DEZ-INFORMAREA PRIN POST-ADEVĂR. Cum se poate naște post-adevărul

Articol de Dumitru Iacob

Cunoașterea, cunoșțintele, informarea și informațiile constituie, dintotdeauna, o știm prea bine, combustia culturii și civilizatiei. Deloc întâmplător, patologiile cunoașterii și ale informării, cât și folosirea acestora în context și în scop beligen, își pun pecetea asupra fiecărei epoci. După cum s-a remarcat, în postmodernitate, în lumea creierului global, prin folosirea „profesionistă” a media sociale deja am intrat în „epoca dezinformarii 2.0.” În opinia noastră, dezinformarea de „nivel 2.0” este cu putință, este facilitată, pregătită, potențată, inclusiv prin practicarea unor „modele cognitive” prin care este generat post-adevărul și prin care se deschide drumul către „alte lumi”, către „realități paralele”. Este fabulos! Cum te poți identifica, afirma, apăra, dezvolta – ca individ si comunitate – dacă nu știi cu asumare de sens din ce „lume” faci parte, cărei realități aparții?

Adesea, ‚modelele cognitive” care ne conduc către asumarea și practicarea post-adevărului nu pot fi fi bănuite – cel puțin la prima vedere – de intenția explicită a dezinformării și de motivații diversioniste și beligene. Este suficient să presupunem că ele lucrează în principal, cel puțin pentru început, prin… inocență și superficialitate. În această presupoziție ar putea intra și mini-studiul de caz pe care vi-l propunem în cele ce urmează. Nu au avut loc cutremure, nu s-au prăbușit muntii, dar mesajele din povestea cu pricina au fost extrem de intens mediatizate. Cu ce efecte, mai ales în mintea oamenilor? Și mai ales în mintea oamenilor tineri, a școlarilor, a elevilor care învață nu numai tabla înmulțirii/împărțirii ci și – și în primul rand – „tabla sensurilor”… Dar, să vă spunem, pe scurt, povestea…

Semi-finalele – o poveste dintr-o altă lume?!

În țara în care trăiesc, în România, are loc, în fiecare an, precum și în celelalte țări europene, o competiție cultural-muzicală, EUROVISION. La noi, la granița dintre iarnă și primăvară , se desfașoară o selecție internă pentru desemnarea melodiei/textului/compozitorului/solistului care vor reprezenta țara în competiția europeană finală. Așa se întâmplă, din cate știm, și în celelalte țări europene. În acest an, 2018, competiția internă/națională s-a încheiat recent. Finala a avut loc, cu puțin timp în urmă, la București, în Sala Polivalentă. Nu avem cum comenta valențele cultural-simbolice ale celor care vor reprezenta Romania în Portugalia, țara care va gazdui finala europeană a competiției. O singură remarcă doar – cei în cauză s-au comportat/prezentat/cântat natural …ca niște oameni! Ceea ce nu este deloc neimportant!

Povestea, halucinantă în percepția noastră, începe în etapa premergătoare finalei, în semi-finale. Aici suntem obligați să formulăm o întrebare total neobișnuită. Stiți cate semi-finale au fost înaintea finalei? Probabil că stiți. Au fost CINCI. De ce cinci? Putem doar presupune. Probabil pentru că doar într-o asemenea formulă de organizare au putut fi acoperite și garantate suficiente zone/centre de interes, de la orașe/cladiri istorice pană la… saline. Puteau fi mai multe sau mai puține semifinale? Presupunem că da.

Și totuși, de ce semi-finale? De ce nu s-a vorbit despre etapele premergatoare competiției finale? De ce nu s-a vorbit despre selecții regionale și selecția finală? Puteau fi oricâte selecții regionale ar fi fost necesare, ar fi dorit organizatorii și sponsorii de rigoare.

Sau poate că a fost altceva. Poate că legătura culturală, istorică, semantică și lingvistică dintre limba pe care o vorbim astăzi, în țara României centenare, și rădăcinile ei latine și francofone a devenit nesemnificativă. Așa să fie oare? Tare nu am vrea să fie așa! Oricum, avem datoria să ne întoarcem, măcar pentru cateva clipe, spre rădăcina culturală a acestui cuvânt misterios – semi-finală/semi-finale (poate și asupra altui cuvânt din aceeași familie, semi-cerc) .

