Articol de Prof. Univ. Dr. Paul Dobrescu
La ora când scriem rândurile de faţă, propunerea de prim-ministru al guvernului României este cunoscută: doamna Sevil Shhaideh. Când acest text va fi publicat, vom şti şi dacă preşedintele României a acceptat respectiva propunere (după opinia noastră, singura soluţie). Un vuiet asurzitor de comentarii, opinii interpretări s-a dezlănţuit. Inutil să încercăm a-l comenta ori sistematiza.
Vom spune simplu: întreaga campanie şi rezultatele sale, ca şi propunerea de ieri decurg din acest nefericit „episod colonial” reprezentat de guvernarea tehnocrată, din ceea ce au prefigurat –şi nu a fost înţeles – alegerile locale, din întreaga atmosferă instalată în România în ultima vreme, caracterizată prin prezenţa activă a unor instituţii de forţă, dar şi prin acţiunea lor mai peste marginile admise, prin iniţiativele oportune ale DNA, dar şi prin excesele sale. O atmosferă încărcată, din care cetăţeanul obişnuit simţea nevoia să iasă. Iar această dorinţă a înclinat balanţa în mod categoric în favoarea partidelor care „luptau cu sistemul” sau care au fost percepute astfel. Cum a ajuns PSD din partid care se confunda cu sistemul să joace cartea de luptător în contra sistemului este o altă poveste. Cert este că alegerile din România reproduc la scara naţională tendinţa existentă pe plan mondial şi care dă câştig de cauză formaţiunilor politice şi figurilor publice care luptă cu sistemul. Particularitatea este că formaţiunea câştigătoare în România nu a îmbrăcat – ori nu a făcut-o aşa de strident – haina naţionalistă; a preferat vestmintele pragmatice, purtate tot timpul, la orice oră din zi şi din noapte.
Programul a jucat un rol foarte important pentru că a dat glas unei adevărate deznădejdi pe cale de a se instala la nivelul unor segmente din ce în ce mai largi de populaţie. Promisiunea a fost etapizată, fiind însoţită de precizarea momentului de timp când va fi aplicată. Astfel, programul a putut să reaprindă luminile speranţei la foarte mulţi oameni. În felul acesta, alegerile recente au legitimat nu doar un partid, ci şi un program şi un lider. Indiferent că place sau nu, rezultatele scrutinului sunt însoţite şi de dorinţa cetăţenilor de a li se respecta votul, am spune chiar de hotărârea din partea lor de a face ca el să fie respectat. Lucru cu totul nou în peisajul românesc şi care nu poate fi înţeles decât prin raportare la starea de deznădejde despre care am amintit. Programul PSD, acum dezvoltat prin încorporarea unor prevederi din programul ALDE, este văzut ca o şansă dacă nu de a scăpa de sărăcie, atunci măcar de a ne mai depărta de ea.
De aici decurge o sumedenie de constrângeri pentru liderii noii coaliţii de guvernare. Din care noi am menţiona două. Urmează bătălia cu economia. Foarte grea. Dacă această bătălie nu este câştigată, programul devine în bună măsură o ficţiune. Este de departe prioritatea zero a actualei guvernări. Este foarte important că guvernul va dispune de specialişti în administraţie. Noi credem că specialiştii în economie sunt subreprezentaţi. Inclusiv succesul în modernizarea administrativă depinde de succesul în plan economic.
A doua, am spune la fel de importantă, se referă la modul cum se vor aşeza puterile şi instituţiile fundamentale ale statului. Nimeni nu pune la îndoială nevoia de reaşezare, dar nimeni nu se îndoieşte că acest proces trebuie finalizat cu precauţie, pornind de la restaurarea locului şi prestigiul puterii legislative, atât de mult şifonate în ultima vreme. Când un reprezentant al puterii judecătoreşti vine şi spune parlamentarilor ce trebuie să facă, starea de dezechilibru, am spune de umilire a puterii care simbolizează suveranitatea, nu mai poate fi pusă la îndoială. Să nu uităm însă că acest proces de reconstrucţie a prestigiului Parlamentului nu poate începe decât cu calitatea parlamentarilor.
