Articol de Prof. Univ. Dr. Paul Dobrescu
La sfârşitul săptămânii trecute (15-17 aprilie) a avut loc Sesiunea comună, de primăvară, a principalelor două foruri financiare globale: FMI şi Banca Mondială. Desfăşurată la Washington, întâlnirea s-a axat pe problema centrală a momentului, creşterea economică globală. Înaintea acestui eveniment, directorul FMI, Christine Lagarde, care luna trecută a început al doilea mandat în fruntea respectivului organism financiar internaţional, a avut o scurtă alocuţiune la Consiliul Atlantic (pe 9 aprilie). Specialiştii consideră că am avea de-a face cu un document care ar putea fi echivalat cu un adevărat cuvânt de deschidere la forumul de la Washington. Punctele de vedere sunt tranşante, avertismentele clare, iar chemările au un accent, am putea spune, ultimativ. „Cu şase luni în urmă, am avertizat asupra riscului unei <new mediocre> , o creştere modestă pe o perioadă mai mare de timp. Astăzi, trebuie să facem astfel încât acest new mediocre să nu devină <new reality>”.
Să precizăm că ritmul de creştere economică globală previzionat pentru anul în curs este de 3,4 procente. Ca şi anul trecut. Unii specialişti vorbesc deja despre o corecţie negativă cu 0,2 procente, ceea ce nu ar fi improbabil, întrucât, în ultima vreme, previziunile de la începutul anului au fost îndeobşte corectate în sens negativ. Economiile avansate ar evolua „un pic mai bine” decât anul trecut, iar cele emergente şi în curs de dezvoltare „un pic mai rău”, deşi în interiorul acestui grup întâlnim o „enormă diversitate”.
By MEDEF – http://www.flickr.com/photos/besoindair/3883418915/, CC BY-SA 2.0, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=8357586
Sunt după opinia noastră trei mari probleme pe care le ridică directorul FMI. Prima priveşte lentoarea creşterii economice şi consecinţele sale. Iată o formulare memorabilă prin adevărul pe care îl fixează: „Ca urmare a faptului că avem o creștere prea lentă pe o perioadă prea lungă de timp, foarte mulți oameni nici nu îi simt efectele”. Că dezvoltarea este modestă, ştiam. Elementul nou evidenţiat de această dată se referă la faptul că ea se prelungeşte atât de mult, încât riscă să nu mai fie percepută. Este important acest lucru? Fundamental! Ne-am obişnuit să vorbim despre creştere şi dezvoltare economică numai din perspectiva „indicatorilor cuantificabili”. Foarte importanţi! Numai că dezvoltarea este în mod fundamental o problemă socială. Care trebuie împărtăşită, susţinută, asumată. Iar susţinerea şi asumarea sunt alimentate de percepţiile oamenilor. Realitatea poate fi uşor diferită, dar atâta timp cât ea nu este vizibil diferită, cât nu izbeşte, cât nu zdruncină percepţia care s-a instalat – ori este pe cale să se instaleze – oamenii vor crede ceea ce au crezut şi ieri: că, de fapt, nu am avea creştere. Atitudinea şi judecata lor se vor forma în jurul acestei percepţii.
Consecinţa imediată a acestei situaţii este relevată fără menajamente: „îi face pe oameni să se întrebe în legătură cu funcţionarea instituţiilor existente şi a normelor internaţionale”. De fapt, aici se află centrul de greutate al intervenţiei la care ne referim şi, am putea spune, al întregii situaţii internaţionale afectată de creşterea economică scăzută. Apar în rândul oamenilor incertitudini, semne de întrebare, frustrări care pot genera întrebarea: sistemul funcţionează cu adevărat? Dacă da, unde sunt rezultatele? Cum spuneam, creştere există, dar pentru că se situează la niveluri modeste şi pentru că această situaţie se prelungeşte, creşterea nu numai că nu este percepută, dar se poate reconfigura în mintea oamenilor şi lua forma a ceea ce numim stagnare. Iar când „stagnarea” se prelungește, întrebările şi îndoielile cu privire la funcţionarea sistemului nu mai pot fi oprite. Indiferent că vorbim despre sistemul de organizare internă sau de cel internaţional. Aici este riscul enorm al prelungirii creşterii economice modeste.
Chemarea la „stoparea acestei situaţii” este nu doar formulată, ci aproape strigată. Se vorbeşte despre un „sistem al dezvoltării internaţionale”, se face apel la Congresul SUA de a aproba drepturi sporite pentru emergenţi în structurile de decizie ale organismelor financiare internaţionale. Întrucât reformele structurale cer timp şi au efecte pe termen mediu, se accentuează importanţa „investiţiilor în infrastructură care reprezintă un puternic stimulent al creşterii atât pe termen scurt, cât şi mediu”. Nu sunt scăpate din vedere riscurile pentru stabilitatea financiară internaţională care decurg din migraţia capitalului dinspre sistemul bancar spre cel nonbancar şi dinspre statele avansate spre cele emergente.
Simţim nevoia unei precizări. Christine Lagarde ne spune că statele avansate vor evolua în acest an „un pic mai bine”, iar emergenţii „un pic mai rău”, mai ales când este vorba despre economiile mari. Într-adevăr, Rusia se confruntă cu probleme serioase, asociate cu prăbuşirea preţului petrolului. Financial Times (13 aprilie a.c.) ne informează că preţul petrolului a ajuns deja la 45 de dolari barilul (de la 28 dolari în ianuarie) şi tendinţa de creştere va continua. În Brazilia lucrurile sunt, într-adevăr, mai complicate. Cât priveşte China, se pare că „temerile privind un hard landing au început să se diminueze” (pentru a folosi titlul la care recurge Financial Times din 7 aprilie a.c.). Este cert că se relansează o nouă cursă a dezvoltării. Mai ales în condiţiile în care cererea relativă la nivel mondial va scădea, ţările mai mici, ţările mai puţin pregătite sunt cele care vor avea mai mult de suferit. Lupta se va da între cei mari şi puternici, iar statele mai mici care nu şi-au pregătit din vreme traseul vor deconta aproape totul. Orice trimitere la România este cu totul întâmplătoare…
