La zona euro mai bine nu aderi decât să aderi nepregătit

Articol de Paul Dobrescu

Cu multe lucruri mai poţi glumi în viaţă, dar cu banul nu! Când este vorba despre bani, decizia trebuie să fie întotdeauna cumpătată, lucrurile întoarse pe toate feţele. Gândiţi-vă la concetăţenii noștri care s-au împrumutat în franci francezi. Nu este vina lor, fără îndoială, dar „lovitura” pe care au crezut că o dau îşi arată acum colţii – și colţii banilor sunt întotdeauna neiertători…

Am ţinut să facem aceste precizări ca un gen de introducere la o problemă  care revine frecvent în dezbaterea noastră publică: aderarea la zona euro. Nu ştiu de ce nu ne uităm mai atent la experienţa altor ţări în această privinţă. La cea a Poloniei, de pildă: în această ţară, s-a organizat un referendum care a decis simplu: „vom adera la zona euro, atunci când vom îndeplini criteriile”. Între timp, lucrurile s-au mai schimbat. Aşa cum declara într-un interviu recent Grzegorz Kolodko, vicepremier şi ministru de finanţe al Poloniei,  în perioada 1994-1997, „dacă un referendum ar fi organizat în această duminică, atunci majoritatea ar opta pentru menţinerea zlotului”.

Sunt foarte importante precizările demnitarului polonez în legătură cu procesul aderării la zona euro. Cea mai importantă problemă nu este „a adera sau nu a adera”, ci a adera cu o anumită rată de schimb, într-un moment în care „competitivitatea exporturilor poloneze să fie securizată”. Ceea ce înseamnă că aderarea reprezintă o adevărată construcţie economică şi politică. Mai întâi, se cer îndeplinite criteriile privitoare la deficit, nivelul îndatorării etc. Vine o altă treaptă: economia să fie sănătoasă şi să fie competitivă în raport cu celelalte economii performante ale Europei. De ce? Pentru că moneda unică este ca o unitate de măsură care se aplică în mod egal tuturor. Cine face faţă (deci cine este competitiv), câştigă. Cine nu, pierde cu siguranţă. Vedeţi, economiile nordice au surplus comercial, cele sudice au deficite. Când au început să crească aceste dezechilibre? Cu deosebire după introducerea monedei unice. Cu alte cuvinte, după introducerea unei unităţi de măsură egală pentru toată lumea.

Fireşte, nu toate economiile Europei pot fi la fel de competitive precum cea germană, dar nu pot exista nici decalaje mari. Sau fiecare economie trebuie să-şi construiască propriile atuuri, pentru a putea exporta şi a câştiga de pe urma acestui lucru. Ei bine, aderarea la zona euro impune identificarea din vreme a acestor domenii, pentru a-ţi putea construi avantaje comparative în raport cu alte ţări. O explicaţie a apariţiei „periferiei financiare” în cadrul Uniunii este reprezentată şi de faptul că nu s-au studiat din vreme şi ca lumea consecinţele existenţei monedei unice. Moneda unică este un mare avantaj pentru economiile competitive şi un mare dezavantaj pentru cele puţin competitive. Euro a fost numit „noua marcă europeană” nu pentru că economia germană este cea mai mare din Europa, ci pentru că este cea mai competitivă. Pentru Germania, euro lucrează ca o monedă naţională, pe când pentru Grecia ca o monedă străină. Iată de ce ne-au plăcut mult precizările lui Grzegorz Kolodko. Cu deosebire sublinierea că aderarea trebuie foarte, foarte atent pregătită. La zona euro mai bine nu aderi decât să aderi nepregătit.

Există aici un contrast cu dezbaterea din spaţiul public românesc. Noi fixăm termene politice şi cu cât termenul este mai apropiat, cu atât cei ce le fixează aşteaptă să fie apreciaţi drept „reformatori” şi „europeni”. A face din  aderarea la zona euro o cursă politică este o mare greşeală. Ca să recurgem la o comparaţie, este ca şi cum „Rapid Bucureşti” ar trebui să joace în Primera Division. Are vreo şansă să supravieţuiască fără o pregătire foarte serioasă şi eşalonată pe mai mulţi ani? Invitaţia la prudenţă nu trebuie echivalată cu o invitaţie la lentoare. Nu, zona euro tinde să devină „adevărata” Uniune Europeană. Deci trebuie să ne grăbim! Aderarea pretinde să facem ceea ce nu am făcut de 25 de ani: să elaborăm un profil de ţară, cu avantajele şi dezavantajele, cu atuurile şi slăbiciunile sale. Şi mai ales să construim sau să consolidăm aceste atuuri. Care sunt vectorii noştri economici?Cu se armonizează şi cum se dezvoltă ei? Când vom şti să răspundem precis la aceste întrebări începem să fim pregătiţi pentru aderare…

 

About the Author

Paul Dobrescu

Paul Dobrescu este profesor universitar la SNSPA, fondatorul Facultății de Comunicare și Relații Publice (FCRP), rector SNSPA în perioada 2008 – 2012; în prezent, conduce editura Comunicare.ro și Centrul de Cercetare în Comunicare din cadrul FCRP; printre cărțile publicate se numără: La ruse de la mondialisation. L’assaut contre la puissance américaine (2015, Paris, L’Harmattan), Un deceniu cât un secol. Secolul lumii emergente (2014), Lumea cu două viteze. Puterile emergente şi ţările dezvoltate (2013), Viclenia globalizării. Asaltul asupra puterii americane (2010), Geopolitica (2008), Mass media și societatea (2003), Iliescu contra Iliescu (1997), America Americii – California (1993), Computere şi trandafiri sau paradoxurile progresului (1986); a îngrijit și prefațat traducerea în limba română a lucrărilor: R. Kaplan, Răzbunarea geografiei (2014), D. Cohn-Bendit şi G. Verhofstadt, Trezeşte-te, Europa! Manifest pentru o revoluţie postnaţională în Europa (2013), G. Verhofstadt, Ieşirea din criză. Cum poate Europa salva lumea (2012), H. Kissinger, Despre China (2012), W. Lippmann, Opinia Publică (2009).