Orientul Mijlociu sau Europa?

Alina_Bargaoanu

În continuarea articolului Ucraina sau Grecia?

de Alina Bârgăoanu, director Convorbiri europene

 

La începutul lunii februarie a anului curent, după o întâlnire cu Președintele rus Vladimir Putin, Cancelarul german Angela Merkel zbura direct la Washington pentru a discuta cu Președintele american Barrack Obama despre Ucraina. Subiectul anunțat al conferinței de presă organizate după discuțiile de la Casa Albă a fost, în mod previzibil, Ucraina. Cu toate acestea, atât declarațiile celor doi lideri, cât și întrebările ziariștilor au vizat în mod insistent (și) situația din Grecia. Președintele american se declara nerăbdător să audă evaluarea cancelarului german privind modalitatea prin care „Europa și FMI pot colabora cu noul guvern de la Atena pentru a readuce Grecia pe calea creșterii sustenabile”, creșterea zonei euro având „o importanță crucială atât pentru Statele Unite, cât și pentru economia globală”. Iar întrebarea care încheia conferința de presă „unea” în mod explicit cele două subiecte: eșecul eforturilor diplomatice în Ucraina și incertitudinea legată de negocierile cu Atena.

În perioada 27-29 mai, miniștrii de finanțe și guvernatorii băncilor centrale din G7 s-au reunit la Dresda în cadrul întâlnirii intitulate „Către o economie globală dinamică”, întâlnire prezidată de Ministrul german de finanțe Wolfgang Schäuble și de Președintele Bundesbank Jens Weidmann. Se așteptau discuții intense despre contribuția politicilor economice la creșterea competivității, despre volatilitatea piețelor, reglementarea sectorului financiar, războiul valutelor, prețul petrolului. Printre personalitățile lumii financiare care au mers la Dresda s-au numărat șefii de la FMI, Banca Mondială, OECD, Banca Centrală Europeană și Eurogrup, Comisarul european pentru Afaceri Economice și Financiare. Plus invitați speciali precum Nouriel Roubini, Kenneth Rogoff și fostul secretar al Trezoriei americane Larry Summers. Subiectul „Grexit” nu figura pe agenda oficială a întâlnirii. Cu toate acestea, potrivit relatărilor de la fața locului, Grecia s-a aflat pe buzele tuturor participanților, chiar i-a „bântuit ca o fantomă” (de aceea am și făcut această lungă enumerare a participanților). Frankfurter Allgemeine Zeitung a publicat o declarație a Directorului FMI, Christine Lagarde, potrivit căreia Grexit-ul nu va fi tocmai „o plimbare în parc”, dar nici nu va reprezenta sfârșitul zonei euro; mai pe românește, nu va însemna sfârșitul lumii; aceeași personalitate a vieții financiare globale a calificat ieșirea Greciei din zona euro drept „posibilă”.

Așadar, două evenimente care prezintă similitudini izbitoare: întâlniri la cel mai înalt nivel, pe două teme de anvergură globală, securitate și competivitate, care sunt, în cele din urmă, acaparate, de un subiect aparent mic, cu relevanță aparent regională: posibilul faliment al Greciei, ieșirea acestei mici țări din zona euro.

De unde această putere a crizei din Grecia de a distrage atenția de la teme mult mai fierbinți și complexe? Aceasta în ciuda estimării directorului FMI că, în definitiv, nu reprezintă un capăt de țară. Urmăresc îndeaproape criza din Grecia chiar din momentul izbucnirii; nici până acum nu am înțeles cum ceea ce inițial s-a numit „the Greek mess” a devenit „an European mess” și poate chiar un „global mess”. Cum de o economie a cărei pondere în economia zonei euro era, la începutul crizei, de numai 2%, a putut arunca în aer, pentru o bună perioadă de timp, una dintre zonele cele mai prospere ale lumii? Criza din Grecia a antrenat bail-out-uri peste bail-out-uri (pentru Grecia și pentru alte țări), summit-uri de salvare, efecte de domino în tot Sudul european, relaxare cantitativă, ascensiunea extremei stângi, ascensiunea extremei drepte, proteste, Occupy, Indignados, un război nemaiîntâlnit al declarațiilor, cereri de onorare a unor reparații de război, solicitări de vânzare a insulelelor grecești și a Acropolelor, „leneși bun de nimic” vs. „naziști” și câte și mai câte.

Voi medita în continuare la acest subiect până voi înțelege rațiunea acestui efort dezlănțuit care pare disproporționat în raport cu – repet – o economie cu o pondere de 2%. Până atunci, vă redau un fragment dintr-o analiză publicată recent de George Friedman, Președinte Stratfor. Reputatul analist își propune să realizeze o evaluare cuprinzătoare a lumii („A Net Assessment of the World”) și motivează faptul că începe această analiză cu Europa în termenii următori:

„încep cu Europa și nu cu Orientul Mijlociu deoarece, oricât de semnificativ ar fi succesul crescând al Statului Islamic, regiunea ca atare este secundară Europei, dacă privim lucrurile într-o perspectivă mai largă. Orientul Mijlociu contează, dar, economic vorbind, Europa este la fel de productivă ca Statele Unite și, în ultimii 500 de ani, a reprezentat o forță care a remodelat lumea. Orientul Mijlociu contează chiar foarte mult; dar crizele europene pot destabiliza lumea. Ceea ce se întâmplă între Grecia și Germania, de exemplu, poate avea consecințe în multiple direcții. Iată de ce, dacă tot trebuie să îmi încep analiza de undeva, o voi începe din Europa”.

About the Author

Alina Bârgăoanu

Alina Bârgăoanu, profesor universitar Jean Monnet la SNSPA, decan al Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice; Președinte al Consiliului de Administrație al Institutului European din România; cele mai recente lucrări: „Why Europe? Narratives and Counter-Narratives of European Integration” (2017, Peter Lang), „United by or Against Euroscepticism. An Assessment of Public Attitudes Towards the EU in the Context of the Crisis (2015, Cambridge Scholars); bursier Fulbright (2001- 2002).