Articol de Flavia Durach
Michael Wolff, autorul cărții „Fire and Fury”, care a cauzat numeroase controverse prin pretinsa expunere a adevărului gol-goluț despre primele 100 de zile ale administrației Trump la Casa Albă, a fost întrebat într-un interviu de televiziune dacă picanteriile cu iz tabloid din cartea sa sunt sau nu adevărate. Răspunsul reflectă întru totul etosul erei post-adevăr: „Ei bine, dacă par adevărate, înseamnă că sunt adevărate” (Fisher, 2018). Cu alte cuvinte, cititorii sunt îndemnați să relativizeze adevărul în baza propriei aprecieri subiective. Să își urmeze instinctul, intuiția, propriile emoții, în locul unei judecăți obiective. Să creadă ceea ce îi face fericiți.
Am ales acest exemplu pentru a ilustra fundalul pe care trebuie purtată discuția despre rolul și importanța echo chambers în polarizarea opiniilor pe internet, în propagarea fake news, dar și în radicalizarea opțiunilor în viața reală. Echochambers, – sau camerele de rezonanță comunicațională, așa cum le definește Alina Bârgăoanu într-o lucrare recentă – desemnează metaforic acel spațiu comunicațional închis, caracterizat de uniformitatea mesajelor și opiniilor, în special în interiorul rețelelor sociale.
Deși pare un concept foarte nou și „picant”, preocuparea față de acest fenomen datează cel puțin de acum – surprinzător! – 20 de ani, cu mult înaintea lui Trump, cu mult înaintea Brexitului, cu mult înaintea curentului antivaccinist. În 1996, confruntați cu minunile și pericolele Internetului, Marshall Van Alstyne și Erik Brynjolfsson de la MIT Sloan School comentau: „Noile tehnologii ale informației îi pot uni pe oamenii separați de distanțele geografice și îi pot ajuta să localizeze și să accese resurse de interes. Aceste mijloace pot crea punți de legătură și pot coagula comunități, însă în egală măsură pot fragmenta și diviza grupurile. Oamenii riscă să urmeze interese foarte specifice, excluzând orice formă de contact cu idei adverse”. Referindu-se la acest fenomen de polarizare, autorii propun termenul de „cyberbalcanizare” a preferințelor, inclusiv a afinităților sociale, intelectuale ori economice.
Și politice, adaugă Cass Sunstein, premonitoriu, în cartea sa Republic.com (2001). Autorul deplângea, la momentul respectiv, riscul expunerii selective la informație politică prin multiplicarea forumurilor de discuție și prin crearea, pe internet, a unor fluxuri de știri condensate și selective (customized news digest) care împiedică cititorii în a avea referințe culturale și interese comune. O polarizare de grup în care oamenii care gândesc asemănător își validează reciproc punctele de vedere, până la radicalizare. Sună cunoscut, nu-i așa? Esențială pentru o democrație, consideră Sunstein, este tocmai expunerea, chiar și întâmplătoare, la puncte de vedere noi, neașteptate, care ne provoacă să ne reevaluăm propriile credințe.
Decenii mai târziu, însele părerile științifice despre polarizarea opiniei pe internet sunt – ce ironic! – polarizate. Unii cercetători sunt relaxați- nimic care să ne preocupe excesiv. Spun aceștia: da, este adevărat că utilizatorii de internet tind să selecteze conținut partizan, care să le întărească propriile convingeri. Da, este adevărat că recurgerea la algoritmi care să filtreze conținutul în baza activității noastre preexistente crește riscul de enclavizare. Totuși, datele rezultate din studierea modului în care americanii consumă știri online sugerează că, deși rețelele sociale și motoarele de căutare cresc distanța ideologică dintre indivizi, crește totodată și expunerea la argumentele taberei opuse. Iar marea majoritate a știrilor sunt parcurse accesând paginile online are canalelor media consacrate, mainstream, temperând astfel efectul echo chambers (Flaxman et al, 2016). Rezumând o cantitate semnificativă de studii în domeniu, o altă lucrare subliniază diversitatea surselor de informare la care recurge americanul mediu, lipsa cronică de interes pentru politică și influența mai mare a enclavizării în viața reală, comparativ cu cea online (Guess et al, 2018). „Echo chambers sunt mai degrabă un mit”, tranșează problema și Grant Blank și Elizabeth Dubois, de la Oxford Internet Institute.
Dar „esența nu constă în numărul vocilor pe care le auzim, ci în modul cum reacționăm la ele” (Robson, 2018). Aici rezidă, consider eu, punctul focal al dilemei „sunt echo chambers o realitate gravă sau nu?”. Răspunsul depinde de impactul asupra membrilor. Trebuie să ținem cont că aceste comunități online sunt exclusiv voluntare, spre deosebire, să zicem, de familia și vecinii din viața reală. Pe aceștia nu ţi-i alegi, ceea ce se pare că e un lucru bun, în sensul că asigură, volens nolens, deschidere, adaptare, flexibilitate.
În schimb, echo chambers sunt comunităţi închise şi puţin predispuse schimbului. Bazate pe uniformitatea de identităţi, perspective, credinţe. Prin excluderea, cu orice preț, a divergenților, ele devin realitatea absolută (visul de aur al propagandei). Ca și cum ar fi captivi într-un cult religios (Jamieson, Capella, 2008), membrii respectivi cunosc o singură realitate și nu pot da crezare celorlalte realități, nici măcar în unele puncte esențiale. Pentru păstrarea neprihănită a convingerilor, indivizii absorbiți în echo chambers sunt dispuși la orice grad de mistificare a adevărului, pătrunzând într-o lume a adevărurilor relative și subiective. Mai mult, efortul de a le „deschide ochii” cu argumente plauzibile este un demers cu efect contrar, după cum sugerează cercetări recente (Bail et al., 2018).
