Articol de Prof. Univ. Dr. Alina Bârgăoanu, Director Convorbiri Europene
Recent, o analiză Stratfor ne semnalează faptul că o companie chineză, Midea Group, a oferit 5,1 miliarde de dolari pentru a prelua producătorul german de roboți industriali Kuka AG („China Looks to Europe to Feed Its Appetite for Technology”, Stratfor Geopolitical Diary). Kuka AG este cel mai mare producător de roboți pentru industria de automobile din lume. În acest moment, ministrul german al economiei, Sigma Gabriel, încearcă să pună pe picioare un consorțiu european care să aibă capacitatea de a bloca oferta și de a opri, astfel, preluarea. Lucru destul de greu de realizat deoarece oferta firmei chineze este cu 36% peste valoare de piață a colosului tehnologic german. În plus, nu este vorba despre prima mișcare de acest gen efectuată de China. În luna martie, compania chineză ChemChina a achiziționat producătorul german de utilaje pentru industria de mase plastice KraussMaffei, valoarea tranzacției fiind de 1 miliard de dolari.
Semnificația acestor mișcări pentru China, pentru modernizarea economiei sale, nu poate fi îndeajuns subliniată. Strategia Chinei, formalizată chiar sub denumirile Internet Plus și Made in China 2025, își propune modernizarea industriei sale prin realizarea unei fuziuni între tehnologiile de producție avansate și cele mai noi descoperiri în domeniul roboticii și al tehnologiilor digitale. Într-un anume fel, această strategie aduce aminte de reușitele Japoniei și ale Coreii de Sud, țări care au mizat, la momentul potrivit, pe combinația dintre industrie, robotică și computere. Ambele țări s-au bazat pe achiziționarea de tehnologie străină, tehnologie pe care au pus-o la lucru în combinații unice. Mai ales în cazul Coreii de Sud, a fost o strategie care a smuls țara din statutul de periferie a lumii dezvoltate și a plasat-o, într-o manieră fermă și sustenabilă, în chiar miezul economiei globale. Dacă nu ar fi recurs la această strategie și ar fi rămas prinsă în capcana veniturilor mici, care ar fi atras, potrivit unei gândiri simpliste, investitorii, Coreea de Sud ar fi fost în continuare doar un producător de tricouri și de tăiței, stresată de competiția venită din partea Birmaniei, așa cum subliniază Cornel Ban în cartea sa „Dependență și dezvoltare”. Coreea de Sud nu a mai mizat pe venituri mici și pe facilități fiscale (ca să nu le spune altfel) acordate corporațiilor, ci pe un efort susținut de fuziune între industrie, tehnologie, industrie și forță de muncă înalt calificată, deci și scumpă.
Rămâne de văzut dacă strategia Chinei va avea un succes asemănător, Cert este că, în ciuda dificultăților cu care este confruntată China în ultima perioadă și despre care aflăm în mod insistent, această țară își urmează strategiile de dezvoltare adaptate perfect momentului, acționează pe mai multe planuri – economic, financiar, tehnologic, geopolitic, al diplomației culturale etc.
.jpg)
Ce mă interesează poate mai mult legat de această știre este poziția statelor europene. Nu a Uniunii Europene ca întreg, pentru că nu se poate vorbi despre un ansamblu coerent, care ar acționa strategic potrivit unor interese comune, europene. „Bucăți” ale Uniunii sunt luate cu asalt de diverse interese extra-europene. Sau curtate, spuneți cum doriți. Germania este curtată pentru tehnologie și pentru extraordinara sa capacitate în domeniul producției. Marea Britanie, mai precis, City-ul londonez, pentru dominația exercitată în planul finanțelor globale. Iar portul Pireus a fost achiziționat de către compania chineză COSCO într-un moment de slăbiciune a statului grec. Portul Pireus a devenit, astfel, un punct nodal pe „Noul Drum al Mătăsii”, prin care se dorește conectarea Chinei de Europa printr-o rută maritimă și una continentală („One Belt, One Road”).
Așadar, apetit pentru tehnologie, apetit pentru finanțe, apetit pentru infrastructură – toate satisfăcute de state europene luate separat. Este legitim interesul fiecărui stat european de a-și identifica surse și parteneri care să le asigure dezvoltarea sau, după caz, supraviețuirea. În cazul Greciei, de exemplu, s-ar putea spune, nu fără oarecare ironie, că vânzarea portului Pireus a urmat cu strictețe programul de privatizări impus, vara trecută, de Troika în schimbul celui de-al treilea bail-out acordat Atenei. Așadar, interesele și acțiunile individuale ale statelor nu pot fi constestate. Problema care apare este că, în această cacofonie de interese ale statelor-membre, Uniunea dispare încet-încet, iar capacitatea sa de negociere și de acțiune pe plan global se diminuează.
În cartea recent publicată la Editura Litera și lansată la Târgul Bookfest, „Crizele de după criză. O lume fără busolă și fără hegemon”, Paul Dobrescu făcea o previziune: „dezvoltații” se vor încuscri cu „emergenții” precum nobilimea cu burghezia. Realitatea trepidantă de sub noi arată că previziunea este mai aproape de a se îndeplini decât credeam, iar ”încuscrirea” Chinei cu diverse state europene – scăpătate sau nu – a început deja.
