
Primul raport optimist după ani şi ani de zile
Articol de Prof. Univ. Dr. Paul Dobrescu
„Starea Uniunii”, prezentată de către preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, a spart tiparele. A fost un raport optimist, cum nu s-a mai auzit de pe timpul lui Jacques Delors. Dacă în Starea Uniunii din 2015 se afirma că Uniunea Europeană nu este suficient nici de europeană, nici de unită, iar în Raportul pe 2016 se menţiona expres că Uniunea traversează o „criză existenţială”, multe state fiind „paralizate” de ascensiunea populismului, de data aceasta preşedintele Comisiei Europene anunţă că „vântul prielnic suflă din nou în pânzele Europei” şi că Uniunea începe să „livreze” către cetăţenii săi rezultate.
Este, în acelaşi timp, un raport bogat în idei, în propuneri, în direcţii care ar putea remodela întreaga existenţă a Uniunii. Nu ne propunem în nici un fel o sistematizare a acestora; ar fi şi imposibil pe spaţiul unui articol de dimensiunile celui de faţă. Vom reliefa trei lucruri care ni se par de o importanţă specială.
Liderii – şi puterile – se recunosc după capacitatea de a „prinde momentul”, de a valorifica un context favorabil. Brexitul reprezintă un moment extrem de dureros pentru Uniune. Iar negocierile pe care le presupune acest proces vor mai ocupa o parte din agendă în perioada următoare. Preşedintele executivului european propune o decuplare a celor două procese şi lansează un întreg program de reformă a Uniunii, care să o propulseze, din nou, ca un centru de putere internaţională. Lucru devenit posibil în urma unei refaceri economice mai accelerate, dar şi unei stabilităţi pe care instituţiile europene au asigurat-o.
„Mai multă democraţie înseamnă mai multă eficienţă”. În lumina acestui adevăr sunt făcute câteva propuneri care pot marca seriosi paşi înainte în direcţia consolidării Uniunii. De pildă, înfiinţarea unei poziţii de ministru al economiei şi finanţelor, care ar trebui să fie şi vicepreşedinte al Comisiei europene şi care să prezideze dezbaterile Eurogrupului. Sau unificarea poziţiilor de preşedinte al Comisiei şi cea de preşedinte al Consiliului European. „Europa va funcţiona mai bine având un singur căpitan care să conducă nava”. Pentru accelerarea procesului decizional, mai ales când este vorba despre probleme de politică externă, se propune ca hotărârile în cadrul Consiliului European să se ia pe bază de majoritate calificată şi nu pe bază de unanimitate.
Un program ambiţios propune Preşedintele Comisiei şi pentru relaţiile economice externe ale UE. Uniunea a încheiat un Acord de liber schimb cu Canada şi este în curs de definitivare a unei înţelegeri similar cu Japonia. Într-o perioadă în care comerţul internaţional nu cunoaşte cea mai fastă perioadă, UE îşi propune ca, până în 2019, să definitiveze astfel de înţelegeri cu blocul comercial Mercosur, cu Noua Zeelandă şi cu Australia, consolidându-şi, astfel, poziţia de primă putere comercială a lumii şi înscriind o contribuţie de primă importanţă la creşterea comerţului mondial.
Fireşte, toate aceste propuneri urmează să fie examinate şi discutate la nivel naţional şi în forurile decizionale ale Uniunii. Au apărut deja reacţii care nu sunt, neapărat, încurajatoare. De pildă, Prim-ministrul Olandei a declarat: “Eu nu sunt atât de romantic”. Important este să subliniem că, la nivelul organismului executiv al Uniunii, există o viziune asupra evoluţiei viitoare, există o temperatură care, după opinia noastră, traduce cel mai bine preocuparea pentru revitalizarea Uniunii.
Un relief cu totul aparte capătă în cadrul raportului problema divizărilor: a celor existente sau a celor pe cale de a se crea. „Într-o Uniune de egali nu pot fi cetățeni de categoria a doua… muncitori de categoria a doua… consumatori de categoria a doua”. Este o diviziune deja existentă. Probată de multe fapte şi situaţii. Referindu-se la diviziunea Est-Vest, Juncker spune limpede: „Europa trebuie să respire cu ambii plămâni”. Sau, cu referire la moneda unică, la riscurile pe care le conţine existenţa ei doar într-o parte a Europei: „Dacă vrem cu adevărat ca euro să unească mai mult decât să divizeze continentul nostru, atunci moneda unică trebuie să fie mult mai mult decât moneda unui grup select de ţări”. Europa nu are cum să fie unită, în termeni reali, dacă nu va diminua divizările de tot felul şi dacă nu va preveni crearea altora. Este, dacă vreţi, principal concluzie care se detaşează în urma Brexit-ului. Pentru a se reafirma ca tărâm al dezvoltării, Europa are nevoie de stabilitate. Stabilitatea nu poate fi menţinută în condiţiile în care decalajele se accentuează. Decalajele economice, dar şi decalaje de înţelegere şi interpretare a diverselor situaţii.
Când vorbim despre divizări şi decalaje, este foarte important să subliniem importanţa unei viziuni coerente şi în ceea ce priveşte opţiunile valorice ale ţărilor membre. În acest sens, fără a nominaliza, Jean-Claude Juncker vorbeşte despre anumite derapaje în unele ţări central şi est europene, referindu-se, evident, la Polonia şi Ungaria. Ca Uniunea să-şi poată îndeplini misiunea, este nevoie să fie ancorată în trei principii: „libertatea față de opresiune și dictatură”, egalitatea dintre membrii săi şi domnia legii. „Domnia legii nu este opțională în Uniunea Europeană”.
Pentru români, Raportul are un înţeles aparte. Niciodată România nu s-a bucurat de o asemenea atenţie într-un document aşa de important. A fost menţionată de cinci ori în probleme esenţiale. Cum ar fi, de pildă, primirea în spaţiul Schenghen sau organizarea la Sibiu, pe 30 martie 2019 a unui summit european. Prima zi când Uniunea va avea 27 de membri, prima zi după ieşirea completă a Marii Britanii. Va fi, prin forţa lucrurilor, un summit istoric. Atunci, Uniunea va fi somată să-şi definească mai clar viitorul.
Cum se întâmplă ca de atâtea ori în viaţă, bucuria a fost umbrită de două reacţii. Una internă. O oficialitate românească declara că trebuie să pregătim de pe acum acest summit, într-o manieră „proactivă şi transparentă”. Un pic de calm poate nu ar strica. Rolul nostru este modest. Suntem amfitrioni. Dacă va fi să se ia decizii importante – şi bine ar fi să se ia – nu noi vom avea un cuvânt decisiv.
Apoi, este reacţia externă. Nici nu am apucat să ne bucurăm de anunţul făcut de preşedintele Comisiei că au şi venit reacţii din partea Austriei, Germaniei, Olandei. Sunt o mie de lucruri de spus. Ne-a îngândurat mult afirmaţia venită din partea prim-ministrului olandez: „Eu nu sunt atât de romantic”. Dacă părinţii întemeietori ai Uniunii nu ar fi fost şi puţin romantici, astăzi nu am fi avut Uniunea. Rău este excesul. Şi excesul de romantism, dar şi excesul de realism. Care într-un fel sau altul pledează pentru conservarea status quo-ului. Adică exact de ce trebuie să se ferească Uniunea.
Urmărește discursul întreg pe Euractiv.