Text și fotografii de Alina Bârgăoanu
Am avut ocazia de a participa vineri, 26 octombrie a.c., la dezbaterea „Blue Wave or Red Save” organizată la Harvard Kennedy School pe tema alegerilor la jumătatea mandatului din SUA. Așa numitele „midterms elections” sunt organizate o dată la doi ani, când americanii aleg membri ai Camerei Reprezentanților pentru mandate de doi ani și circa 1/3 din senatori pentru mandate de șase ani. În principiu, este vorba despre alegeri cu relevanță locală, cu semnificație exclusiv pentru viața politică americană. În realitate, midterm elections transmit semnale cu privire la trend-urile politice și de opinie din SUA; prin urmare, constituie un punct de interes pentru lumea întreagă, sper că și pentru publicul românesc. Anul acesta, alegerile midterm depășesc cu mult relevanța – de plano – a tot ceea ce se întâmplă în viața politică americană. Deoarece ele au devenit, bine sau mai puțin bine, e o altă discuție, un scrutin despre actuala administrație americană, despre actualul Președinte al SUA. Posibil un „referendum despre Trump”, după cum o indică titlurile multor analize publicate de CNN, Washington Post, The Independent, NBCNews.
Aceasta a fost și una dintre ideile dezbătute în cadrul evenimentului găzduit de Harvard Kennedy School. Dezbaterea a fost moderată de Chris Riback (Chris Riback’s Conversations), iar membrii panelului au fost Taegan Goddard, editor Political Wire, Clare Malone, editorialist politic FiveThirtyEight, Asha Rangappa, analist CNN pe probleme juridice și de securitate națională, fost agent FBI și Rick Wilson, autorul volumului „Everything Trump Touches Dies”, desemnat best-seller de către New York Times.
Voi încerca să punctez acele aspecte aduse în dezbatere de către membrii panelului care depășesc, după părerea mea, semnificația unui moment electoral strict intern.
În primul rând, așa cum am spus, scrutinul a fost încadrat – în primul rând de către însuși Președintele Trump – ca fiind despre mandatul său de Președinte. Această încadrare a fost preluată apoi mai de toată lumea; criticile și rezervele la adresa unei astfel de încadrări, exprimate de mai toate instituțiile de presă, de mai toate instanțele de analiză politică au consolidat-o, au consacrat-o. În acest fel, dezbaterea politică s-a simplificat, s-a cristalizat în jurul unei alegeri binare, în tușe definitive: pro sau anti-Trump. Cu consecințe mai degrabă negative, după cum au subliniat și paneliștii, pentru ambele părți: sărăcirea dezbaterii politice, împingerea, în plan secund, a aspectelor legate de politici, de decizii politice majore, personalizarea, atacurile la persoană, retorica înfierbântată, cristalizarea în tabere „noi vs. ei”, între care dialogul nu este posibil. Repet, este încadrarea pe care o propus-o actualul Președinte: Donald Trump a repetat în numeroase rânduri că un vot democrat este un vot împotriva mandatului său și s-a referit la Partidul Democrat cu expresia „the impeachment party”. Dar este încadrarea la care au aderat perfect toți cei care i se opun lui Donald Trump; ceea ce, în termeni de comunicare vorbind, ar putea reprezenta o eroare, pentru că, nu-i așa?, cine controlează agenda, cine controlează încadrarea principală a evenimentelor, unghiul din care sunt ele interpretate, are mari șanse să controleze alegerea. De altfel, T. Goddard a afirmat ceea ce într-un mediu de dezbatere precum Harvard ar echivala cu o erezie: „să nu îl subestimăm pe Donald Trump, este expert în a comunica direct cu oamenii!”.
Legat de atmosfera încinsă pro-/anti-Donald Trump, moderatorul dezbaterii a subliniat chiar de la început că scrutinul are loc în condițiile în care „țara este mai divizată ca oricând”; idee preluată și de T. Goddard, care a subliniat că avem de-a face cu un mediu „volatil”, motiv pentru care predicțiile ar putea reprezenta un demers temerar. „Tară mai divizată ca oricând”, „mediu volatil”, polarizare – toate par a confirma una dintre concluziile expuse în cartea #FAKENEWS. Noua cursă a înarmării” cu privire la paradisul pe care climatul de opinie înfierbântat, inflamat îl oferă pentru dezinformare: „atmosfera de polarizare, de vrajbă și de non-comunicare trebuie menținută și după terminarea alegerilor, astfel încât guvernarea să devină dificilă, dacă nu imposibilă. Fără dialog, fără comunicare, fără un minim consens pe un număr oricât de mic de teme, societatea rămâne paralizată… până la următoarele alegeri”.
