Schimb de ştafetă continentală

Articol de Paul Dobrescu

 

Tot discutăm despre criza economică în epoca post-coronavirus. Cât va fi de aspră şi ce impact va avea asupra vieţii noastre şi asupra ierarhiei economice globale? De curând, agregatorul Statista a publicat un grafic tulburător privind acest impact. Menţionăm, graficul reprodus mai jos este întocmit pe baza datelor furnizate de către Banca Mondială şi FMI.

Până acum, discutam de ridicarea într-adevăr spectaculoasă a Chinei. De data aceasta, Statista vorbeşte în termeni limpezi despre ridicarea continentului, nu mai puţin spectaculoasă. În 2024, patru din primele cinci economii ale lumii vor fi asiatice: China, India, Japonia şi Indonezia. Amploarea procesului ne obligă să încadrăm şi să examinăm în mod cu totul diferit problema. Când analiza privea doar ascensiunea chineză, progresul economic era, uneori, împins în plan secund, prim-planul fiind ocupat de teme precum natura autoritară a regimului, lipsa de libertăţi politice etc. Acum, potrivit acestei evaluări, se ridică superspectaculos India. În patru ani va dobândi poziţia de a treia economie a lumii. I se va putea aplica acestei ţări acelaşi pattern explicativ ca şi Chinei? Nicidecum! Este cea mai „numeroasă democraţie a lumii”.

Cu câţiva ani în urmă, Bruno Macaes, reputat specialist portughez, făcea o evaluare a ierarhiei economice globale „la vârf” în perspectva deceniului în care trăim. Primele locuri erau ocupate de către China, SUA, Japonia, India, autorul având dubii în legătură cu ce ţară urma să se situeze pe locul 5: Germania sau Indonezia? Părea înclinat să dea o şansă în plus Indoneziei. Ne-a intrigat alegerea: cum, Indonezia înaintea Germaniei? Iată, acum graficul pe care îl avem în faţă confirmă evaluarea făcută cu doi, trei ani înainte.

Suntem contemporani cu o schimbare de ştafetă nu între două ţări, ci între două continente. Lucru rar în istorie. Vestul predă ştafeta Estului, cine ştie pentru câte secole…

Fiind vorba despre ridicarea unui întreg continent, credem că analiza trebuie focalizată pe componentele a ceea ce am putea numi patternul dezvoltării asiatice, care include mult efort, o încordare demnă de respect, încurajarea investiţiilor străine etc; succesul nu poate fi explicat în afara componentei fundamentale, existenţa unei viziuni care a ghidat efortul dezvoltării. În cadrul acesteia, merită reliefat efortul de a antrena cele două „braţe” fundamentale ale societăţii: piaţa şi statul. Ridicarea continentului asiatic nu poate fi explicată fără încordarea de a folosi tehnologiile emergente, domeniu în care Asia a recuperat enorm. În sfârşit, Asia a consemnat cele mai bune rezultate în lupta cu pandemia. Nu întâmplător, reaşezarea – am putea spune bruscă – a ierarhiei mondiale are loc în perioada post pandemie.

Mişcarea aceasta tectonică este posibil să favorizeze o marginalizare dramatică a continentului european. Observaţi? Europa pare lipsită de relevanţă la nivelul statelor luate individual. Este principala misiune a UE: să ţină statele membre împreună. Nu numai atât, ci să se organizeze ca un adevărat pol de putere globală. Dacă Europa nu înţelege să fie unită, dacă Occidentul nu realizează importanţa momentului pe care îl traversăm, nu vor urma zilele cele mai bune pentru Vest şi pentru modelul său de dezvoltare.


Sursa foto grafic: Statista

About the Author

Paul Dobrescu

Paul Dobrescu este profesor universitar la SNSPA, fondatorul Facultății de Comunicare și Relații Publice (FCRP), rector SNSPA în perioada 2008 – 2012; în prezent, conduce editura Comunicare.ro și Centrul de Cercetare în Comunicare din cadrul FCRP; printre cărțile publicate se numără: La ruse de la mondialisation. L’assaut contre la puissance américaine (2015, Paris, L’Harmattan), Un deceniu cât un secol. Secolul lumii emergente (2014), Lumea cu două viteze. Puterile emergente şi ţările dezvoltate (2013), Viclenia globalizării. Asaltul asupra puterii americane (2010), Geopolitica (2008), Mass media și societatea (2003), Iliescu contra Iliescu (1997), America Americii – California (1993), Computere şi trandafiri sau paradoxurile progresului (1986); a îngrijit și prefațat traducerea în limba română a lucrărilor: R. Kaplan, Răzbunarea geografiei (2014), D. Cohn-Bendit şi G. Verhofstadt, Trezeşte-te, Europa! Manifest pentru o revoluţie postnaţională în Europa (2013), G. Verhofstadt, Ieşirea din criză. Cum poate Europa salva lumea (2012), H. Kissinger, Despre China (2012), W. Lippmann, Opinia Publică (2009).