Să fie Franța adevărata Grecie?

Alina_Bargaoanu

Articol de Alina Bârgăoanu, director Convorbiri europene

Criza euro a declanșat o adevărată competiție, deși poate nu acesta este cuvântul potrivit, pentru țara care ar merita titlul de „Bolnavul Europei”. Competiția este, de fapt, mai veche (lăsând deoparte rezonanța istorică a termenului): în anii `70 pentru, acest titlu concura Marea Britanie, în anii `90 Germania (imediat după unificare). A urmat, desigur, Grecia, apoi a venit rândul Italiei, Spaniei și Portugaliei. Între timp, Germania reunificată a devenit „eligibilă”, deși nu în virtutea criteriului clasic – acela de a fi ratat competiția economică, atât în plan european, cât și global – ci tocmai din motive opuse. Acum Franța pare foarte aproape de a fi declarată „Bolnavul Europei” (de fapt, a fost explicit portretizată în acești termeni de platforme media prestigioase precum Reuters sau Forbes).

Există mulți indicatori care ar putea fi folosiți pentru a argumenta un diagnostic atât de sever. Nu voi insista doar pe date macroeconomice, ci voi oferi exemple mai spumoase, dar care surprind o stare de fapt poate chiar mai bine decât o fac indicatorii privind competivitatea sau activitatea industrială.

De exemplu, un articol din New York Times arăta că aproximativ 70% din ingredientele folosite în celebrele restaurante franțuzești sunt prefabricate și congelate. Librăriile sunt pline de cărți care avertizează cu privire la declinul Franței (cu termenul aferent, declinisme): „Reinventarea Franței”, „Franța – o provocare”, „Franța – un faliment aparte”. În ultimii 20 de ani, sectorul industrial francez a pierdut aproape un milion de locuri de muncă; în plus, există estimări potrivit cărora ponderea turismului în economia franceză va fi mai mare decât cea a sectorului industrial. Creșterea economică este anemică, fiind vorba mai degrabă despre stagnare, în condițiile în care zona euro pare să dea semne de revenire. Șomajul – de peste 10% – este de două ori mai mare decât în Germania, iar în rândul tinerilor se apropie de 25%. Expunerea băncilor franceze la sudul supraîndatorat este în continuare semnificativă, în timp ce expunerea băncilor germane s-a redus. Clasa politică este acuzată că nu a implementat reformele necesare pentru ca Franța să poată beneficia de pe urma euro sau a globalizării, recurgând, într-un stil pur franțuzesc, doar la reformettes.

Potrivit estimărilor propriului guvern, deficitul va reprezenta 4,4% din PIB, iar datoria publică va ajunge la 97,2% din PIB în 2015 și 98% în 2016. Pe baza acestor date, apare întrebarea legitimă: cărui pluton aparține Franța, Nordului sau Sudului European? Este centru sau periferie – în noul jargon creat de criza euro?

Întrebat dacă „Franța este un centru de putere al nordului sau o țară mediteraneană supraîndatorată și dependentă?”, Președintele F. Hollande a răspuns onest: „Câte puțin din ambele”.

Pornind de la fundamente economice și sociale diferite (datorie, deficit, șomaj), Franța are interese și filosofii economice diferite față de cele ale Germaniei; este mai degrabă interesată de stimularea, în manieră keynesiană, a economiei, chiar dacă acest lucru ar stimula inflația; în timp ce Germania mizează, în continuare, pe austeritate, pe măsurile prin care speră să evite cu orice preț inflația, dată fiind teama istorică de acest fenomen.

Din această perspectivă, contează mai puțin dacă, în cele din urmă, competiția strânsă pentru titlul de „Bolnavul Europei” va fi sau nu câștigată de Franța. Mai preocupant mi se pare faptul că indicatorii în baza cărora poate fi descrisă Franța o apropie foarte mult de Grecia. Ceea ce permite formularea ipotezei că, pentru Germania, adevărata Grecie este Franța.

About the Author

Alina Bârgăoanu

Alina Bârgăoanu, profesor universitar Jean Monnet la SNSPA, decan al Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice; Președinte al Consiliului de Administrație al Institutului European din România; cele mai recente lucrări: „Why Europe? Narratives and Counter-Narratives of European Integration” (2017, Peter Lang), „United by or Against Euroscepticism. An Assessment of Public Attitudes Towards the EU in the Context of the Crisis (2015, Cambridge Scholars); bursier Fulbright (2001- 2002).