Discursul de-globalizării!

Articol de Prof. Univ. Dr. Paul Dobrescu

Îndeobşte, evoluţia mişcărilor politice de o anumită anvergură sunt simbolizate de ceea ce numim „mişcarea pendulului”. O orientare economică sau politică are viaţa ei. Se naşte ca o reacţie la ceea ce reprezintă dominantele momentului, aflate în declin sau chiar pe cale de epuizare. Când noua orientare devine suficient de puternică şi de acceptată, reuşeşte să schimbe mişcarea pendulului în direcţia opusă şi să inaugureze o nouă epocă. Aşa s-au întâmplat lucrurile cu monetarismul care în anii 70 şi 80 ai secolului trecut a luat locul keynesismului, ca doctrină economică dominantă. Din anii 80, la cârma lumii a venit o nouă orientare politică – neoliberalismul – îmbrăţişat, cam în acelaşi timp, de către America şi Anglia. Ideile de bază ale neoliberalismului au triumfat o dată cu victoria în Războiul Rece. Adevăratul Tratat de pace al încheierii Războiului Rece, globalizarea s-a dorit o reglementare planetară a vieţii economice, în cadrul căreia intensificarea fluxurilor de tot felul, suspendarea sau diminuarea diverselor bariere şi descreşterea vizibilă a rolului statului reprezentau puncte esenţiale.

În ultima vreme, asistăm la încercări de eliberare de sub strânsoarea globalizării, la critici deschise ale procesului respectiv, la îmbrăţişarea unui gen de protecţionism, ceea ce înseamnă opusul globalizării. Întrebarea este: avem de-a face cu măsuri şi atitudini întâmplătoare, ori cu o tendinţă care „urcă” şi se afirmă pe umerii reacţiilor tot mai frecvente de care aminteam? Optăm pentru cea de-a doua alternativă. Aducem în sprijinul poziţiei noastre trei argumente.

Criticii globalizării nu sunt persoane cu poziţii modeste, ci lideri de primă importanţă. Donald Trump promite o „repatriere a joburilor” pierdute în ultimii ani. Deci o diminuare, dacă nu o întrerupere a procesului de delocalizare practicat atât de mult în epoca globalizării. De asemenea, se angajează să pună capăt tratatelor comerciale încheiate în ultimii ani care reprezentau o expresie a vocaţiei spre globalizare a Americii. Posibilă obiecţie: nu este sigur că Trump va câştiga alegerile. Adevărat, dar criticile sale vor rămâne, iar câştigătorul va trebui, într-o anumită măsură, să ţină seama de ele. La încheierea Conferinţei anuale a Partidului Conservator din Marea Britanie, Theresa May a subliniat că votul pentru Brexit reprezintă un adevărat „strigăt pentru un nou început”, pentru o nouă agendă care trebuie să cuprindă ca puncte distinct intervenţia statului, drepturi mai multe pentru muncitori şi înăbuşirea lăcomiei marilor corporaţii. Adică exact opusul a ceea ce susţinea Margaret Thatcher acum mai bine de 30 de ani. Nu sunt voci singulare. Nicolas Sarkozy pare să „împrumute” masiv din discursul lui Trump, iar când vine vorba despre political correctness, replica este directă şi neaşteptată – „poliţia gândirii”. Observaţi: încet, încet prinde contur un nou discurs. Unii îl numesc „populist”, alţii „naţionalist”. Dincolo de etichete, vom descoperi că este vorba despre o nouă atitudine în legătură cu globalizarea şi rezultatele ei. De aceea, poate că formula cea mai potrivită ar fi discursul de-globalizării.

trump_cpac_improved    Cel de-al doilea argument are în vedere descreşterea comerţului internaţional. În cele două decade dinaintea crizei, comerţul mondial a crescut de două ori mai repede decât PIB ul global. Din 2012, comerţul a mers umăr la umăr cu producţia. Descreşterea sa – relativă – vorbeşte cu multă putere despre mersul globalizării. Mai ales că printre cauzele descreşterii de care vorbim figurează şi o schimbare semnificativă a lanţurilor de aprovizionare globale sau regionale. De pildă, până nu de mult, China ansambla componente manufacturate în diverse ţări. Ceea ce însemna un impuls al activităţii comerciale. Astăzi, Beijingul a trecut la o fază mai sofisticată a dezvoltării ţării, în care cele mai multe subansamble şi componente sunt fabricate chiar în ţară.

