Petro-dollar ori petro-yuan?

screenshot1

Lupta pentru de-dolarizare pornită de Beijing

Articol de Paul Dobrescu

Există o oglindă fidelă a prefacerilor care au loc în lume: ierarhia monedelor naţionale. Când unul din state se detaşează prin forţă şi prestigiu, atunci moneda lui devine „moneda forte a lumii”. La 1400, moneda lumii era reprezentată de moneda portugheză, de cea spaniolă cu un secol mai târziu, apoi de cea olandeză, de cea franceză în secolul al XVIII-lea, de cea engleză în secolul al XIX-lea. Perioada interbelică a fost aşa de agitată şi pentru că în acea perioadă lira sterlină a fost înlocuită de dolar, ca monedă dominantă a lumii. Procesul începuse din perioada antebelică, dar a fost definitivat în acei ani tumultoşi. Pentru ca, după război, dolarul să-şi impună detaşat supremaţia.

Cei care păstrează vie memoria ultimilor ani, îşi amintesc de bună seamă de greşeala – fatală după unii comentatori – făcută de fostul dictator al Irakului, Sadam Hussein, care, la un moment dat, a declarat că va renunţa să tranzacţioneze vânzarea petrolului în dolari. Represaliile şi-au făcut apariţia fără întârziere. Sau de declaraţiile lui Vladimir Putin, care, la anumite intervale, avertiza că se gândeşte dacă va continua să facă tranzacţiile cu petrol în dolari. De ce este aşa de importantă tranzacţionarea petrolului într-o anumită monedă, în cazul de faţă în dolari? În primul rând, pentru că acest lucru creează o „foame” de dolari pe piaţa internaţională. Dolarul fiind moneda naţională a SUA, Washingtonul a putut gestiona cu mare uşurinţă deficitele bugetare, întrucât se putea împrumuta la costuri extrem de ieftine. Pentru a nu mai aminti de faptul, fundamental, că „ţara dolarului” a reprezentat un adevărat rai pentru investiţiile străine, care au alimentat un ritm al creşterii altfel greu de atins. Acestea şi multe altele l-au făcut pe preşedintele francez Valery Giscard d’Estaing să vorbească de „exorbitantul privilegiu” care decurge din faptul că moneda SUA este şi moneda de rezervă a lumii. SUA domină lumea de astăzi în multe feluri: prin forţa economică, militară, tehnologică, inovativă, dar dominaţia dolarului reprezintă coloana vertebrală a acestei poziţii privilegiate. Toate celelelate atuuri sunt menite să protejeze şi să menţină dominaţia dolarului.

În ultimele săptămâni sunt din ce în ce mai multe semne că are loc un asalt la adresa acestei poziţii privilegiate a dolarului. El este iniţiat de China. Ca de obicei, Beijingul nu lansează acţiuni spectaculoase; nu, el îşi propune să tranzacţioneze propriile importuri de petrol în yuani şi nu în dolari. Să nu uităm însă că, în momentul de faţă, China este cea mai mare importatoare de petrol din lume. Prin urmare, dacă va reuşi, mutarea aceasta va avea consecinţe foarte importante şi pe termen lung. În cele din urmă, ea ar putea conduce la o detronare treptată a dolarului, ca monedă în care se tranzacţionează petrolul lumii. Ceea ce ar însemna o foarte grea lovitură economică dată SUA într-un moment în care datoria publică americană pendulează în jurul valorii GDP-ului acestei ţări.

Sunt două elemente care conferă noutate acestei acţiuni. Evaluarea în yuani a unor tranzacţii cu petrol s-a mai făcut. Era vorba însă despre producători de mică anvergură. Acum sunt avute în vedere Rusia, Arabia Saudită şi Iran (practic primii trei exportatori de petrol în China). În plus, Beijingul nu doreşte să limiteze operaţiunea strict la schimbul bilateral. El ar dori să creeze la Sanhai o piaţă, o adevărată bursă a acestei materii prime de vitală importanţă. Ceea ce ar însemna o mişcare de o cu totul altă anvergură, având un impact nu doar în ceea ce priveşte geopolitica petrolului, ci chiar o amplificare nebănuită a influenţei strategice a Beijingului.

