2015: cea mai scăzută creştere globală din 2009

Articol de Prof. Univ. Dr. Paul Dobrescu

Săptămâna trecută la Lima (Peru), liderii finanţelor mondiale s-au întâlnit cu ocazia sesiunii anuale organizată de FMI şi Banca Mondială. Cu acest prilej au fost date publicităţii ultima evaluare a stării economiei mondiale făcută de FMI, precum şi un Raport referitor la stabilitatea financiară internaţională. S-a discutat despre vulnerabilităţi, slăbiciuni moştenite din timpul crizei (un nivel înalt al datoriilor şi al levereging-ului) despre incertitudinea care pluteşte asupra economiei mondiale.  De asemenea, Christine Lagarde a avut o alocuţiune plină de substanţă.  

Care este tabloul economic al lumii în anul pe care îl vom încheia curând? Descurajant! Creşterea economică globală pe anul în curs este de 3.1 procente (deci nu 3.5 procente, cât se previzionase la începutul anului). O creştere mai redusă faţă de ce se previzionase la începutul anului, dar mai redusă şi faţă de anul trecut, când ritmul a fost de 3.6 procente. Priviţi la tabelul de mai jos:

World_real_GDP_growth
După prăbuşirea din 2009, au urmat doi ani de creştere globală semnificativă, după care totul s-a stabilizat în jur de 2.6 procente, pentru ca anul acesta să consemnăm o scădere semnificativă, este adevărat previzionată şi ea, dar previzionată în luna octombrie (deci cu mult mai multe şanse de a fi cea reală). Avem o strângere de inimă să vorbim despre ritmul prevăzut pentru anul viitor, pentru că, de fiecare dată în ultima vreme, ceea ce s-a previzionat a cunoscut o corecţie negativă.

Datele sunt cele menţionate mai sus. Mai instructive sunt situaţiile pe care le exprimă, învăţămintele pe care le conţine. De unde a venit creşterea din 2010, 2011? De la creştere emergenţilor, de la ritmurile uimitoare pe care aceştia le-au atins după momentul prăbuşirii din 2009. Ritmurile de atunci al emergenţilor nu au doar semnificaţia unor succese individuale; ele au ajutat economia globală să se redreseze din situaţia critică în care intrase. Să o ascultăm pe Christine Lagarde vorbind despre rolul economiilor emergente în acel moment: „În urmă cu câţiva ani, aceste ţări, au reuşit să smulgă economia globală de pe marginea unei noi Mari Depresiuni”.  Iar dinamismul lor în toţi aceşti ani a alimentat creşterea cererii globale, a reprezentat un motor pentru economia în ansamblu. „Ele au contribuit cu aproape 80 de procente la creşterea economiei globale în ultimii cinci ani. Iar în momentul de faţă asigură mai mult de jumătate din producţia mondială”.

Avem de-a face cu un tablou schimbat al economiei mondiale. Diferit de cel de acum 15 ani, diferit chiar şi de cel din 2008 sau 2010. Principala sa caracteristică: greutatea specifică din ce în ce mai mare pe care deja o deţin statele emergente în ansamblul economiei mondiale şi, mai ales, faptul că ele au devenit motorul creşterii mondiale. Acum motorul nu mai merge la turaţia cu care ne obişnuise. Este adevărat că şi turaţia de care vorbim este „repartizată” pe ţări. Rusia şi Brazilia consemnează creşteri negative. China şi India se cer tratate de sine stătător. De ce?

S-a vorbit mult în ultima vreme despre o criză la nivelul economiei chineze, despre problemele bursei din Sanhai. Toate situaţii reale, dar iată că Beijingul a reuşit un gen de echilibrare a lucrurilor şi, în cele din urmă, ritmul de creştere economică al Chinei pe acest an este de 6.8%, exact cum fusese previzionat la începutul anului. Mai important este faptul că FMI evaluează un ritm de creştere al acestei ţări de 6.3% până la sfârşitul acestei decade. Da, s-ar putea spune, dar nu mai este ritmul acela cu două cifre sau care se apropia de acest nivel. Este adevărat, dar trebuie să subliniem că un ritm de 4 procente la nivelul de astăzi al PIB-ului chinez înseamnă, în valoare absolută, mai mult decât un ritm de 10 procente la nivelul din 2007. Deci aici nu problema creşterii susţinute a economiei chineze este în discuţie, ci impactul pe care îl are o diminuare, fie şi redusă, a acestui ritm asupra economiei mondiale. China importă multe materii prime. Scăderea ritmului ei de creştere afectează toate ţările exportatoare de asemenea materii prime, cum afectează şi volumul exportului realizat de alte ţări în China (ritmul de creştere economică sub cel prevăzut iniţial al Germaniei are şi o asemenea explicaţie, Berlinul fiind al patrulea exportator în China, după Japonia, Coreea de Sud şi grupul ţărilor sud est asiatice).

