
Articol de Dumitru Iacob
Provocările și dilemele privind globalizarea și lumea globală sunt numeroase și sunt pe deplin firești. Așteptările sunt uriașe, dar nu lipsesc nedumerile și chiar ingrijorările. Este explicabil, este natural. Procesul este extrem de complex și este, în chip… natural, atotcuprinzător. Drept urmare, vom încerca acum să detectăm premisele unei discuții de viitor, ample și de durată, privind socializarea dezirabilă în lumea globală în care deja trăim.
Creierul global – noul orizont cultural al socializării
Socializarea, știm prea bine, constituie combustia și esența culturală a umanizării și a umanității. Vânătoarea, agricultura, meștesugurile, comunicarea și limbajul articulat, artele și ritualurile comunitare au generat și au definit profilul social al oamenilor/indivizi care trăiesc și care sunt confirmați/validați antropologic în și prin comunitățile umane. Creierul ființelor umane de pe planeta Pământ este rațional și social, este construit și este funcțional prin judecăți și prin conexiuni/corelații. La ieșirea din modernitate și în post-modernitate devine tot mai evident un fapt revoluționar. Dintotdeauna, creierele umane au lucrat în rețele comunitare (grupul, familia, comunitatea de proximitate). În postmodernitate, în societatea cunoașterii, este construită rețeaua globală. Prin digitizarea producției de bunuri si servicii, digitizarea comunicațiilor, media sociale generează o noua lume, cu un nou suport și orizont antropologic. Creierul global nu mai este doar o metaforă în literatura de ficțiune științifică. Creierul global există! Este omniprezent și, deja, omnipotent. În clipa în care orice locuitor al planetei apelează la noua unealtă vitală (calculatorul în rețea), creierul global ne confirmă/asumă/validează/fructifică prezența. De fapt, existăm prin creierul global. Altcumva, n-ar fi cu putință! E ca si cum am fi aruncați din lume. Iar noi știm asta. Și nu vrem să se întâmple!
Condiționări și fracturi în geneza globalizării
În contextul discuției de față, avem în vedere condiționări geopolitice, geostrategice și geoculturale ale globalizării. Avem în vedere, în principal, gestionarea post-războiului rece, în anii `90 ai secolului trecut și, mai ales, în deceniile care au urmat. O primă observație – logica bipolară a războiului rece era ușor de înțeles și de operaționalizat. Post-războiul rece a schimbat lumea în profunzime. Noua lume avea nevoie de o nouă gandire, de un nou orizont cultural, antropologic, epistemic, de o nouă viziune geopolitică și geostrategică. Faptele de început generau speranță, rămasă doar speranță… Gândul vizionar al președintelui american Kennedy, formulat la începutul anilor `60 din veacul trecut privind Europa fără ziduri se împlinea după scurgerea a două generații; zidul Berlinului era dărâmat!
O generație mai târziu după dispariția zidului Berlinului, zidurile reapar în Europa, şi nu numai.
Paradoxul este violent. Într-o lume globală şi globalizantă, prin forța economiei de piață şi a tehnologiilor digitale, Europa și lumea euro-atlantică se retrag între ziduri, ba chiar construiesc noi ziduri si noi forturi de apărare. De ce? Poate că opţiunea este îndreptăţită, rațională, vizionară… Rămâne de văzut! Ce se întamplă, însă, cu creierul global?
O diagnoză posibilă – starea creierului global într-o lume care recade în feudalism
Fractura dintre tendința globalizantă a cunoașterii/societatea cunoașterii şi fragmentarea feudală/privată a vieții publice comunitare, regionale și globale este și va fi violent evidentă. Creierul global este o realitate antropologică esențială a lumii în care am intrat/trăim deja. Creierul global – care nu este, în sine, sursa lipsei noastre de viziune privind condițiile culturale ale vieții în lumea globală – nu poate fi anulat, distrus; dacă am imagina asta, am imagina distrugerea civilizației. Avem, însă, datoria să observăm efectele „globalizării feudale” asupra sănătății creierului global. Pot fi devastatoare. Diagnoza cuprinde o patologie extrem de largă, de la insuficiența funcțională pană la „depresie” și inversarea funcțiilor.
Poate fi imaginată o terapie?
Terapia este, evident, necesară și este posibilă. Terapia ar urma să cuprindă studii, dezbateri, proiecte ș.a.m.d. privind:
- temeiul lumii în care trăim; forța etică a temeiului este uriașă și este, practic, slab folosită; etica întemeierii este esențială; acest fapt ar trebui valorificat cultural în toate comunitățile (cu deosebire, în cele centenare…);
- etica socializării oamenilor/indivizilor/tinerilor prin creierul global; în societatea cunoașterii, este necesară o reconstrucție antropologică a individualității umane (cine suntem, cine am putea fi și cine este dezirabil să fim în reţelele sociale?);
- etica si praxiologia globalizării; logica razboiului rece nu a fost depăşită; mental nu am evoluat; co – evoluția ar putea fi paradigma CIVILIZAȚIEI GLOBALE (este chiar neobișnuit, ciudat, periculos… să ne întrebăm dacă și cum ne-ar putea fi bine tuturor; tuturor oamenilor). Noi credem că a venit vremea ca discuția globală privind co-evoluția să fie deschisă!
P.S. Ce ar putea fi după „imaginea fără <purici>” ?
Într-un text fermecător, accesat prin serviciile… creierului global, am primit o metaforă extrem de sugestivă privind starea comunicării în lumea din care venim… În fața televizorului, alb-negru, se aflau, cu o generație în urmă, copii fascinați de magia sportului olimpic. Din când în când, dar nu chiar rar, imaginea este pertubată/erau „purici”! În mod clar, erau probleme de recepție. Drept urmare, unul dintre copiii-spectatori intervine în proces și reglează/învârte antena TV până când imaginea/recepția scapă de…„purici” și revine la normal…
Dar astăzi , după o generație, cum este? Cum poate fi reglată, folosită antena noilor procese de comunicare? Uneori, privind starea comunicarii în lumea globală, înclinăm să credem că imaginea care ne este oferită trimite mai curând către o lume „fără oameni”! Nu întotdeauna ne este lesne să spunem unde sunt oamenii în mesajele pe care le primim! Asta am vrut, asta vrem? Noi credem că NU! Putem discuta despre asta? Noi credem că suntem datori sa o facem!
Care ar putea fi axa strategică a discuției pe care o propunem? Simplu! Astăzi, în epoca creierului global, suntem nu doar RECEPTORI. Suntem, tot mai intens, EMIŢĂTORI. Drept urmare, o discuție culturală, antropologică, epistemică și educațională privind noua ecuație umană a emisiei și a receptării în lumea creierului global este imperios necesară.