Articol de Prof. Univ. Dr. Paul Dobrescu
La începutul acestei săptămâni, Donald Trump a semnat retragerea SUA din Parteneriatul Transpacific (TPP). Un acord comercial multilateral care cuprindea 12 state din regiune: Australia, Brunei, Canada, Chile, Japonia, Malaezia, Mexic, Noua Zeelendă, Peru, Singapore, SUA şi Vietnam. Împreună, aceste ţări reprezintă cam 40% din economia lumii. Să mai notăm, pentru informarea cititorului, că TPP – negociat timp de mai mulţi ani – a fost semnat de Preşedintele Obama la începutul anului trecut, urmând să intre în funcţiune în partea doua a anului curent. El urma să reprezinte baza economică a prezenţei americane în regiunea Asia- Pacific şi întruchipa una dintre marile priorităţi ale fostei administraţii americane.
Avem de-a face cu cea mai importantă decizie luată în primele zile ale mandatului Trump. O decizie care prefigurează, am putea spune, întreg mandatul. De ce? Avem de-a face cu o nouă viziune, cu o nouă linie strategică a actualei administraţii. Care ar fi principala caracteristică a acestei viziuni? Importanţa capitală pe care urmează să le deţină relaţiile bilaterale. Într-un asemenea parteneriat regional, sunt topite multe obiective: economice (stimularea schimburilor şi a creşterii economice), de securitate (asigurarea unei contraponderi faţă de China, o proiecţie a prezenţei americane în spaţiul celei mai dinamice regiuni ale lumii) etc. Evaluarea impactului unui asemenea aranjament regional nu poate să aibă în vedere decât o combinaţie de criterii şi considerente, în care valenţele şi avantajele economice coexistă cu valenţele şi avantajele strategice. Acum combinaţia aceasta complexă este împinsă într-un plan secund, prioritate având relaţiile bilaterale şi modul în care răspund ele interesului celor doi parteneri. Încă din timpul campaniei, Donald Trump a făcut trimitere la o situaţie concretă chiar din regiunea la care ne referim. Noi, a spus domnia sa, plătim o armată de 40.000 de oameni care apără Coreea de Sud, în timp ce produsele acestei ţări ne invadează la noi acasă. Deci, problemele economice trebuie tratate de sine stătător şi aşezate pe baza durabilă a interesului reciproc al partenerilor.
O decizie se judecă prin magnitudinea consecinţelor pe care le induce. Nu exagerăm spunând că noua viziune va revoluţiona relaţiile internaţionale. Pentru că ea se va aplica tuturor situaţiilor. Din nou, chiar din timpul campaniei electorale, preşedintele a tunat şi fulgerat împotriva aranjamentelor comerciale internaţionale, considerate a fi cauza principală a pierderii job-urilor şi declinului industrial al Americii. De data aceasta, cel puţin, aprecierea preşedintelui se întâlneşte cu unele critici severe apărute în spaţiul american. De pildă, Joseph Stiglitz afirma, într-o poziţie de mare răsunet, că delegaţia americană a negociat TPP „cu interesele companiilor americane pe masă şi nu cu cele ale statului american”. Ceea ce a făcut ca şi Hillary Clinton, în perioada campaniei electorale, să exprime rezerve faţă de TPP la lansarea căruia a contribuit. De altfel, după semnarea deciziei de retragere, preşedintele a şi spus: „este un mare câştig pentru muncitorul american”.
Repetăm, chiar dacă are în vedere parteneriatul transpacific, decizia nu priveşte doar acest aranjament comercial regional. Deja se vorbeşte despre faptul că este iminentă amendarea Acordului de Liber Schimb dintre SUA, Canada şi Mexic (NAFTA). În cercurile informate din jurul preşedintelui se vorbeşte că, în curând, vor începe discuţii cu Mexic şi Canada privind renegocierea Acordului, considerat de către Trump drept „cel mai prost aranjament comercial din toate timpurile”. Evident, va fi avut în vedere şi echivalentul european al TPP, Transatlantic and Investment Partnership (TTIP). În acest ultim caz, lucrurile sunt mult mai simple, întrucât partenerii europeni au manifestat rezerve serioase faţă de TTIP, apreciat uneori drept un “NATO economic”. În orice caz, relaţiile comerciale ale celei mai puternice ţări a lumii vor fi regândite şi aşezate pe baza unor relaţii mai simple, în care avantajele să apară mai clare, iar judecata privind respectarea interesului american să poată fi făcută de cât mai mulţi oameni.
Ideea de relaţie bilaterală nu se va opri la domeniul economic. Este cert că ea va fi aplicată, cu o serie de adaptări, şi în alte domenii. Cum ar fi cel al securităţii. Cum poate fi interpretată cerinţa formulată faţă de partenerii din cadrul NATO de a respecta cu stricteţe contribuţiile financiare la buna funcţionare a organizaţiei? Securitatea costă şi este mai mult decât sigur că SUA nu vor mai accepta să plătească pentru alte state. Un impact major va avea o nouă viziune comercială asupra Organizaţiei Mondiale a Comerţului.
Ar fi prematur să facem evaluări cu privire la impactul în timp al noii viziuni. Pe termen scurt, nu este nici o îndoială că va aduce o serie de avantaje SUA, precum şi partenerilor săi comerciali. Interesul propriu rămâne o valoare fundamentală a oricărei relaţii comerciale şi chiar politice. Dacă a fost o exagerare până acum, aceasta a constat în faptul că interesul propriu a fost învăluit în prea multe aranjamente, formulări, încât el a fost greu de identificat şi evaluat. Decuparea şi proiectarea lui în prim planul politicii americane reprezintă un demers oportun şi necesar. Îndoielile noastre încep în momentul în care interesele economice sunt judecate în mod desprins de cele strategice. TPP nu cuprindea China, nici Coreea de Sud, nici Indonesia. Prin retragerea Americii, se creează câmp strategic de înaintare Chinei, de pildă. Într-o regiune de o asemenea importanţă, cum este Asia-Pacific, interesele economice nu pot fi desprinse, simplu, din ţesătura intereselor complexe ale unei superputeri şi ale aliaţilor săi. O personalitate politică din Australia, una din ţările cele mai active în sprijinirea prezenţei SUA în regiune, vorbea despre „TPP minus one”, adică fără SUA. Este o săgeată aspră care bate departe. De altfel, China – care nu era cuprinsă în TPP – a lansat Regional Comprehensive Economic Partnership, care urmăreşte să unifice cele 10 ţări din Asia de Sud-Est cu Japonia, Coreea de Sud, Australia, Noua Zeelandă şi India. În câmp geostrategic, golul lăsat liber cere, cu o forţă irezistibilă, o putere care să-l umple. Aceasta este îndoiala pe care o trezeşte în sufletul oricărui prieten al Americii recenta măsură de retragere a SUA din TPP.