Vedeta ţărilor emergente în acest an este, totuşi, India. Care urmează să realizeze un ritm de creştere de 7.3%, mai mare decât cel al marelui vecin din estul asiatic. Foarte important este şi faptul că subcontinentul indian va consemna creşteri semnificative şi în următorii ani. Ceea ce îl recomandă drept un actor din ce în ce mai important nu doar al lumii emergente, ci al lumii globale. India începe de pe acum să ia startul pentru a ocupa în următoarele decenii poziţia de a treia putere economică a lumii.

Cum să explicăm afirmaţia ziarului Financial Times potrivit căruia creşterea economică globală atât de modestă anul acesta s-ar datora „scăderii creşterii în China şi în alte economii emergente care maschează puternica refacere din ţările bogate” (Chris Giles: IMF warns of worst global growth since financial crisis” Financial Times, Wednesday, 7 October, 2015). Mai corect ar fi să spunem că suntem într-o situaţie de cumpănă, în care emergenţii au consemnat ritmuri de creştere mai scăzute, iar lumea dezvoltată ritmuri mai înalte decât până acum, dar nu atât de înalte pentru a trage „în sus” economia globală. Aceasta este „fotografia economică” a momentului. Într-adevăr, SUA vor consemna un ritm de creştere bun – 2.6% -dar considerabil mai mic decât cel previzionat la începutul anului, 3.1%. Zona euro va avea şi ea un ritm de creştere „mai mare decât cel aşteptat în Italia, şi, în special, în Irlanda şi Spania, ceea ce va compensa ritmul mai slab decât cel aşteptat înregistrat în Germania”. De asemenea, Japonia începe şi să se înscrie pe o linie de evoluţie economică pozitivă. Dar, repetăm, nu putem vorbi despre ritmuri de desprindere, ci de unele mai bune decât cele de anul trecut.

Încât „motorul” creşterii economice globale va fi asociat tot cu emergenţii, chiar dacă şi ei au consemnat ritmuri mai modeste. În această privinţă, una din concluziile Raportului este limpede: Creşterea economică a Asiei a dezamăgit, dar regiunea va creşte cu un ritm de 5.4 procente în 2015, 2016, rămânând  liderul creşterii globale”. Afirmaţie pe care Christine Lagarde o întăreşte: „Numai un pesimist incurabil se îndoieşte (bet against) de succesul pe termen lung al pieţelor emergente”. Pe acest fundal marcat de incertitudini, Maurice Obstfeld, noul economist şef al FMI a ţinut să sublinieze că şi instituţia financiară din care face parte va avea în vedere cu deosebire încurajarea dezvoltării şi nu se mai focusa atât de mult pe sustenabilitatea financiară şi politici monetare.  

Stimularea dezvoltării va deveni prioritatea detaşată a lumii în care trăim. Nu vrem să dramatizăm, dar fără progrese semnificative în această privinţă, lumea se apropie de buza prăpastiei de care tocmai se desprinsese cu cinci ani în urmă. Cauza dezvoltării va face şi va desface prietenii, alianţe, va reaşeza lumea într-un mod pe care nu îl putem imagina acum.

 

About the Author

Paul Dobrescu

Paul Dobrescu este profesor universitar la SNSPA, fondatorul Facultății de Comunicare și Relații Publice (FCRP), rector SNSPA în perioada 2008 – 2012; în prezent, conduce editura Comunicare.ro și Centrul de Cercetare în Comunicare din cadrul FCRP; printre cărțile publicate se numără: La ruse de la mondialisation. L’assaut contre la puissance américaine (2015, Paris, L’Harmattan), Un deceniu cât un secol. Secolul lumii emergente (2014), Lumea cu două viteze. Puterile emergente şi ţările dezvoltate (2013), Viclenia globalizării. Asaltul asupra puterii americane (2010), Geopolitica (2008), Mass media și societatea (2003), Iliescu contra Iliescu (1997), America Americii – California (1993), Computere şi trandafiri sau paradoxurile progresului (1986); a îngrijit și prefațat traducerea în limba română a lucrărilor: R. Kaplan, Răzbunarea geografiei (2014), D. Cohn-Bendit şi G. Verhofstadt, Trezeşte-te, Europa! Manifest pentru o revoluţie postnaţională în Europa (2013), G. Verhofstadt, Ieşirea din criză. Cum poate Europa salva lumea (2012), H. Kissinger, Despre China (2012), W. Lippmann, Opinia Publică (2009).