Există şi un risc adiacent care nu trebuie subestimat. Domnul Liviu Dragnea a jucat foarte bine. Beneficiind şi de o slabă prestaţie a pierzătorilor. Un context special l-a obligat să joace, preponderent, de unul singur. Este momentul să revină în partid şi să se integreze partidului. Schisma cu „aripa Ponta” pare vizibilă. Ceea ce poate vorbi de accentuarea unei agende personale şi chiar de un început de prestaţie autoritaristă. Traiectoria domnului Dragnea depinde mult de modul în care va şti să gestioneze chemarea seducătoare a puterii.
S-a spus şi s-a comentat mult că avem de-a face cu un prim-ministru delegat. Aşa e! Întrebarea este dacă era mai bine altfel. Noi credem că nu. Dumneavoastră cui i-aţi dat votul, în cazul în care aţi optat pentru sigla PSD? Este limpede că partidului, programului, liderului. Pe umerii lui Liviu Dragnea apasă o răspundere imensă. Aşteptarea cu care este întâmpinat noul guvern din partea populaţiei este enormă. Iar preşedintele partidului nu putea risca. De altfel, a şi declarat că răspunderea politică este a partidului şi a sa personală. Nu trebuie să ne speriem de această situaţie. Mai curând trebuie văzută ca o garanţie, ca o măsură de prevedere că programul va putea fi îndeplinit. Că noua situaţie acoperă şi un calcul politic, iarăşi nu este nici un fel de îndoială. Dacă ar fi fost propus, de pildă, Florin Georgescu, sr fi apărut limpede că puterea şi mai ales influenţa liderului PSD nu mai erau aşa de mari şi nici acel „deocamdată” nu mai era aşa de sigur.
Altminteri, alegerile şi rezultatele lor, desemnarea prim-ministrului, formarea cabinetului pun în lumină destule lucruri cel puţin neobişnuite. S-a spus că Liviu Dragnea nu a procedat democratic ţinând în secret propunerea de prim ministru. Un scriitor român obişnuia să spună: dacă mărturiseşti un secret la o persoană, a doua zi „secretul” este aflat de cel puţin 11 persoane. Dacă îl împărtăşeşti la două cunoştinţe, numărul persoanelor care îl vor afla urcă la 111. Propunerea nu este lipsită de virtuţi reale. Este pentru prima oară când, în România, poziţia de prim-minsitru va fi ocupată de o femeie. Astfel, ţara noastră se va înscrie într-un trend mondial. Mai este un lucru. PSD devine formaţiunea care promovează cu o anume consecvenţă femeile (vorbim de femei care confirmă: Gabriela Firea, Ecaterina Andronescu, Olguţa Vasilescu etc). Ceea ce poate anunţa o direcţie de evoluţie în cadrul formaţiunii respective.
Componenţa alianţei de guvernare nu poate să nu dea satisfacţie la Bruxelles. În ea sunt reprezentaţi socialiştii (PSD), liberalii (ALDE) şi, prin acordul de cooperare parlamentară cu UDMR, chiar şi popularii. Deci cam toată paleta politică europeană. În plus, spectrul politic românesc afirmat prin intermediul alegerilor nu cunoaşte un partid extremist.
Încercând să încheiem într-o notă cu accente umoristice, să remarcăm că partidul câştigător al alegerilor din România a beneficiat de serviciile unor consultanţi din Israel şi a propus ca prim-ministru o persoană care aparţine credinţei musulmane…
PS Mi se par de-a dreptul dizgraţioase comentariile venite din partea acelor persoane care în momentul alegerii lui Klaus Iohannis jubilau şi prezentau drept o mare virtute apartenenţa sa la o populaţie şi credinţă religioasă minoritare, iar acum, în noua situaţie, îmbrăţişează poziţia contrară. Simţim, automat, nevoia să cerem scuze doamnei Sevil Shhaideh şi să adăugăm: iartă-i doamne că nu ştiu ce fac…
