4. Doing Less More Efficiently: resursele UE sunt direcționate către anumite domenii și politici; se renunță la susținerea unor politici care nu sunt considerate a avea o valoare adăugată clară;
  5. Doing Much More Together: scenariul cel mai apropiat de o uniune politică, în care statele-membre sunt de acord să renunțe la o parte din putere, să utilizeze în comun resursele și să centralizeze decizia la nivelul Bruxelles.

White Paper on the Future of Europe suscită dezbateri aprinse pe plan internațional. Miniștrii de externe german și francez au salutat propunerile lui Jean-Claude Juncker, făcând o declarație comună pe 1 martie: „We must find means to better take into account member states’ different levels of ambitions so that Europe can better address the expectations of all European citizens” (www.euobserver.com). Într-o cheie similară, Joseph Muscat – prim-ministrul Maltei, țară care deține în prezent președinția Consiliului UE, a accentuat că „UE cu mai multe viteze” este un demers care trebuie continuat (www.euobserver.com). Angela Merkel promovează conceptul de „UE cu viteze variabile”, în timp ce în cursa electorală din Franța candidații proeuropeni consideră că UE poate avea un viitor numai dacă se decuplează de țările aderate după 2004. Paul Magnette, prim-ministrul Regiunii Valone, își dorește ca Brexit să fie urmate de „Polxit, Hungxit, Romaxit and Bulgxit” (www.ft.com), operând cu două tipuri de „sentințe”: Polonia și Ungaria sunt conservatoare și naționaliste, iar România și Bulgaria sunt corupte.

Viziunea cu privire la viitorul european este plină de contradicții. Prima se referă la faptul că Juncker propune cele cinci scenarii pentru UE 2025 ca alternativă la „more or less Europe”, discurs pe care Președintele Comisiei Europene îl consideră mult prea simplist pentru a ne ajuta să reliefăm opțiunile pe care le are UE astăzi. În mod evident, prin cele cinci scenarii, d-l Juncker ne propune o nuanțare, chiar o îndulcire dilemei existențiale „mai multă sau mai puțină Europă?”. La o analiză mai atentă, în cele cinci scenarii nu sesizăm niciun tip de indulgență – este un mod mai complicat și poate mai frumos de a ne transmite că UE 2025 înseamnă „more or less Europe for less member-states”. Scenariul numărul 1 este invalidat „din oficiu” prin chiar faptul că propune conservarea unei stări de fapt care pare a nemulțumi pe toată lumea – de la Est la Vest, de la Nord la Sud. Scenariile nr. 2, 3 și 4 propun în mod clar diferite „decupaje” ale UE 2017 – fie pe conturul zonei euro, fie pe conturul Schengen, fie pe conturul mai mult sau mai puțin arbitrar dictat de măsura intereselor naționale și a „coalițiilor voluntare”.

Cea de-a doua contradicție este conținută în preambulul viziunii d-lui Juncker pentru UE 2025, unde sunt menționate agenda „New Start for Europe” (2014) și Declarația de la Bratislava (2016) drept puncte de pornire, elemente de fundamentare – pentru ca doar câteva pagini mai târziu să aflăm că ni se propun patru scenarii alternative la aceste documente asumate/validate de Statele-Membre în 2014 și, respectiv, în 2016. Așa cum am mai menționat, primul scenariu – „Carrying On” – care este și singurul proiectat în spiritul celor două documente programatice (potrivit White Paper) – este descalificat aprioric prin titlu, care încapsulează un tip de cinism. Chiar și în cotidian, orice idee de a continua un demers, un proiect controversat, criticat sau blamat – este greu de acceptat. Dacă scenariul „carrying on” este dificil de acceptat, atunci scenariul numărul 5, aparent opus primului – „doing much more together” – ar trebui să ofere, pe cale de consecință logică, o soluție. Însă, ultimul scenariu, fiind situat la o extremă a spectrului de analiză și proiecție, poate deveni chiar mai problematic decât primul, pentru că, în esență, reprezintă o continuare, o încununare a primului. Ca să putem face mai multe împreună, trebuie să rămânem împreună. (Bineînțeles, concluzia mea se bazează pe premisa că „împreună” înseamnă UE-27).  „Doing much more together” pare a fi o formulare alternativă la „unity in diversity”, care – până de curând – era considerat dezideratul și, prin urmare, singurul scenariu posibil pentru UE. Deci, ne mai rămân scenariile 2, 3 sau 4 – fiecare dintre ele rezultând din renunțarea la ceva – politici, priorități sau state. Aceste trei scenarii „de mijloc” sunt variațiuni pe aceeași temă – fiind ghidate de principii utilitariste, care aduc interesele naționale în prim-plan. Scenariile „de mijloc” sunt similare soluționării unei ecuații prin trei metode diferite – rezultatul fiind întotdeauna același.  Prin urmare, cele cinci scenarii sunt întrebări cu răspuns sugerat, anticipând și chiar dictând deznodământul analizei: UE cu mai multe viteze, UE „decupată” și decuplată de statele-problemă.

