Lipsa de ambiție, prudența și indecizia: moștenirea lui Hitler pentru Europa

Articol de Alina Bârgăoanu, director Convorbiri europene

Astăzi se împlinesc 76 de ani de la invadarea Poloniei de către Hitler, eveniment care a declanșat cel de-Al Doilea Război Mondial. Momentul îi prilejuiește analistului George Friedman formularea unei serie de meditații pe marginea moștenirii pe care Hitler a lăsat-o lumii, cu deosebire Europei. Editorialul lui G. Friedman chiar așa se intitulează – „Meditații asupra moștenirii lui Hitler” (Pondering Hitler’s Legacy) și poate fi consultat în întregime pe site-ul Stratfor.

Cum ne-am obișnuit, analizele Stratfor în general și cele ale lui G. Friedman în particular nu sunt dominate de emoție, nu se concentrează pe persoane sau pe aspecte conjuncturale – oricât de dramatice sau spectaculoase ar putea fi acestea din urmă –, ci au respirație și înălțime, încearcă să surprindă motivațiile și implicațiile geopolitice ale fenomenelor analizate. Este și cazul editorialului de față. Preocuparea autorului este de a răspunde la întrebarea „cum a schimbat lumea decizia lui Hitler de acum 76 de ani?”. Întrebarea în sine este temerară și trebuie să recunoaștem că Friedman este printre puținii analiști cărora o astfel de temeritate le este îngăduită; de altfel, chiar autorul își ia suficiente rezerve, subliniind că, pentru a putea răspunde la o astfel de întrebare, de fapt, chiar pentru a o putea formula, a trebuit să „își scoată din minte numeroasele acțiuni de rău gratuit și inutil pe care le-a făcut Hitler”.

Așadar, în ce constă moștenirea? În primul rând, Hitler „a distrus hegemonia Europei asupra celei mai mari părți a lumii… O mână de națiuni europene dominau, până atunci, lumea. La sfârșitul războiului, acestea și-au pierdut voința, energia și bogația necesare pentru a-și menține puterea. După timide încercări de a rezista, aceste națiuni (Marea Britanie, Belgia, Franța, Olanda) au luat parte de bunăvoie la dezmembrarea unui sistem pe care îl considerau un drept din naștere”.

Această dezmembrare a remodelat lumea, dar remodelarea a avut puțin de-a face cu reacția altor regiuni ale lumii la statutul de hegemon al Europei; mai degrabă, ea a consemnat, a consacrat „starea de epuizare” a Europei. „După război, Europa s-a confruntat cu misiunea de a-și ridica de la pâmânt clădirile. Ambiția de a conduce se epuizase. Oricât de greșită și de distrugătoare ar fi fost această ambiție, pierderea ei, în favoarea confortului, e un motiv de tristețe […]. Europa și-a pierdut agresivitatea, ceea ce, în mare, este un lucru bun. A dobândit, în schimb, o prudență excesivă, care o împiedică să ia vreo decizie – pe subiecte mari sau mici deopotrivă”. Așadar, abandonarea oricări ambiții și dorințe de a conduce, renunțarea la statutul de hegemon, dobândirea unei prudențe excesive și a unei atitudini de permanentă amânare, de permanentă indecizie. În mai puține cuvinte, după război, „obsesia Europei a fost să trăiască”. Să supraviețuiască.

Un alt efect al deciziei lui Hitler de a invada Polonia cu 76 de ani în urmă este acela că a dat frâu liber Statelor Unite, le-a deschis calea către inima imensei mase de pâmânt eurasiatice: „acesta este lucrul cel mai important pe care l-a realizat Hitler, și ultimul la care s-ar fi așteptat. I-a adus pe americani în mijlocul Europei și i-a lăsat pe europeni complet vulnerabili […]. Hitler a distrus meterezele pe care le construise Europa în jurul său. A paralizat întreaga Europă, inclusiv Uniunea Sovietică. Nu și-a imaginat nevoia de a îi paraliza pe americani, această nevoie nici măcar nu i-a trecut prin cap”. Iar americanii au rămas, contribuind, este adevărat, la reconstrucția Europei de după-război, dar nu au mai lăsat niciodată din mână acest cap de pod.  

Deocamdată, ne amintim de Hitler mai ales pentru imensul rău făcut, în acel moment, omenirii. Din ce în ce mai mult, estimează G. Friedman, meditațiile pe marginea celor întâmplate vor avea în vedere nu atât răul imens (deja produs), cât procesele și fenomenele pe care sfârșitul celui de-al doilea război mondial le-a consacrat sau le-a dezlănțuit. Procese și fenomene pe care Hitler nu le-a avut în vedere și pe care cu siguranță nu le-a dorit, după cum relevă G. Friedman. La 76 ani de la invadarea Poloniei, continentul european este bântuit de această moștenire. Ca urmare a indeciziei, a lipsei de ambiție, a prudenței excesive, a dorinței de simplă supraviețuire, Europa este un obiect de dispută între adevărații competitori ai momentului. Ea este prinsă, sfâșiată am putea spune, între regiunile-gigant ale lumii care, fie pentru a păstra ordinea instaurată după cel de-al doilea război mondial, fie pentru a o schimba, aruncă, în acest moment, toate armele în joc – economice, politice, geopolitice, simbolice.

 

 

 

About the Author

Alina Bârgăoanu

Alina Bârgăoanu, profesor universitar Jean Monnet la SNSPA, decan al Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice; Președinte al Consiliului de Administrație al Institutului European din România; cele mai recente lucrări: „Why Europe? Narratives and Counter-Narratives of European Integration” (2017, Peter Lang), „United by or Against Euroscepticism. An Assessment of Public Attitudes Towards the EU in the Context of the Crisis (2015, Cambridge Scholars); bursier Fulbright (2001- 2002).