În sfârşit, Dani Rodrik, unul dintre cei mai respectaţi economişti ai lumii de astăzi, surprinde un alt aspect. La recentul summit G20 desfăşurat în China, precizează autorul american, expresiile cheie au fost “inclusive growth” şi “civilizing capitalism”. Ceea ce va cunoaşte un declin nu este globalizarea, ci tendinţa de hiperglobalizare, cea care intră în conflict cu interesele naţionale. Un regres al acestei tendinţe este chiar binevenit, pentru că ea creează răgazul corectării unor disfuncţionalităţi, chiar a unor dezechilibre interne. În ultimii ani, precizează Rodrik, a apărut obiceiul de a contrapune cerinţele globalizării unor priorităţi interne. Or, continuă autorul american, dacă politicile de diversificare a economiilor din ţările în curs de dezvoltare vin în contradicţie cu prevederile Organizaţiei Mondiale a Comerţului, atunci acestea din urmă se cer schimbate, iar nu priorităţile interne ale fiecărei ţări. Dacă aplicarea taxelor progresive menite să reducă inegalitatea sunt împiedicate de mobilitatea internaţională a corporaţiilor, atunci acestea din urmă trebuie să cedeze prioritatea iar nu primele.

Tocmai această inversare de priorităţi a generat dezechilibre interne şi nemulţumiri. De aceea, prioritatea politicienilor este să nu se mai ascundă după cerinţele globalizării, să corecteze dezechilibrele interne şi să găsească linia de armonizare a intereselor interne cu cele globale. Accentele de protecţionism din diverse discursuri, săgeţile trimise în contra globalizării exprimă particulariăţile acestui moment extrem de important.

Cu adăugirea următoare. Discursul de-globalizării este la început. El se bazează pe situaţii, fapte şi procese reale. Fireşte, optim ar fi să se poată armoniza interesul naţional cu cel global. Deocamdată, ştim cu claritate că interesul naţional a fost plasat pe un plan secund. Revenirea lui în prim plan sau într-o ecuaţie convenabilă pentru el este particularitatea momentului. Noi credem că această schimbare de priorităţi şi de planuri poate declanşa mişcarea de sens invers a pendulului. În care globalizarea va exista, dar nu va mai domina.

About the Author

Paul Dobrescu

Paul Dobrescu este profesor universitar la SNSPA, fondatorul Facultății de Comunicare și Relații Publice (FCRP), rector SNSPA în perioada 2008 – 2012; în prezent, conduce editura Comunicare.ro și Centrul de Cercetare în Comunicare din cadrul FCRP; printre cărțile publicate se numără: La ruse de la mondialisation. L’assaut contre la puissance américaine (2015, Paris, L’Harmattan), Un deceniu cât un secol. Secolul lumii emergente (2014), Lumea cu două viteze. Puterile emergente şi ţările dezvoltate (2013), Viclenia globalizării. Asaltul asupra puterii americane (2010), Geopolitica (2008), Mass media și societatea (2003), Iliescu contra Iliescu (1997), America Americii – California (1993), Computere şi trandafiri sau paradoxurile progresului (1986); a îngrijit și prefațat traducerea în limba română a lucrărilor: R. Kaplan, Răzbunarea geografiei (2014), D. Cohn-Bendit şi G. Verhofstadt, Trezeşte-te, Europa! Manifest pentru o revoluţie postnaţională în Europa (2013), G. Verhofstadt, Ieşirea din criză. Cum poate Europa salva lumea (2012), H. Kissinger, Despre China (2012), W. Lippmann, Opinia Publică (2009).