Inteligenţa artificială

800px-CRS-12_Mission_(35741465934)

Noua revoluţie care va hotărî cine va conduce lumea

Articol de Paul Dobrescu

De mai bine de două secole şi jumătate, motorul care a propulsat societatea omenească a fost reprezentat de valurile de inovaţie tehnologică, reprezentate de locomotiva cu aburi, electricitate, motorul cu combustie internă şi, mai aproape de vremurile noastre, revoluţia informatică. Toate aceste succesiuni de tehnologii revoluţionare au generat o suită de inovaţii complementare care au aşezat pe baze noi nu doar activitatea din câmpul tehnologic propriu zis, ci şi din cel managerial, de organizare şi creştere a performanţei.

De câţiva ani buni, societate modernă acuză întârzierea unui val tehnologic revoluţionar care să dea un nou impuls dezvoltării contemporane, vizibil afectată de urmările crizei din 2008-2009. Cu deosebire, societatea dezvoltată îşi leagă mari speranţe de o asemenea şansă, mai ales că potenţialul său inovator este ridicat. O nouă tehnologie cu un impact revoluţionar ar reprezenta pricipalul atuu al dezvoltaţilor. Speranţe s-au legat de ceea ce s-a numit tehnologia verde. Iată că în ultima vreme se pare că acest val atât de mult aşteptat va fi întruchipat de inteligenţa artificială.  O serie de poziţii oficiale, de acţiuni, de investiţii cu caracter strategic ne spun fără echivoc: viitorul tehnologic al omenirii este legat de progresele în acest domeniu. „Inteligenţa artificială – precizează Ian Bremmer, preşedintele Eurasia Group – va schimba balanţa puterii atât la nivelul economiei globale, cât şi al relaţiilor internaţionale, deoarece ţările care vor stăpâni primele noul domeniu vor avea un crucial avantaj  strategic în stabilirea regulilor după care va funcţiona noua ordine globală”.

Miezul noului val tehnologic va fi reprezentat de maşinile inteligente, care ar fi capabile să preia multe din sarcinile activităţii umane, să le desfăşoare la parametri de performanţă mult mai înalţi şi – lucru foarte important – să perfecţioneze singure propria activitate, să fixeze „cu forţe proprii” noi obiective şi noi praguri calitative. Inteligenţa artificială devine „mai pricepută” decât omul, iar utilizarea ei conferă un avantaj comparativ enorm. De pildă, Kai-Fu Lee, preşedinte şi şef executiv la Sinovation Ventures face o evaluare semnificativă: „Inteligenţa artificială şi automatizarea vor fi capabile să înlocuiască 50% din actualele locuri de muncă în perioada următorilor 10-15 ani”. Încă o precizare venită din partea aceluiaşi autor: „mă aştept ca, împreună cu SUA, China să conducă  revoluţia pe care o numim Inteligenţa Artificială”. Lăsăm pe seama specialiştilor descrierea perfomanţelor inteligenţei artificiale, a impactului său radial în multe sfere ale activităţii umane.

Pentru noi, este important că a şi apărut o cursă dramatică la nivel mondial între cei care îşi propun să valorifice potenţialul de progres al Inteligenţei Artificiale (IA). Cine va repurta această victorie cu valoare istorică pentru secolul nostru? Fireşte, primul nume care ne vine pe buze este America. Ea a fost puterea tehnologică a secolului trecut şi a conservat atuuri greu de contestat în acest domeniu. America ar avea toate datele să „ocupe” noul domeniu: forţa tradiţiei, calitatea elitei tehnologice, puterea vectorilor reprezentaţi de aglomerări tehnologice, cum ar fi Silicon Valey, sau de marile universităţi care deţin o forţă de cercetare greu de egalat. În ceea ce priveşte bătălia pentru  ocuparea avanposturilor noilor tehnologii, situaţia nu mai este asemănătoare cu cea din secolul trecut.

Au apărut noi competitori cu o forţă deloc de neglijat. Referitor la IA, acest competitor poartă un nume precis: China.  Care este forţa acestui nou competitor? În primul rând, forţa statului, implicat direct în competiţie, sprijinind cu sume de bani impresionante cercetarea în domeniu şi ajutând oriunde este necesar ca lucrurile să cunoască o evoluţie pozitivă pentru Beijing. Din această perspectivă, situaţia din China ne apare ca într-o oglindă răsturnată faţă de situaţia din SUA. Companiile private chineze „merg mână în mână”  cu statul şi sunt ajutate de stat, în timp ce în SUA, după cum precizează Edward Luce, executivul nu hrăneşte şi nu susţine proiectele în domeniu. Într-un  articol sever cu privire la politica americană în domeniu (Trump’s unwitting surrender to China’s AI ambition, Financial Times, 23 November), autorul precizează că executivul american intenţionează să taie cu 11 procente fondurile de cercetare din domeniul „sistemelor inteligente” şi cu aproape o cincime fondurile de cercetare şi dezvoltare la nivel federal. Poate Edward Luce îngroaşă deliberat anumite măsuri, pentru a atrage atenţia, pentru a stimula procesul de coalizare a energiilor. În orice caz, pare că America nu mai beneficiază de acea mobilizare care i-a asigurat succesul  în competiţia pentru cercetarea spaţiului cosmic şi, apoi, pentru valorificarea cuceririlor revoluţiei informatice.

