Securitatea energetică – calul troian în discuţiile euro-atlantice?

640px-Nordstream

Articol de Eveline Ioana Mărășoiu

Securitatea energetică s-a profilat în ultimii ani drept o temă importantă, atât pe agenda Uniunii Europene, cât și pe cea a Alianței Nord-Atlantice. Totodată, România s-a aliniat la acest obiectiv, considerând că acesta reprezintă, simultan, o oportunitate de a-și consolida profilul de țară și de a exploata resursele de care dispune.

Însă, în timp ce la nivel declarativ, UE28 susține crearea unei Uniuni energetice, axându-se pe diversificarea rutelor și a surselor, mai cu seamă atingerea unei independențe față de Federația Rusă, direcțiile de acțiune implementate sau în curs de implementare par a fi contrare obiectivelor asumate. În proximitatea României se întrevăd riscuri multiple generate de decizia Ungariei de a nu construi noi gazoducte pe teritoriul său ca parte a proiectului BRUA. În plus, la nivel macro-regional și chiar global, presupusul obiectiv al securității energetice poate fi calul troian din sânul formatelor de cooperare euro-atlantice.

Cel mai elocvent exemplu este, desigur, insistența Germaniei (și a altor state ale căror companii sunt implicate în proiect) de a construi gazoductul Nord-Stream 2 care urmează să alimenteze Europa de la exact aceeași sursă față de care UE este, în prezent, dependentă. Mai mult, realizarea proiectului ar crește vulnerabilitatea Ucrainei, a cărei economie depinde într-o măsură semnificativă de transportul de gaze dinspre Rusia spre Europa.

Dincolo de dezbinarea produsă de acest proiect în interiorul Uniunii Europene, astăzi Nord Stream 2 pare a fi obiectul central al unui potențial conflict transatlantic. Ca urmare a ingerințelor Kremlinului în afacerile interne ale Statelor Unite ale Americii (mai concret, implicarea în ultimele alegeri prezidențiale), Congresul american a adoptat pe 25 iulie 2017 o listă cuprinzătoare de sancțiuni împotriva Federației Ruse. Casa Albă a indicat că va semna proiectul de lege.

Răspunsul (informal) al Uniunii Europene față de măsurile pe care SUA dorește să le implementeze ca răspuns la comportamentul Moscovei este: suntem pregătiți să implementăm și noi sancţiuni sau măsuri restrictive …  împotriva SUA. Acest mesaj este, fără îndoială, unul „de ultimă soluţie”, la care să se apeleze în cazul în care aplicarea sancțiunilor americane ar periclita interesele economice europene. Chiar şi aşa, mesajul este şocant. Dacă până acum, pozițiile adoptate de Bruxelles și Washington erau adesea convergente, mai ales în contextul sancțiunilor internaționale, astăzi par a fi chiar conflictuale.

La nivelul comunicării strategice, acest eveniment reprezintă punctul culminant într-un proces continuu de degradare a relațiilor transatlantice. Dacă momentul de început al acestei pante descendente este alegerea preşedintelui Trump sau, dimpotrivă, momentul T0 este mult mai îndepărtat în timp este altă discuţie. Cert este că avem de-a face cu un moment de vârf, amplificat şi de declarația purtătorului de cuvânt rus Dmitry Peskov, care a făcut referiri multiple la „partenerii europeni”, discuțiile purtate cu aceștia și interesul comun pe care cele două părți le au în finalizarea proiectelor posibil afectate de viitoarele sancțiuni americane. Cel mai important proiect de acest gen fiind, aşa cum am spus, Nord Stream 2.

Aceste declaraţii, coroborate cu memorandumul intern al Comisiei Europene transmis mass-media, prezintă o Uniune Europeană ale cărei valori rezidă preponderent în câștigurile economice pe care le-ar avea anumite companii multinaționale, respectiv anumite state puternice, în detrimentul protejării ordinii internaționale și a unei relații transatlantice strânse și puternice. Mesajul transmis la nivelul opinei publice este acela că Uniunea Europeană nu își mai coordonează politicile cu Statele Unite ale Americii, noi parteneri de discuție în acest caz fiind cei de la est.

Strategia Globală a UE subliniază: credibilitatea Uniunii rezidă în unitatea noastră, în multiplele noastre realizări, în puterea noastră de atracție pe termen lung, în eficiența și consecvența acțiunilor noastre, și în aderarea la valori. În contextul actual, se poate naşte întrebarea dacă Uniunea Europeană acționează în conformitate cu aceste afirmaţii și dacă, prin eventualele acțiuni împotriva SUA, Bruxelles-ul își consolidează credibilitatea strategică și imaginea de actor normativ sau, dimpotrivă, le subminează. Într-o eră în care europeanismul şi atlanticismul se află într-o confruntare din ce în ce mai dramatică, Uniunea Europeană ar trebui să demonstreze capacitatea de gândire strategică, să se abțină de la a transmite informații care pot periclita imaginea sa publică și relația cu Washington-ul.


eveline

About the Author

Eveline Ioana Mărăşoiu

Eveline Mărășoiu este analist relații internaționale la Centrul de Prevenire a Conflictelor și Early Warnings, în București. Este doctorandă în cadrul Facultății de Comunicare din SNSPA și printre studiile sale se numără un Masterat în Științe Politice, o Licență în Managementul Siguranței și Securității și una în Drept Internațional și European.