Jocurile Olimpice. De la televizorul alb-negru la artificiile digitale

Articol de Alina Bârgăoanu

Scriam într-un articol recent despre incursiunile tehnologiei şi ale big data în cele mai diverse domenii – sănătate, asigurări, publicitate, industria jocurilor de noroc. Aminteam despre cuplarea sportului de performanţă cu lumea digitală în toată splendoarea şi complexitatea ei: computere, robotică, inteligenţă artificială, algoritmi, big data, machine learning. Ce ocazie mai potrivită de a vorbi despre aceste lucruri decât Jocurile Olimpice de iarnă de la PyeongChang, aflate în desfăşurare chiar în aceste zile?

Cu gândul la acest articol, mi-am amintit cum urmăream transmisiunile Jocurilor Olimpice în copilărie (anii ‘80). Este adevărat că atenţia noastră, intermediată de televiziune, se îndrepta mai cu seamă asupra Jocurilor Olimpice de Vară, cele de iarnă bucurându-se de relatări sumare în timpul jurnalelor de ştiri (sau cel puţin aşa îmi aduc eu aminte). Cu Jocurile Olimpice de vară era cu totul altă poveste. Se bucurau de transmisiuni de durată, în direct, lucru spectaculos în vremurile acelea. Entuziasmul stârnit de festivitatea de deschidere – transmisă integral – nu era depăşit de nici un alt moment de televiziune. Îmi amintesc că ne adunam toţi vecinii – părinţi, copii – la casa unuia dintre noi, ne buluceam în faţa unui televizor alb-negru şi urmăream cu sufletul la gură defilarea, în cadrul festivităţii de deschidere, a echipei României – „fetele noastre”/ „băieţii noştri”. Comparam costumele sportivilor „noştri” cu ale celor din „Occident” (în paranteză fiind spus, în capul nostru, cred că tot ce nu avea de-a face cu România era asimilat „Occidentului”). Ne lansam, mai timid sau nu, în comparaţii despre „noi” şi „ei”, despre „aici” şi „acolo”. Invariabil, aceste comparaţii oscilau între două extreme: „nicăieri nu e mai bine ca aici”, „acolo e întotdeauna mai bine decât aici”. Incredibilă această capacitate de a deţine păreri contrare în acelaşi timp, de a le exprima la distanţă de câteva fraze sau câteva minute una de alta; şi incredibil cum unele lucruri nu se schimbă deloc – acesta fiind unul dintre ele.

Cum am spus, televizorul nu era smart deloc (nu în sensul că nu era conectat la WiFi), ci în sensul că mai existau şi momente în care pierdea bătălia cu puricii şi atunci unul dintre noi – de regulă, un copil, trebuia „să se sacrifice”, să ţină antena cu mâna mai bine, să o răsucească; timp în care noi ceilalţi, trebuia să îi povestim ce se întâmplă pe micul ecran. Îi las pe cei care s-au trezit direct în lumea televizoarelor color, cu peste 100 de programe, la care accesul este impecabil ca urmare a conexiunii prin cablu şi satelit, să îşi întrebe părinţii sau bunicii ce înseamnă că „televizorul avea purici”. Şi cum adică „antena trebuia răsucită cu mâna”.

Suntem în 2018, deci la doar 30 de ani de la momentul „televizorului cu purici”. Jocurile Olimpice de iarnă de la PyeongChang oferă o imagine, cred, fidelă, a schimbărilor de natură tectonică pe care revoluţia digitală le antrenează în toate sectoarele. Pot spune fără prea mare teamă de a greşi că este cea mai „digitală” olimpiadă de până acum. De altfel, chiar filmul de promovare a Olimpiadei – „The last A.I” – este inspirat de literatura (nu tocmai) SF: personajul central al promo-ului este o femeie-robot, unica supravieţuitoare a războiului dintre oameni şi roboţi. Putem respira uşuraţi, cel puţin în acest film, conflictul a fost câştigat de oameni.

Aminteam de emoţia cu care urmăream festivităţile de deschidere ale olimpiadelor „alb-negru”. Spectacolul de artificii din deschiderea Olimpiadei de la PyeongChang mi-a provocat o emoţie similară: a fost vorba despre „artificii digitale”, create prin sincronizarea, în aer, a 1000 de drone. Posibilităţile de design pe care le deschid artificiile digitale sunt nelimitate, expresia „the sky is the limit” putând fi luată chiar în sens literal. Nu pare foarte departe momentul când, din cer, ar coborî îngeri compuşi din drone; sau acela când, tot din cer, ne-ar privi, poate chiar ne-ar vorbi, însuşi „Dumnezeu digital”.

