Mai marii lumii se întâlnesc săptămâna aceasta

Donald_J._Trump_at_Marriott_Marquis_NYC_September_7th_2016_07

„Asia pivot” revine în actualitate

Articol de Prof. Univ. Dr. Paul Dobrescu

Ieri a început vizita lui Donald Trump în Japonia, prima mare escală din lungul turneu al şefului administraţiei americane în Asia. Un itinerariu de 11 zile, cea mai lungă vizită a unui preşedinte american în regiune din ultimii 25 de ani. Cum am putea înţelege semnificaţiile acestui adevărat tur de forţă?

Mai întâi, pentru cititorii revistei noastre, un scurt program al turneului: două zile în Japonia, alte două în Coreea de Sud, o zi în China, două zile în Vietnam iar ultimele două zile în Indonezia. La care se mai adaugă vizita din debutul acestui turneu făcută la Pearl Harbour, locul de unde a plecat angajarea SUA în cel de-al doilea Război Mondial. O primă observaţie: vizita în China este cea mai scurtă, lucru care spune ceva. Explicaţie în compensaţie: în Vietnam şi în Indonezia vor avea loc şi întâlniri multilaterale (reuniunea APEC şi, respectiv, ASEAN). În Vietnam, Donald Trump va avea o întâlnire şi cu Vladimir Putin. Subiectul întrevederii? Antrenarea liderului rus la rezovarea crizei nord-coreene. Se presupune că la Forumul Asia Pacific Economic Cooperation desfăşurat în Vietnam va participa şi Xi Jinping. Practic, vor participa liderii lumii.

Publicaţii importante ale lumii vorbesc de câteva motive pentru care vizita este importantă. De pildă, Washington Post vorbeşte de patru asemenea motive temeinice. Alte publicaţii conturează o altă perspectivă: este o vizită „de substanţă”, deci cu obiective precise şi cu realizări măsurabile, ori de una „simbolică”? Despre acest adevărat paradox vom fi în măsură să discutăm la sfârşitul turneului, când ne vom strădui să prezentăm cititorului un tablou aplicat al turneului asiatic.

Din punctul nostru de vedere, există două obiective precise ale vizitei: criza nord coreeană şi problemele comerţului cu regiunea. Una mai complicată decât cealaltă. Ambele presante, ambele cu încărcătură simbolică majoră. Cele două obiective sunt legate de o acoladă strategică: anume prezenţa americană în regiune. Se ştie că SUA s-au retras din Parteneriatul Transpacific (TPP), mişcare care a alimentat extrem de multe temeri din partea ţărilor aliate din regiune. Parteneriatul, chiar şi în absenţa SUA, a continuat, „cei 11” permanentizând cooperarea sub bagheta Japoniei. Care va fi, de această dată, poziţia SUA? Nu este vorba despre atitudinea faţă de o structură, ci faţă de o regiune, cea mai dinamică regiune a lumii.

Ce anticipări s-ar putea face acum, la începutul vizitei? Este limpede că în Japonia problema nord coreeană s-a situat pe topul priorităţilor. Mai ales că primul ministru al Japoniei a câştigat detaşat alegerile recente şi poate aborda problemele regionale cu perspectiva unui nou mandat în faţă. Într-un mod asemănător vor sta lucrurile şi în Coreea de Sud, ţară aflată şi ea în prim planul riscurilor implicate de experienţele nucleare ale vecinului de la nord. Vor fi discuţii care vor ajuta la mai buna înţelegere a problemei, dar cheia rezolvării se va afla în discuţiile cu Xi Jinping şi cu Vladimir Putin. Sunt puterile care pot exercita o constrângere reală asupra Phenianului. Până acum cel puţin, Beijingul a fost cooperant în a sprijini sancţiunile impuse Coreei de Nord. Vom vedea dacă va manifesta aceeaşi disponibilitate şi în perioada viitoare. În orice caz, problema nord-coreeană cunoaşte un moment de maxim diplomatic. Cele trei capitale cu putere reală asupra Phenianului – Washingtonul, Beijingul şi Moscova – discută de sine stătător această problemă. Se vor consemna anumite progrese, dar progrese mici. Beijingul şi Moscova au interese să menţină „caldă” această problemă şi nu credem că vor consimţi la o rezolvare în întregime pe baza propunerii americane.

