Recenzie și fotografii de Asist. univ. dr. Flavia Alupei-Durach
În cadrul rubricii de carte, dorim să semnalăm apariția editorială a unei noi lucrări semnate de către prof. univ. dr. Paul Dobrescu, autor și fondator al ”Convorbiri europene”. Volumul, intitulat sugestiv ”Crizele de după criză. O lume fără busolă și fără hegemon”, a fost lansat sâmbătă, 4 iunie, sub egida editurii Litera, în cadrul târgului de carte Bookfest. La eveniment au participat: Adrian Vasilescu (economist, jurnalist și consilier al Guvernatorului BNR – Mugur Isărescu), Ioan Mircea Pașcu (vice-președinte al Parlamentului European) și Stelian Tănase (analist politic, jurnalist și scriitor).
Cartea vine în prelungirea ideatică a lucrărilor recente ale prof. Paul Dobrescu – ”Viclenia globalizării. Asaltul asupra puterii americane” (2010), ”Un deceniu cât un secol. Secolul lumii emergente” (2013, distinsă cu premiul Henri H. Stahl al Academiei Române) și ”Lumea cu două viteze. Puterile emergente și țările dezvoltate” (2013). Cu o vastă experiență în studierea tendințelor contemporane, precum evoluția globalizării, ridicarea lumii emergente și reașezarea puterilor globale, autorul dedică acest volum conceptului de dezvoltare – națională, regională și globală – într-un context dominat de multiplicitatea situațiilor de criză. Sunt analizate, succesiv: statutul instabil al lumii dezvoltate, noul rol al lumii emergente ca jucător legitim pe scena globală și strategia geopolitică și economică din zona euroasiatică în plină dezvoltare.
Lumea dezvoltată, care se autocaracterizează în mod confortabil ca fiind avansată și stabilă, trece prin ceea ce este numită în carte ”boala dezvoltării lente”, o maladie recunoscută doar pe jumătate: dacă evidența reliefată de datele statistice nu este negată, cauzele profunde ale tendințelor negative nu sunt îndeajuns explorate. Maladia este caracterizată, la suprafață, de contractarea cererii globale și de o creștere economică mult mai modestă decât cea de dinainte de criză, ceea ce sugerează că perioada de post-criză este, de fapt, o criză în sine, o luptă disperată pentru supraviețuire. Una marcată de eficiența redusă a măsurilor de redresare, și, mai grav decât atât, de lipsa de viziune, strategie pe termen lung și leadership. Noua realitate la care statele dezvoltate trebuie să se adapteze este una în care starea economiei globale va fi conectată mai mult cu evoluția lumii emergente, decât cu cea a Occidentului. Astfel, ascensiunea emergenților repune pe tapet nevoia imperativă de dezvoltare, nevoie pe care tigrii asiatici reușesc în prezent să o transpună la nivel strategic mult mai bine decât statele lumii dezvoltate. Pe noul câmp de bătălie, cel al competiției economice, continentul european, îmbătrânit și apatic, se află pe marginea prăpastiei; are nevoie doar de un ultim impuls exterior pentru a cădea în ”statutul de putere secundă” (p. 21). Comparația este dură, dar nu nejustificată: ”În Asia, dezvoltarea a devenit un crez; în Europa, nu dezvoltarea a primat, ci abordările de tip politic. […] Europa nu a elaborat propria definiție a globalizării, nu a identificat un loc pentru ea însăși în procesul care urma să antreneze tot globul. Ea a fost surprinsă de globalizare, cum a fost surprinsă de criza care a urmat” (p. 90).
În schimb, regiunea asiatică s-a priceput mult mai bine să controleze situația. Apreciem că acestei zone i se potrivește perfect idiomul american, dificil de tradus ad litteram în limba română, ”ride the wave” – a te lăsa purtat de val în mod controlat, a reuși să rămâi la suprafață. Spre deosebire de Europa, statele asiatice au reușit să domine și să folosească în avantajul lor niște tendințe implacabile asociate globalizării. Preocupată de propria ascensiune, China nu a neglijat bunăstarea vecinilor săi mai slabi. Prin crearea unor lanțuri de producție care depășesc granițele statale, China le-a pregătit acestora traseul potrivit de dezvoltare în cadrul unei uzine regionale perfect funcționale: ”Factory Asia”, bazată pe specializare și creșterea competitivității.