Semi-cercuri si semi-finale. O scurtă privire

Vom incepe printr-o scurtă privire spre semi-cercuri. Dintr-un motiv simplu. Cercurile, trasate grafic, există în SPAȚIU, fapt care face cu putință observarea relației esențiale dintre spațiu si timp, atunci cand vrem să trasăm un semi-cerc.

Câte semi-cercuri pot fi trasate într-un cerc? Răspunsul este multiplu. Semicercul se definește prin diametru. În timp, și cu mari investiții energetice, într-un cerc pot fi trasate cel puțin 360 de diametre, potrivit celor 360 de grade ale cercului. Deci putem avea cel puțin 360 de semicercuri. Însă doar în timp și cu mari eforturi. În viața obișnuită, un cerc nu are decât DOUĂ semi-cercuri! De văzut, organizarea grafică/geometrică a terenurilor de handbal sau fotbal, spații sociale/comunitare unde participanții la spectacolele sportive și muzicale se suprapun în bună măsură.

Rămânând în zona spectacolului și a competiției sportive, observăm că logica strict bi-valentă o competiției lucrează imperativ. În competițiile sportive de handbal sau fotbal, pentru a rămâne doar la aceste exemple, există, din DOI în DOI, OPTIMI, SFERTURI și SEMIFINALE. Firește, cei care sunt câștigători în seminale (unul și doar unul în fiecare semifinală) se înfruntă în finală. Cum ar reacționa sportivii care ar afla că urmează să intre într-o finală cu CINCI competitori? Probabil ar intra cel puțin în depresie….

Cu scuzele de rigoare….

Cu scuzele de rigoare, „SEMI”, venind din limba latină (vezi dicționarele) cu trecere, ca de obicei, prin limba franceză, înseamnă JUMĂTATE/ la JUMĂTATE/ pe JUMĂTATE!

Cate jumatăți poate avea un întreg?

Deja începem să știm. Sunt atatea jumătăți cate vreau/cred/hotărăsc EU! Pentru ca EU SUNT ADEVĂRUL!

  • „Ei bine, si ce trebuie să înțelegem din asta?”
  • „Veți vedea! Vom vorbi, poate în zilele ce vin, despre POST-ADEVAR și depre lumea/realitatea în care trăim (POST-REALITATE SAU REALITĂȚI PARALELE). În cele de mai sus, nu am făcut altceva decat să parcurgem, printr-un succint studiu de caz, un drum mental care poate duce spre post-adevăr și ne aruncă în post-realitate sau in universul realităților paralele…”
  • Și totuși, ce este post-adevărul?
  • Un prim răspuns. Post-adevărul este implozia adevărului prin explozia subiectivității…”

Despre post-adevăr și realități paralele vom discuta, credem, în zilele ce vin. Cu titlu de exercițiu mental/cognitiv pregătitor, imaginați-vă o lecție cu elevi trecuți de clasa pregătitoare care sunt antrenați mental să răspundă la o întrebare crucială – „câte jumătăți pot fi într-un întreg?”… Material didactic – situații de comunicare din lumea în care trăim!

Unii dintre elevii de azi sau de ieri/deveniți între timp profesori vor construi și promova „teoria relativității sociale”. Așa vom înțelege că adevărul nu poate fi fracționat, nu poate fi transformat în feudă, după cum oamenii, în totalitatea lor, sunt parte din aceeași realitate și nu din realități paralele. Doar așa vom putea naviga, cu șanse de supraviețuiere, prin epoca turbo-știrilor și a dezinformării 2.0.


Sursa foto: Flickr

About the Author

Dumitru Iacob

Dumitru Iacob este profesor la Școala Națională de Studii Politice și Administrative, București, unde asigură cursuri de relații publice și comunicare organizațională. Este profesor asociat și conducător de doctorat la Universitatea Națională de Apărare ,“Carol I”, București, unde îndrumă studii privind comunicarea publică și securitatea națiunilor. Principalele domenii de interes, acoperite prin studii, cărți și manuale universitare sunt: relații publice; organizații si comunități inteligente; coeziunea socială și securitatea umană asigurate prin comunicare publică; sacrul și profanul în istoria culturii, în lumea de azi și în mediile online; gândirea critică și rolul intelectualilor în construcția comunitară.