Ce alte lucruri parcă desprinse din literatura ştiinţifico-fantastică dezvăluie această olimpiadă? Evident, toţi sportivii sunt echipaţi cu ceea ce înseamnă wearable technologies. Toate echipamentele sunt „smart”, conectate la computere şi la baze de date, oferind toate informaţiile posibile cu privire la puls, ritm cardiac, nivel de deshidratare etc. Informaţiile sunt preţioase atât luate individual („e timpul să mă opresc?”, „pot accelera?”, „pot forţa?”), cât mai ales la nivel de big data: care este performanţa medie, care sunt corelaţiile mari între înălţime, grupe de muşchi, datele fizice, în general, şi nivelul de performanţă? Şi de aici, posibilităţi de „precizie” în ceea ce priveşte selecţia viitorilor sportivi, direcţionarea lor către anumite sporturi etc. Echipamentele smart le transmit antrenorilor informaţii la fel de precise despre sportivii epuizaţi, despre cei aflaţi în forma maximă etc. Nici înlocuirile, time-out-urile sau „statul pe bară” nu au rămas neatinse de tehnologie.

388px-Gold_medal_of_the_2018_Winter_Olympics_in_in_Pyeongchang

Având aceste informaţii cu privire la convergenţa dintre sportul de performanţă, big data and analytics, echipamentele smart, antrenamentele particularizate care rezultă în urma agregării unor şiruri imense de date, mirările noastre, de genul „sportivii contemporani sunt de pe altă planetă”, „sunt cu toţii niste cyborgi”, pot primi unele răspunsuri. Oricum, pentru a ne minuna şi mai mult, actuala Olimpiadă a lansat şi un nou sport de iarnă – „ski alpin cu roboţi”. Opt echipe de cercetători din mediul universitar sau privat au trimis în competiţie câte un umanoid complet autonom, capabil de a parcurge o pârtie de ski de 70 de metri. Probabil acesta a fost momentul din timpul olimpiadei care a făcut-o pe editorialistă a publicaţiei „The New Yorker” să exclame: „People are awesome”.

Olimpiada poate fi urmărită – de cei care nu sunt fizic în Coreea de Sud – în diverse formate: transmisiuni live, video-on-demand, live streaming pe platformele sociale. Publicitatea este, şi ea, de precizie, la fel ca antrenamentele sportivilor. Reclamele sunt plasate în mod individualizat (mass one-to-one marketing) în funcţie de amprenta digitală, de informaţiile pe care le lăsăm în mediul digital cu fiecare click, cu fiecare accesare, cu fiecare like, tweet sau share.

Convergenţa mass media tradiţionale – media emergente se face şi ea simţită. Eurosport a încheiat parteneriate cu Facebook şi Snapchat pentru a asigura pătrunderea, pe platformele sociale, a mega-evenimentului sportiv şi conectarea cu publicul mai tânăr. În timp ce NBC experimentează formate inovatoare: combinaţii între transmisiuni live şi realitate virtuală, podcast-uri collaborative cu Vox Media, parteneriate cu Snapchat. Între „ingredientele” ecosistemului digital, găsim aplicaţiile pentru smartphone (Eurosport app), comunităţile digitale de fani, realitatea augmentată, digital storytelling, automated storytelling (da, bots, care să genereze automat relatări despre evenimentele sportive, să le amplifice şi să genereze engagement în social media).

Desigur, fiind vorba despre cea mai digital(izat)ă Olimpiadă, nu putea lipsi nici partea mai întunecată a revoluţiei despre care vorbim. Atacuri cibernetice, zvonuri, fake news, meme, blocarea site-urilor, întreruperea conexiunii WiFi. Fac parte din noua lume în care am început să păşim. Un element de ironie nu poate scăpa: „prezenţa/ interferenţa ruşilor” ne preocupă la fel de mult acum, cât ne preocupa în anii ’80. Repet, este surprinzător cum unele lucruri par să nu se schimbă deloc.

Acum cred că este timpul să îi las pe cei care urmăreau Olimpiada la televizorul alb-negru din vecini să îşi întrebe copiii sau nepoţii ce sunt, mai exact, toate acestea: Snapchat, VR, AR, mixed reality handseats, crowdstreaming, bots, engagement. Senzaţia pe care mi-o lasă Jocurile Olimpice de iarnă de la PyeongChang din 2018 este aceea că amintirile mele despre „cum arăta lumea în 1988” sunt mai SF pentru cei din tânăra generaţie decât tot repertoriul de tehnologii, instrumente, dispozitive pe care acest mega-eveniment global le-a scos la iveală. Decreţeii vorbind cu millenials despre lumea digitală. Digital world is awesome!

About the Author

Alina Bârgăoanu

Alina Bârgăoanu, profesor universitar Jean Monnet la SNSPA, decan al Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice; Președinte al Consiliului de Administrație al Institutului European din România; cele mai recente lucrări: „Why Europe? Narratives and Counter-Narratives of European Integration” (2017, Peter Lang), „United by or Against Euroscepticism. An Assessment of Public Attitudes Towards the EU in the Context of the Crisis (2015, Cambridge Scholars); bursier Fulbright (2001- 2002).