Un al doilea atu al Chinei este reprezentat de progresele considerabile pe care le-a făcut această ţară în direcţia folosirii internetului. O bună parte din schimburile economice se desfăşoară pe Internet, cu deosebire prin intermediul  unor firme – ca Alibaba, Tencent şi Baidu , cele mai mari firme high tech din China. Capitalizarea acestor firme a depăşit nivelul de capitalizare al unor firme de prestigiu americane. 40 de procente din ceea ce se numeşte „global e-commerce” se desfăşoară în interiorul Chinei prin intermediul firmelor menţionate mai sus.

Ca mai întotdeauna, partea cea mai importantă a problemei este partea nemărturisită. Cu alte cuvinte, ce impact ar putea avea IA asupra cursei înarmărilor? Asupra tehnologiei care va decide superioritatea în acest domeniu? Problema fundamentală este: va reprezenta revoluţia implicată de Inteligenţa Artificială un nou start într-o cursă a înarmărilor care să valorifice noile achiziţii într-un scop străin de interesele fundamentale ale lumii? Aceasta este marea provocare.

Majoritatea analiştilor tratează problema IA ca o problemă a cursei tehnologice dintre SUA şi China. Fără îndoială, mult din această competiţie se va consuma în disputa directă americano-chineză, date fiind atuurile de care am vorbit mai sus.  Se neglijează, după opinia noastră, relevanţa prezenţei ruseşti în această competiţie. Când Vladimir Putin spune: „cine va deveni lider în domeniul inteligenţei artificială, va conduce lumea” nu ne închipuim că a făcut o asemenea afirmaţie de pe poziţia unui comentator detaşat. Nu, a făcut-o ştiind că Rusia are şi ea atuurile sale, mai mult că are anumite poziţii deja câştigate. Nu este îndoială în această privinţă.

Competiţia declanşată de revoluţia Inteligenţei Artificiale mai luminează un aspect care ar trebui să reprezinte un avertisment şi o imensă sursă de tristeţe: nimeni nu pomeneşte despre Europa, despre şansele sale în acest domeniu care poate decide atât de multe lucruri în viitorul apropiat. Europa ne-a obişnuit cu certurile ei, cu disputele ei, axate îndeobşte pe probleme curente, fără mare deschidere istorică. Să nu uităm, când Anglia a inaugurat revoluţia tehnologică, alte ţări care, până atunci, fuseseră poate chiar mai înaintate (Spania, China) au fost depăşite de evoluţia trepidantă pe care a cunoscut-o Londra; trepidantă tocmai pentru că beneficia de forţa de propulsie a unor inovaţii tehnologice care urmau să modeleze lumea. Lucrurile nu stau în mod diferit acum. Numai că, de data aceasta, impactul ar putea fi mai mare, tocmai pentru că avem de-a face cu o revoluţie care poate preface totul  într-un răstimp istoric fulgerător..

About the Author

Paul Dobrescu

Paul Dobrescu este profesor universitar la SNSPA, fondatorul Facultății de Comunicare și Relații Publice (FCRP), rector SNSPA în perioada 2008 – 2012; în prezent, conduce editura Comunicare.ro și Centrul de Cercetare în Comunicare din cadrul FCRP; printre cărțile publicate se numără: La ruse de la mondialisation. L’assaut contre la puissance américaine (2015, Paris, L’Harmattan), Un deceniu cât un secol. Secolul lumii emergente (2014), Lumea cu două viteze. Puterile emergente şi ţările dezvoltate (2013), Viclenia globalizării. Asaltul asupra puterii americane (2010), Geopolitica (2008), Mass media și societatea (2003), Iliescu contra Iliescu (1997), America Americii – California (1993), Computere şi trandafiri sau paradoxurile progresului (1986); a îngrijit și prefațat traducerea în limba română a lucrărilor: R. Kaplan, Răzbunarea geografiei (2014), D. Cohn-Bendit şi G. Verhofstadt, Trezeşte-te, Europa! Manifest pentru o revoluţie postnaţională în Europa (2013), G. Verhofstadt, Ieşirea din criză. Cum poate Europa salva lumea (2012), H. Kissinger, Despre China (2012), W. Lippmann, Opinia Publică (2009).