Cea de-a treia contradicție este mai mult de formă decât de fond – deși, în acest caz, forma eclipsează în mare măsură fondul. Și, pentru că o imagine valorează cât o mie de cuvinte, ce vă sugerează schema de mai jos? Mărturisesc că am avut nevoie de câteva minute bune până am descoperit România în „Europa de astăzi”.

Europa astazi

„Europa astăzi”

Sursa graficului: White Paper on the Future of Europe, Comisia Europeană, pag. 7, http://europa.eu/rapid/press-release_IP-17-385_en.htm

În sfârșit, o contradicție majoră putem întâlni și la nivelul discursului liderilor UE despre viitorul proiectului european, care vorbesc despre importanța unei politici comune de securitate și apărare, bagatelizând, simultan, rolul potențial al unor state-membre aflate pe frontiera estică – cea mai problematică și permeabilă frontieră a Uniunii. Statele est-europene sunt descalificate ca fiind extremiste, naționaliste, corupte, instabile, în timp ce tocmai lor le revine datoria ingrată da a executa o echilibristică dificilă într-un Est din ce în ce mai inflamat. Aparent paradoxal, nu în statele est-europene, ci în „vechea Europă” au apărut primele curente populiste, naționaliste sau extremiste – un fenomen care este sistematic eludat sau interpretat într-o cheie favorabilă, cu promovarea următoarei logici: vest-europenii au devenit vulnerabili în fața extremismului din cauza șomajului și a austerității, în timp ce est-europenii au devenit naționaliști pentru că sunt corupți și nu respectă statul de drept. Și în această privință adevărurile (sau minciunile!) sunt spuse pe jumătate – pentru că tocmai statele est-europene au fost campioanele austerității în 2010 și 2011. Lucruri uitate, contexte ignorate.

Europa cu mai multe viteze nu este o invenție recentă. „Multi-speed Europe” a fost adusă în discursul politicienilor europeni de primul val al extinderii către Est (2004). Însă, în 2004, Europa cu mai multe viteze era privită ca o problemă, pe care UE trebuia să o rezolve pentru a continua să funcționeze. Rezolvarea a constat în politici de creștere și convergență, menite a resuscita regiunile rămase în urmă. În 2017, „multi-speed Europe” a început să pătrundă în discursul liderilor lumii ca soluție – o soluție pentru un viitor sigur al proiectului european.

Am intrat în era „America first!”. Putem spune că cele cinci scenarii propue de d-l Juncker decurg din viziunea „EU first!”? Însă, noi, est-europenii, nu ne putem abține să nu ne întrebăm „care UE?”. America first!, EU first!, China first!, Russia first! – anticipează o redefinire a relațiilor internaționale și retrasarea sferelor de influență. Toate acestea vin la pachet cu protejarea capitalului autohton, puterea de inovare și revendicarea unor ramuri industriale competitive. Noul protecționism statal, național, regional este o reacție sau o etapă finală a neoliberalismului dezlănțuit? Cinismul istoriei este bulversant. Statele care au cules roadele neoliberalismului („creditorii”) au un mare avans geostrategic și economic, în timp ce statele „debitoare” rămân în urmă, suspendate între un munte de datorii și o mare de confuzie – confuzia unui suferind de Alzheimer pierdut iremediabil printre frânturi alambicate de amintiri, speranțe și nostalgii. Cea mai mare contradicție cuprinsă în viitorul UE – așa cum este acesta imaginat de lideri ai unor țări care ne-au inspirat și de la care am dorit să învățăm, este că avansează un mănunchi de clivaje în numele solidarității și coeziunii. În acest sens, motto-ul White Paper on the Future of Europe reprezintă o contradicție în sine: ‘Europe will not be made all at once, or according to a single plan. It will be built through concrete achievements which  first create a de facto solidarity.’ (Robert Schumann, 1950) Cum poate fi o Europă cu mai multe viteze compatibilă cu vizionarul îndemn al lui Schumann?! O Europă cu mai multe viteze este o Europă fără direcție.

 

About the Author

Loredana Radu

Loredana Radu este conferențiar universitar doctor la SNSPA București, director al Center for EU Communication Studies și coordonator al masteratului în Managementul proiectelor în limba engleză, precum și autor și co-autor de lucrări științifice.

http://www.eucommunication.eu