Există şi o altă „Coree de Nord” în Asia, problema comercială. La fel de complicată, pândită de tot atâtea riscuri. Să precizăm că deficitul comercial al SUA pe relaţia cu Seul a crescut, în ultimii ani, de la 13 miliarde dolari la 27 miliarde. Iar balanţa comercială cu Beijing este de-a dreptul îngrijorătoare: deficitul american se ridică la 300 de miliarde dolari în 2016. În aceste condiţii, ce anume va figura, ca prioritate, în discuţiile cu Xi Jinping, problema nord-coreeană ori problema schimburilor comerciale? Să mai menţionăm că în timpul vizitei în China a preşedintelui american, secretarul cu probleme de comerţ al SUA, Wilbur Ross, se va afla în fruntea unei delegaţii de 29 de CEO, cu scopul expres de a relansa investiţiile americane în China şi de a începe să reechilibreze balanţa comercială bilaterală. Pentru a ne reprezenta cât de complicate devin lucrurile în Asia, să mai menţionăm că, potrivit analiştilor, America intenţionează să sporească volumul vânzărilor de arme în Vietnam. Numai că acest lucru va deranja vecinul de la nord al Hanoiului, iar America are nevoie de sprijinul Chinei pentru a rezolva problema nord-coreeană.

Ajungem la acolada strategică pe care o urmăreşte, neîndoielnic, actuala vizită asiatică. Aici, preşedintele american se află prins între doi vectori, de puteri egale. În primul rând, promisiunile pe care le-a făcut în timpul campaniei, poziţiile ulterioare care caracterizau TTP drept un aranjament „oribil” şi „dezastruos” pentru americani. Acum aliaţii solicită Washingtonului o prezenţă mai activă din toate punctele de vedere. Este şi interesul Americii să fie prezentă în regiune, pentru că orice rarefiere a acestei prezenţe favorizează Beijingul şi o ordine regional dezirabilă pentru China. Acordurile bilaterale de comerţ liber (Free Trade Agreement) cu Japonia şi Coreea de Sud reprezintă o soluţie parţială. Pe fond, vizita actuală se apropie mult, prin semnificaţie, de vechiul deziderat, Asia pivot, care de fapt voia să asigure aliaţii că prezenţa americană în regiune va continua. Acum, aliaţii solicită expres acest lucru, iar America nu poate să nu aibă pregătit un răspuns pozitiv. Nu avem de-a face cu o invitaţie, ci cu o cerinţă cu putere de lege. Cum spunea un lider din Singapore: nu poţi fi superputere astăzi dacă nu ai poziţia conducătoare în cea mai dinamică regiune a lumii. Care, în zilele noastre, este Asia.

About the Author

Paul Dobrescu

Paul Dobrescu este profesor universitar la SNSPA, fondatorul Facultății de Comunicare și Relații Publice (FCRP), rector SNSPA în perioada 2008 – 2012; în prezent, conduce editura Comunicare.ro și Centrul de Cercetare în Comunicare din cadrul FCRP; printre cărțile publicate se numără: La ruse de la mondialisation. L’assaut contre la puissance américaine (2015, Paris, L’Harmattan), Un deceniu cât un secol. Secolul lumii emergente (2014), Lumea cu două viteze. Puterile emergente şi ţările dezvoltate (2013), Viclenia globalizării. Asaltul asupra puterii americane (2010), Geopolitica (2008), Mass media și societatea (2003), Iliescu contra Iliescu (1997), America Americii – California (1993), Computere şi trandafiri sau paradoxurile progresului (1986); a îngrijit și prefațat traducerea în limba română a lucrărilor: R. Kaplan, Răzbunarea geografiei (2014), D. Cohn-Bendit şi G. Verhofstadt, Trezeşte-te, Europa! Manifest pentru o revoluţie postnaţională în Europa (2013), G. Verhofstadt, Ieşirea din criză. Cum poate Europa salva lumea (2012), H. Kissinger, Despre China (2012), W. Lippmann, Opinia Publică (2009).