Evident, o asemenea mişcare va trebui să aibă acordul ţărilor de unde se face importul. Cea mai mare exportatoare de petrol în China este Rusia. Potrivit agenţiei Reuter, Rusia priveşte pozitiv respectiva iniţiativă, mai ales că sancţiunile care i s-au aplicat în ultima vreme nu dau semn că s-ar diminua. Pare, potrivit aceleiaşi Agenţii, că negocierile ar fi avansate şi că Moscova ar fi dispusă la o asemenea tranzacţionare. După opinia noastră, Moscova poate face un pas, dar în nici un caz doi. Adică nu credem că va consimţi şi la crearea unei burse a petrolului la Sanhai. Ar fi o creştere neaşteptată a rolului Beijingului, pe care Moscova nu are cum să o dorească.

Elementul de noutate din ultimele săptămâni este reprezentat de ştirea potrivit căreia între Beijing şi Teheran a intervenit un Acord potrivit căruia comercializarea petrolului ar urma să se facă în yuani. Mai mult, înţelegerea ar putea viza şi alte mărfuri şi ar situa relaţiile comerciale dintre cele două ţări în afara influenţei dolarului. Potrivit analiştilor, liderii băncilor centrale din China şi Iran se află în negocieri avansate referitoare la aşezarea acestei înţelegeri pe baze cât mai solide.

Acest lucru proiectează o cu totul altă lumină asupra poziţiei şi deciziei pe care ar urma să o adopte Arabia Saudită. Acestă ţară este a doua exportatoare de petrol în China. De abicei, noi privim spre puterea marilor producători. Neglijăm, inexplicabil, puterea marilor importatori, a marilor pieţe. Un mare producător are nevoie vitală de o mare piaţă, iar în ultimă instanţă depinde de cumpărător. Rusia deja exportă cam cu o treime mai mult decât Arabia Saudită în China. Care va fi reacţia Ryadului? Fireşte că Arabia Saudită nu va dori să piardă teren tocmai la cel mai mare cumpărător de petrol al lumii. Dar va accepta tranzacţionarea în yuani? Greu de spus! O ştire de ultimă oră ne informează că cele mai mari companii de stat chineze în domeniul petrolului se pregătesc să cumpere cinci procente din acţiunile companiei Saudi Aramco, cea mai mare companie de petrol din Arabia Saudită, ceea ce ar netezi drumul spre o tranzacţionare, parţială, în yuani a petrolului din Arabia Saudită.

Procesul se află în plină desfăşurare. El prefigurează câteva tendinţe care vor putea înrâuri decisiv agenda politică mondială în perioada ce vine. O trilaterală politică devine din ce în ce mai vizibilă: China-Rusia-Iran. Ţări–toate- proeminente pe supercontinentul euroasiatic. Vom vedea dacă se va realiza o breşă importantă în procesul de tranzacţionare a petrolului în dolari. Indiferent dacă va reuşi sau nu, forţa actualului sistem în care o monedă naţională este şi principală monedă de rezervă a lumii începe să slăbească. Sistemul actual are prea mulţi adversari. Printre ei se numără şi ţări din Europa (semieşecul monedei euro de a deveni un competitor efectiv al dolarului, aşa cum se intenţionase la lansare, fiind un argument). Atâta vreme cât disputele au în vedere probleme comerciale, politice, conflicte marginale, tensiunile îmbracă forma unor zgâlţăieli politice. Când aceste dispute ajung la nivelul monedei dominante, se atinge inima ordinii internaţionale actuale. Ia naştere un adevărat cutremur căruia nu ştim cine îi va face faţă.

About the Author

Paul Dobrescu

Paul Dobrescu este profesor universitar la SNSPA, fondatorul Facultății de Comunicare și Relații Publice (FCRP), rector SNSPA în perioada 2008 – 2012; în prezent, conduce editura Comunicare.ro și Centrul de Cercetare în Comunicare din cadrul FCRP; printre cărțile publicate se numără: La ruse de la mondialisation. L’assaut contre la puissance américaine (2015, Paris, L’Harmattan), Un deceniu cât un secol. Secolul lumii emergente (2014), Lumea cu două viteze. Puterile emergente şi ţările dezvoltate (2013), Viclenia globalizării. Asaltul asupra puterii americane (2010), Geopolitica (2008), Mass media și societatea (2003), Iliescu contra Iliescu (1997), America Americii – California (1993), Computere şi trandafiri sau paradoxurile progresului (1986); a îngrijit și prefațat traducerea în limba română a lucrărilor: R. Kaplan, Răzbunarea geografiei (2014), D. Cohn-Bendit şi G. Verhofstadt, Trezeşte-te, Europa! Manifest pentru o revoluţie postnaţională în Europa (2013), G. Verhofstadt, Ieşirea din criză. Cum poate Europa salva lumea (2012), H. Kissinger, Despre China (2012), W. Lippmann, Opinia Publică (2009).