În prelungirea și lămurirea acestor afirmații, fac apel la distincția operată pe linie filozofică de C. Thi Nguyen. Acesta diferențiază între bule epistemice (epistemic bubbles) și camere de rezonanță comunicațională (echo chambers). Cele dintâi sunt comunități informaționale în cadrul cărora unele voci care ar putea fi relevante pentru acuratețea și calitatea dezbaterii sunt omise deliberat sau accidental. Un pericol frecvent întâlnit pe rețelele sociale, unde căutăm să ne înconjurăm de puncte de vedere similare. Dar expunerea selectivă nu înseamnă obtuzitate absolută. Soluția pentru ieșirea din aceste bule este facilitată de livrarea unor puncte de vedere contrare, argumentate și ilustrate (de pildă, parcurgerea, pe lângă newsfeed-ul personal, a unor publicații mainstream sau vizionarea unor programe de știri la TV, discuțiile cu prietenii, cu profesorii, cu colegii de serviciu, până și cu necunoscuții în mijloacele de transport în comun).
În schimb, echo chambers sunt caracterizate de respingerea punctelor de vedere contrare nu pentru ca ne fac să ne simțim inconfortabil, ci pentru că le delegitimizăm. Acest proces de delegitimizare este comun tuturor teoriilor conspirației care afirmă, de pildă, că leacul pentru cancer este ținut ascuns de marile companii farmaceutice, în cârdășie cu medicii cumpărați de către acestea, pentru că citostaticile ar fi mai profitabile. Sau că vaccinurile sunt toxice și cauzează autism, printre multe alte afecțiuni cumplite. În logica respingerii vocilor oficiale (în acest exemplu, cele din sistemul medical și științific), aceste teorii expediază dovezile științifice ca fiind contrafăcute, medicii corupți, guvernele cumpărate pe bani mulți etc. Indiferent care sunt credințele perpetuate în interiorul acestor echo chambers, ele sunt inatacabile pentru că susținătorii lor nu au încredere în nicio altă sursă, nu o acceptă ca partener legitim la discuție. Dacă ar face-o, atunci ar putea cântări măcar o parte dintre contraargumente; dar nu este cazul. Persoanele captive în eco chambers ar putea avea acces la toate sursele de informație din lume; ei nu vor medita asupra lor, nu pentru că ar fi incapabili de gândire critică, ci pentru că nu au încredere în ele.
Ruta de evadare? Deși dificilă, nu imposibilă: în cuvintele lui C. Thi Nguyen, „restart-ul socio-epistemic” (social-epistemic reboot). Similar gestului atât de familiar prin care repornim calculatorul când se blochează sistemul de operare, este nevoie de ștergerea întregului fundament de credințe, convingeri și experiențe care ne-au adâncit în echo chamber, și reevaluarea realității „de la zero”, cu o doză de încredere a priori în sursele ce urmează a fi consultate, în toată diversitatea lor. Un demers extrem de inconfortabil, care necesită fie multă maturitate, fie un șoc major, ori un moment de grație pentru a se produce.
Bail, C., Argyle,L., Vrown, T., Bumpus, J., Chen, H., Hunzaker, M. B., Lee, J., Mann, M., Merhout, F., Volfovsky, A. (2018). Exposure to Opposing Views can Increase Political Polarization: Evidence from a Large-Scale Field Experiment on Social Media. SocArXiv. doi:10.31235/osf.io/4ygux.
Bârgăoanu, Alina. (2018). Fake news- noua cursă a înarmării. Editura Evrika.
Blank, G., Dubois, E. (2018). The myth of the echo chamber. https://www.oii.ox.ac.uk/blog/the-myth-of-the-echo-chamber/
Fisher, S. (2018). Are You In A Social Media Echo Chamber? How To Take An Objective Look. https://www.forbes.com/sites/quora/2018/02/28/are-you-in-a-social-media-echo-chamber-how-to-take-an-objective-look/#69fba85c61f9
Flaxman, S., Goel, S., & Rao, J. M. (2016). Filter bubbles, echo chambers, and online news consumption. Public opinion quarterly, 80(S1), 298-320.
Guess, A., Lyons, B., Nyhan, B., Reifler, J. (2018). Avoiding the echo chamber about echo chambers: Why selective exposure to like-minded political news is less prevalent than you think. Knight Foundation, https://kf-site-production.s3.amazonaws.com/media_elements/files/000/000/133/original/Topos_KF_White-Paper_Nyhan_V1.pdf
Thi Nguyen, C. (2018). Escape the echo chamber. Aeon, https://aeon.co/essays/why-its-as-hard-to-escape-an-echo-chamber-as-it-is-to-flee-a-cult
Jamieson, K.H, Cappella, F. (2008). Echo Chamber: Rush Limbaugh and the Conservative Media Establishment. Oxford University Press
Robson, D. (2018). The myth of the online echochamber. BBC, http://www.bbc.com/future/story/20180416-the-myth-of-the-online-echo-chamber
Sunstein, C. R. (2001). Republic.com. Princeton University Press.
Van Alstyne, M., Brynjolfsson, E. (1996). Electronic Communities: Global Village or Cyberbalkans? http://web.mit.edu/marshall/www/papers/CyberBalkans.pdf.
Sursa foto: Wikimedia Commons
