Articol de Prof. Univ. Dr. Paul Dobrescu
Cu peste patru sute de ani în urmă (1498), a avut loc un eveniment puţin cunoscut în zilele noastre. Girolamo Savonarola, figură proeminentă a momentului, membru de frunte al Ordinului dominican, convinge un grup de susţinători să adune în centrul Florenţei lucrări publicate în acei ani şi să le dea foc. Gestul – cunoscut sub denumirea de bonfire of the vanities („Rugul deşertăciunilor”) – semnifica un act de purificare faţă de valul de noutăţi (percepute de înaltul prelat drept adevărate pericole) pe care îl anunţau anii de început ai Renaşterii. Momentul ca atare este menţionat într-o lucrare recentă (Ian Goldin, Chris Kutarna: Age of Discovery. Navigating the Risks and Rewards of our New Renaissance, Bloomsbury, 2016) şi reluat într-un comentariu semnat de Gillian Tett în Financial Times (Monday, 11 July , 2016) sub titlul „Lecţii din prima vârstă a globalizării”. Deci, potrivit autorilor citaţi, ne-am afla în momentul de faţă în perioada „celei de-a doua Renaşteri” care, însoţită fiind de un val de descoperiri, prefaceri, noutăţi, antrenează cam acelaşi gen de reacţii – proteste, împotriviri şi tensiuni – ca şi acum peste patru sute de ani. Prefacerile tehnologice din secolul al XV-lea au restructurat întreaga ordine medievală. Proces care a consacrat două metropole ale momentului, Veneţia şi Florenţa, ni l-a dat pe Copernic şi Leonardo da Vinci, a prilejuit o rară afirmare a artelor, a deschis era modernă în viaţa Europei; ca orice proces de mare anvergură, a avut şi „partea sa neagră” reprezentată de bulversarea vieţii care se stabilizase pe circuite clasice, de apariţia valurilor de imigranţi, de răspândirea mai rapidă a unor boli etc. Nu este greu să ne dăm seama că, de fapt, „cea de-a doua Renaştere” este echivalată cu afirmarea din zilele noastre a procesului de globalizare. Care aduce un val de avantaje, dar şi multe necazuri şi inconveniente în faţa cărora suntem tentaţi să protestăm, precum Savonarola acum peste patru sute de ani. „Când Donald Trump rosteşte un discurs anti-globalizare, el dă expresie mâniei populiste, pe care o întruchipa şi Savonarola”, precizează Gillian Tett, editorul ziarului Financial Times pentru America.
Cu tot prestigiul autorilor, ne rezervăm dreptul de a nu împărtăşi paralela, ori hai să o numim similitudinea dintre cele două perioade şi mai ales să nu ne însuşim soluţia recomandată uneori expres, altădată doar schiţată: să aşteptăm, pentru că aşa vin marile procese sociale, cu lucruri bune, dar şi cu mari inconveniente. Este o problemă de adaptare. Peste un timp, cei ce protestează acum în contra globalizării, cei care apelează la recuzita seducătoare a populismului ne vor apărea cam în aceeaşi lumină ca şi gestul făcut de Savonarola.
Argumentul principal pe care ne sprijinim este asociat cu recenta criză şi cu urmările sale. Parcă nu ne dăm seama ce prefaceri a generat criza nu doar în viaţa naţiunilor, ci şi în percepţia oamenilor obişnuiţi. Un teolog american spunea în secolul trecut că „teama de anarhie nu este aşa de puternică precum teama de un duşman concret”. Criza a marcat viaţa oamenilor, chiar şi a cetăţenilor din ţările considerate afluente, cum sunt SUA. „Fenomenul Trump” nu poate fi înţeles în afara acestei nemulţumiri care se acumulează, se tot acumulează. Toţi cercetătorii importanţi indică drept problemă principală a societăţilor dezvoltate inegalitatea socială care continuă să se accentueze. Şi care în SUA cunoaşte proporţii pe care nu le întâlnim în celelalte state avansate. Inegalitatea nu înseamnă altceva decât faptul că dificultăţile crizei şi perioadei post-criză sunt transferate pe umerii oamenilor obişnuiţi. O dovadă este şi diminuarea clasei de mijloc, cea care asigură stabilitatea socială. Evident, oamenii supăraţi şi confruntaţi cu probleme presante sunt mai vulnerabili la discursul anti-sistem, practicat de Donald Trump, de pildă, dar pe care îl întâlnim şi la unii lideri europeni. Cum să-i spui omului care vede bine că nu mai trăieşte tot aşa cum trăia înainte de 2008 să aştepte, întrucât globalizarea îşi va dovedi avantajele? Asistăm la o radicalizare a cetăţeanului obişnuit care aşteaptă un alt tip de discurs. Nici „fenomenul Trump”, nici Brexit nu pot fi înţelese în afara radicalizării de care am amintit. Este discursul populist răspunsul adevărat la această nouă situaţie? El poate fi, cum vedem, dar populismul nu mai poate fi combătut eficient amintind tot timpul de globalizare şi de integrare.
Aici înclinăm să-i dăm dreptate lui Lawrence Summers, fost secretar al trezoreriei americane , care preciza: „Avem nevoie de un naţionalism responsabil – abordare care consideră de la sine înţeles că obiectivul fundamental al ţărilor este binele economic al propriilor cetăţeni […]. Înţelegerile internaţionale vor fi judecate nu după cât de multe lucruri au fost armonizate, ori după numărul de bariere care au fost înlăturate, ci după avantajele pe care le aduc cetăţenilor”. Perioada post-criză marchează trecerea la o nouă etapă în care ţările se întorc cu faţa la ele însele şi la propriii lor cetăţeni. Populismul va fi strunit – şi combătut – de avansul acestei noi orientări. Cine înţelege mai repede acest adevărat comandament al momentului, va cîştiga. Nu doar în disputa cu populismul, ci în faţa propriilor cetăţeni. Examen fundamental pentru orice orientare politică. Inclusiv pentru partidele din România.
