Articol de Prof. Univ. Dr. Paul Dobrescu
Despre mersul campaniei electorale la americani, de bună seamă ştiţi. Nu suntem siguri că ştiţi şi despre o reacţie a preşedintelui Barack Obama în legătură cu mersul acestei campanii. Reacţia de care vorbim a luat forma unei poziţii pe care preşedintele Obama a publicat-o în revista „The Economist” (The way ahead, October 8th, 2016), în care numeşte principalele priorităţi ale Americii în perioada următoare. Nemulţumit de turnura excesiv politică a disputei dintre candidaţi, de insultele şi injuriile pe care aceştia şi le adresează, nemulţumit mai ales de apariţia unor poziţii populiste atât în tabăra republicană, cât şi în cea democrată, actualul preşedinte ţine să apere valori şi opţiuni fundamentale (libertatea comerţului, progresul globalizării etc.) şi să atragă atenţia asupra importanţei decisive a agendei economice pentru viitorul Americii. În acest context, sunt identificate patru provocări esenţiale care stau în faţa SUA şi pe care viitoarea administraţie va trebui să le aibă în vedere cu prioritate. Este vorba despre creşterea productivităţii muncii, lupta împotriva inegalităţii, reducerea şomajului (înmulţirea locurilor de muncă) şi refacerea sănătăţii financiare a Americii. Obama subliniază progresele reale făcute în toate aceste domenii şi, în mod cu totul neobişnuit, acceptă ideea că rămân multe lucruri nefinalizate în întregime, care vor trebui reluate şi continuate de viitoarea administraţie.
Venim în întâmpinarea unei nedumeriri din partea cititorului. Pare o agendă seacă, în orice caz puţin spectaculoasă. Tocmai aici este cheia problemei: America a fost mare cât timp a condus cea mai importantă cursă economică, anume cursa de creştere a productivităţii muncii. Astăzi, acest indicator se află în declin, cum arată şi tabelul de mai jos.
Cum spunea Paul Krugman, „productivitatea nu este totul, dar pe termen lung, este aproape totul”. Pentru că ea reprezintă sursa reală a bogăţiei, izvorul principal al creşterii economice. Barack Obama precizează: „fără o creştere economică mai rapidă, nu vom fi în măsură să asigurăm o creştere a salariilor, indiferent de modul cum vom împărţi plăcinta”. Dacă vrem să vedem nivelul bunăstării unei naţiuni mâine, să privim la nivelul productivităţii muncii astăzi. Cum se vede, tocmai acest indicator cheie este în declin. De aceea, nu numai pentru SUA, ci pentru întreaga lume dezvoltată, ieşirea din încercuirea reprezentată de declinul productivităţii reprezintă principala misiune.
Al doilea obiectiv este reducerea inegalităţii, care a cunoscut evoluţii de-a dreptul neliniştitoare. „Decalajul dintre bogaţi şi săraci este mai mare astăzi decât a fost în orice perioadă din anii 1920 încoace”. Era o regulă nescrisă în SUA ca media veniturilor directorilor executivi (CEO) să nu depăşească de 20-30 de ori venitul mediu al salariaţilor din compania respectivă. Astăzi, precizează preşedintele, directorii executivi de top au ajuns să încaseze venituri de 250-300 de ori mai mari decât media salariaţilor. Inegalitatea comportă o dimensiune morală: nu se mai încurajează şi nu se mai asigură circulaţia pe verticală. Cei situaţi pe treptele de jos ale ierarhiei sociale rămân ţintuiţi acolo. Inegalitatea are şi o puternică dimensiune economică şi socială: creşterea este mult mai fragilă, iar recesiunile mult mai frecvente în ţările unde inegalitatea este mare. „Concentrarea bogăţiei la vârf înseamnă scăderea cheltuielilor de consum la bază, adică tocmai ceea ce pune în mişcare economiile de piaţă”.
Semnatarul acestor rânduri consideră numărul locurilor de muncă drept cel mai sintetic indicator economic. Locurile de muncă nu pot fi păstrate decât dacă sunt susţinute de o productivitate care să garanteze competitivitatea activităţii respective. De aceea, când Donald Trump spune că „va repatria locurile de muncă”, afirmaţia nu este decât o simplă formulă populistă în absenţa creşterii productivităţii muncii. Locurile de muncă sunt conservate nu de o voinţă politică, de o decizie de acest gen, ci de performanţa economică. Concurenţa „fură” locurile de muncă, iar distribuţia acestora la nivel planetar oferă cea mai bună hartă a competitivităţii existente în diferite ţări, domenii, regiuni ale globului.
Garanţia păstrării şi amplificării locurilor de muncă nu poate fi decât consolidarea economiei reale în care preşedintele Barack Obama încorporează şi însănătoşirea vieţii financiare, cel de-al patrulea obiectiv. „Prea mulţi potenţiali fizicieni şi ingineri îşi petrec timpul învârtind banii în cadrul sectorului financiar, în loc să-şi valorifice talentul în procesul de perfecţionare a economiei reale. Iar criza financiară din 2008 doar a consolidat izolarea corporaţiilor şi elitelor, care, adesea, par să fie ghidate după alte reguli decât cetăţenii obişnuiţi”.
Suntem şi noi în pragul unei campanii electorale. Aţi auzit vorbindu-se de economia reală? La noi, se duelează în formule şi promisiuni. Baza lor economică este amânată pentru mai tâziu. Aşa are loc desprinderea de realitate, aşa ia naştere populismul. Două exemple. Definitoriu pentru o societate este modul cum distribuie valoarea nou creată. SUA şi Danemarca, de pildă, au un nivel asemănător al PIB-ului pe cap de locuitor, dar un sistem de redistribuţie complet diferit. În SUA, 1% din populaţia cea mai bogată intră în posesia a peste 20 de procente din valoarea nou creată, pe când în Danemarca, aceluiaşi procent îi revine doar 7%. În Germania, capitalul ia 40 la sută din valoare nou creată, iar munca 60 de procente. La noi situaţia este exact inversă, ceea ce înseamnă perpetuarea sărăciei, subfinanţarea sănătăţii şi a învăţământului, etc., etc. Aţi auzit de o poziţie care să corecteze o asemenea situaţie care plasează România nu la marginea unei dezvoltări sustenabile, ci în afara perimetrului acesteia? Reamintim precizarea făcută de preşedintele american: „Este misunea noastră să proiectăm un nou viitor. Un viitor al creşterii economice, al unei creşteri care să fie nu doar sustenabilă, ci de care să se bucure cât mai mulţi oameni” (subl. ns.).
Este des întâlnită şi următoarea afirmaţie: la noi nu sunt alegeri pentru guvern, sunt alegeri parlamentare… Prima răspundere a unui parlament nou ales este să formeze şi să voteze guvernul. Sunt alegeri parlamentare, într-adevăr, dar configuraţia parlamentului joacă un rol hotărâtor în configurarea executivului.
Tot amânând problemele reale, şansa de a scrie un viitor diferit pur şi simplu se pulverizează.
Sursa tabel: http://www.economist.com/news/briefing/21708216-americas-president-writes-us-about-four-crucial-areas-unfinished-business-economic