Mai mult decât atât, autorul marchează drept punct de inflexiune în politica de expansiune comercială, financiară și geopolitică a Chinei crearea Băncii Asiatice pentru Investiții în Infrastructură, la care participă ca membri fondatori 21 de state asiatice, urmate de o parte notabilă a lumii dezvoltate (Germania, Franța, Italia, Polonia, Austria). Această inițiativă marchează preocuparea pentru crearea unei infrastructuri moderne, un nou Drum al Mătăsii, care să oglindească și să sprijine dezvoltarea economică fulminantă. De asemenea, este un semnal că ”ordinea economică s-a schimbat, ordinea financiară trebuie să se schimbe și ea.” (p. 185). Înființarea AIIB reprezintă (și) o reacție la discrepanțele mari dintre greutatea economică a unor țări sau zone și reprezentarea lor în organismele financiare internaționale.
În acest context, se prefigurează o ”încuscrire” între lumea dezvoltată și cea emergentă. Cele două nu evoluează izolat și distinct. Din contră, concluzionează autorul, relațiile privilegiate dintre țările dezvoltate și țările emergente tind să devină o dominantă a epocii. Pentru a nu deveni ”din ce în ce mai mică”, Europa ar trebui să exploateze capacitatea sa de a se cupla și coopera cu regiunile sau țările aflate în ascensiune economică.
După cum este intitulat sugestiv primul capitol din partea a treia a cărții, ne aflăm ”în anticamera unui nou bipolarism global”, în cadrul căruia se vor detașa două puteri importante: SUA și China, ca lideri ai lumii dezvoltate și ai lumii emergente, respectiv. La nivel simbolic, ordinea globală instituită de țările occidentale în baza caracterului presupus universal al valorilor și opțiunilor democratice este pe cale să fie răsturnată de multe țări asiatice. Acestea din urmă consideră că ”modernizarea precedă și întemeiază democratizarea” (p. 233). Este un nou model de dezvoltare, adaptat particularităților regiunii asiatice și care intră în conflict cu modelele occidentale. Nu în ultimul rînd, toate aceste evoluții mută centrul de greutate al Eurasiei de pe coasta vestică a supercontinentului pe cea estică. Dacă nu reacționează rapid, Europa va fi împinsă în planul doi, va experimenta pierderea statutului de actor de prim rang. Reacția ar presupune, în opinia autorului, atragerea Rusiei înspre Occident și descurajarea unei alianțe puternice cu China. În egală măsură, Europa este amenințată și de mișcările demografice din lumea arabă, ea fiind prima care ”decontează” prabușirea ordinii regionale din Orientul Mijlociu.
Una dintre cele mai importante concluzii ale volumului de față este aceea că perioadele de criză și post-criză trebuie folosite pentru lansarea unui model al dezvoltării care să facă față ridicării lumii emergente fără a neglija aspectele calitative ale vieții sociale și umane. De asemenea, trebuie denunțate și abandonate interpretările dominante în baza cărora s-a organizat strategia lumii dezvolttate și care în prezent nu își mai găsesc fundamentul în realitate.
Deși implică o aprofundată cunoaștere a teoriile economice și geopolitice majore, cartea de față nu este deloc străină de cele mai recente evoluții contemporane. Autorul face întodeauna apel la date statistice solide pentru a-și sprijini argumentația legată de marșul intens al lumii emergente către prim-planul scenei globale. Lucrarea se distinge prin interpretarea, în lumina evenimentelor actuale, a operelor celor mai mari teoreticieni și practicieni din domeniul științelor politice, economiei, geopoliticii, sociologiei, filosofiei. Amintim aici, fără a avea pretenții de exhaustivitate, pe: Ulrich Beck, Zbigniew Brzezinski, Fernand Braudel, George Friedman, Francis Fukuyama, Jürgen Habermas, Samuel Huntington, Robert Kaplan, John Maynard Keynes, Henry Kissinger, Paul Krugman, Joseph Stiglitz și mulți alții, care fac din ”Crizele de după criză” un regal al dezbaterii de idei.
Din perspectivă practică, autorul discută în cheie geopolitică cele mai recente evenimente majore de pe glob: criza economică din 2008-2009 și reverberațiile sale, evoluțiile piețelor financiare, conflictul din Ucraina, conflictele din Orientul Mijlociu, criza refugiaților, disputele din Marea Chinei de Sud. Aici identificăm cel de-al doilea punct forte al lucrării: efortul sistematic de a descifra și clarifica cauzele și implicațiile unei suite de evenimente aparent ieșite de sub control. Nu în ultimul rând, cartea ”Crizele de după criză” trage un puternic semnal de alarmă privind căderea în desuet a modelului de dezvoltare occidental în general și european în special.
Ridicarea lumii emergente este o realitate de care SUA țin cont, dar pe care UE încă nu a conștientizat-o pe deplin. Europa trebuie să se trezească dintr-un lung somn geopolitic, să direcționeze valul în avantaj propriu și să regândească dezvoltarea zonei sale centrale și de est. De aceea, așteptăm cu interes dezvoltarea acestor teme într-un volum viitor.