Un alt aspect care mi-a atras atenția, în virtutea preocupărilor mele recente privind climatul psihologic propice pentru dezinformare este cel relevat de Asha Rangappa și Rick Wilson: faptele pur și simplu nu contează; ceea ce contează sunt: afinitățile de-a dreptul tribale, acceptarea socială, sentimentul de apartenență la grup, loialitatea față de tribul căruia în aparții. „Am auzit de prea multe ori afirmația, venită din ambele părți: chiar dacă e adevărat, nu contează”, relatează R. Wilson.
Polarizarea este, în continuare, atât de mare, convingerile politice atât de ferme încât America nu mai cunoaște ceea ce sociologii numesc „swing voters” – adică acei votanți care intră în campanie electorală cu opțiuni latente și care pot fi convinși, într-o direcție sau alta, de argumentele aduse în dezbatere, de perspectivele aflate în competiție. Campania electorală – o continuare perfectă a atmosferei sociale de zi cu zi – devine un simplu moment de expunere a unor convingeri de nezdruncinat, de ciocnire violentă între perspective radicale, ireconciliabile.
Referirile la momentul electoral 2016 au fost, evident, numeroase. Au fost oferite explicații pentru care sondajele de opinie au dat greș (C. Malone), s-a intrat și în discuția referitoare la incapacitatea democraților de a valorifica momente politice favorabile, s-a amintit faptul că democrații, împreună cu o bună parte a experților și analiștilor, sunt dominați de nostalgie și wishful thinking. Iată, de exemplu, ce spune, într-o manieră cât de poate de directă, autorul bestseller-ului „Everything Trump touches dies”: „faptul că unii democrați se pot gândi să o reîncălzească pe Hillary Clinton pur și simplu mă scoate din minți” („blows my mind”).
Care ar fi, totuși, predicțiile? Sub rezerva că suntem într-un mediu volatil, că „nu știm, la fel ca în 2016, ce se întâmplă în state precum Ohio sau Michigan” (T. Goddard), că, printr-un singur tweet, Președintele Trump poate schimba în totalitate termenii conversației politice (R. Wilson), se prefigurează următorul rezultat al scrutinului: menținerea, de către republicani, a controlului în Senat și victoria candidaților democrați în Camera Reprezentanților.
Ce rămâne, totuși, după acest „posibil referendum cu privire la Trump”? Vom vedea care va fi, într-un final, rezultatul alegerilor. Cel mai probabil, suntem „one tweet away” de materializarea predicțiilor făcute de toți membrii panelului – menținerea controlului republican în Camera Reprezentanților și victoria democrată în Senat. Dar, chiar și în cazul în care aceste predicții s-ar confirma, m-aș feri de ovații super simplificatoare care ar încadra rezultatul alegerilor în cheia „victorie împotriva actualului Președinte”. Ecuația politică, de comunicare, de climatul de opinie din societatea americană va rămâne la fel de complexă ca până acum.
Dincolo de un rezultat sau altul, lucrurile care, cel mai probabil, vor persista în societatea americană, ca și în alte părți, sunt: polarizarea, lipsa dialogului, afilierea de-a dreptul tribală la păreri radicale, de nezdruncinat. Și, mai ales, un sentiment generalizat de neîncredere: în establishment, oricine l-ar întruchipa (din nou, depinde pe cine întrebi), în posibilitatea dialogului, în construcție, în expertiză.
Tot zilele acestea am participat la un eveniment de lansare a cărții lui Paul Tucker, „Unelected Power”. M-a izbit pur și simplu ceea ce Larry Summers, fostul rector al Universității Harvard, a afirmat în deschiderea evenimentului: „în state precum Ohio sau Michigan, „experții sunt mai detestați decât superbogații”. Cred că, în cazul acestei afirmații dure – mai ales că este posibil să nu fie vorba doar despre Ohio și Michigan – nu putem aplica refrenul relatat de R. Wilson: „chiar dacă e adevărat, nu contează!”. Întrebarea complexă „de ce?” încă nu a primit un răspuns satisfăcător.
