Articol de Prof. Univ. Dr. Paul Dobrescu
Suntem la sfârşitul anului 2015. Cum a fost anul care se încheie, cum va fi anul care stă să înceapă? Răspunsul standard este: anul care se încheie a fost cum a fost, dar cel care vine va fi sigur mai bun. „Să ne-audă Dumnezeu!”, spune o vorbă care respiră parcă speranţa de care cu toţii avem atâta nevoie. Când este vorba despre vieţile noastre personale, şi semnatarul acestor rânduri nădăjduieşte ca lucrurile să se petreacă astfel, iar vieţile noastre să fie mai pline, să se întâlnească mai des cu bucuria. Cu bucurii mari dacă vreţi, ieşite din comun, dar să nu uităm nici de cele mici. Bucuriile mari marchează viaţa, cele mici o colorează şi ne reaprind speranţa. Iar a doua zi ne fac să luăm, din nou, viaţa în piept…
În ceea ce priveşte viaţa internaţională, suntem sceptici. Lumea în care trăim este o lume fără viziune. Viziunea nu a fost niciodată excedentară. Dar acum, viaţa a luat-o cu mult înainte şi aleargă fără direcţie. De prisos să mai faci efortul de a înţelege. Ce să înţelegi, dacă în spatele unor fapte, conflicte, procese nu se află o motivaţie pe care să o cuprinzi cu puterea propriei minţi. Astfel, confuzia se instalează. Iar cea mai importantă consecinţă a confuziei este demobilizarea, abandonarea efortului de a pătrunde ceea ce se întâmplă. Te laşi şi tu la voia întâmplării. „Vom mai vedea”, „mai este şi mâine o zi”, îţi delegi, discret, răspunderea. Pe un asemenea context, viziunea nu are cum să se întrupeze.
Anul care a trecut a marcat instalarea în viaţa noastră a cel puţin trei conflicte care se anunţă a fi de durată: Conflictul din Ucraina, cel din Marea Chinei de Sud şi cel care, într-un fel, le întrece pe toate, cel din Orientul Mijlociu. Toate trei sunt conflicte geopolitice şi se vor prelungi în anul ce vine; ne temem că şi în anii ce vin. Să sperăm că nu la aceleaşi intensităţi. Deşi, dacă privim la rădăcini, la forţele care sunt angajate, am putea spune că există riscul ca respectivele conflicte să cunoască intensităţi chiar mai mari. Pot fi intensităţi mai silenţioase, mai bine controlate, dar disputa ca atare va escalada.
Orientul Mijlociu reprezintă foaia de turnesol a lumii de astăzi. O lume multipolară, dar o lume dezordonată, care a atins o limită îngrijorătoare a indisciplinei geopolitice. Orientul Mijlociu este un conglomerat de conflicte religioase, politice, geografice acumulate şi stratificate de sute de ani. Orice intervenţie într-un asemenea context atât de complicat echivalează cu scormonirea unui muşuroi de furnici. Cât timp nu este deranjat, muşuroiul funcţionează. Când ceva s-a întâmplat, totul este dat de-a peste cap. Se instalează haosul. Eroarea de început este asociată cu o anumită infatuare occidentală, cu pretenţia de a organiza lumea după propriul model, cu imprudenţa de a perturba o lume care funcţionează de sute de ani după regulile ei. Momentele nodale ale acestei erori prelungite au fost reprezentate de invadarea Irakului, urmată, la câţiva ani distanţă, de „primăverile arabe”, care au destructurat autoritatea. Bună sau rea, acceptabilă sau nu, dar care funcţiona. În momentul de faţă sunt patru state care au încetat să funcţioneze ca state suverane – Irak, Siria, Libia şi Yemen –, iar diverse mişcări nonstatale caută să impună legea.
“YPGBatailleAlHol2015(6)” by VOA – VOA. Licensed under Public Domain via Wikimedia Commons – https://commons.wikimedia.org/wiki/File:YPGBatailleAlHol2015(6).JPG#/media/File:YPGBatailleAlHol2015(6).JPG
Apoi, totul a continuat cu pasivitatea greu de explicat faţă de consecinţele produse de greşelile iniţiale. Cum am putea explica faptul că a luat naştere un stat, un stat în toată regula, dispunând de venituri, de administraţie, de organizare internă , alcătuit din părţi desprinse din două state vecine: Siria şi Irak? Înainte de a fi o problemă gravă de terorism, ISIS este o problemă de drept internaţional: două state au fost înjumătăţite pentru a se crea un al treilea stat, auto-intitulatul Stat Islamic, sub privirile puterilor globale ale momentului. Dacă asemenea divizări şi regrupări continuă? Nouă ni se pare că aici este core-ul problemei. Se creează un precedent cu care pur şi simplu este imposibil să convieţuieşti. Ordinea internaţională postbelică este zvârlită în aer. Şi acest lucru are loc într-o regiune tradiţional instabilă, minată de o mie de conflicte. De altfel, ISIS se declară un duşman neîmpăcat al ordinii internaţionale, el propunându-şi unificarea pentru început a Siriei şi Irakului, apoi a cât mai multor state din peninsula arabă într-un califat. Bashar al-Assad? Oricâte lucruri abominabile a făcut – şi a făcut – reprezintă ceva relativ secundar în raport cu problema centrală la care am făcut referire mai sus.
În plus, apare o fărâmiţare a abordărilor şi strategiilor promovate de fiecare putere a momentului în zonă. SUA sprijină mişcările care se opun lui Bashar al-Assad şi fixează ca obiectiv central înlocuirea liderului sirian; Rusia, dimpotrivă, îl susţine pe Assad, mişcarea alawită (ramură a orientării shiite) şi, în acest fel, poziţia sa prezintă înrudiri importante cu cea iraniană. Faptul că fiecare putere joacă propria carte creează un mare spaţiu de manevră mişcărilor teroriste care se „strecoară” printre interesele marilor puteri, chiar beneficiind de un anumit sprijin dintr-o parte în contra altei părţi. Cumulul spaţiilor libere rezultate în urma diferenţelor de abordări creează un vacuum geopolitic mascat. Nici în urma tragediilor de la Paris, puterile momentului nu s-au aliat, preferând simpla cooperare. În acest sens, Orientul Mijlociu reflectă foarte bine situaţia lumii de astăzi şi reprezintă un test fundamental pentru fiecare dintre puterile angajate în zonă. Vorbind despre nevoia de a regândi întreaga situaţie din regiune, Henry Kissinger îşi îndrepta privirile spre propria ţară: „Statele Unite trebuie să decidă asupra rolului pe care urmează să-l joace în secolul XXI. În acest sens, Orientul Mijlociu va reprezenta cel mai apropiat – şi, poate, cel mai sever – test”. Testul este, în primul rând, al celei mai puternice ţări. Până acum netrecut. Dar el este, deopotrivă, testul lumii de astăzi.
