Tuskel – noul motor de creștere al Europei

Alina_Bargaoanu

Articol de Alina Bârgăoanu, director Convorbiri europene

Uniunea Europeană adăugă, pe zi ce trece, noi și noi scindări: Nord/Sud, Vest/Est, centru/periferie, state creditoare/state debitoare, state bogate/state sărace, elite/cetățeni. Există și altă dihotomie, care împarte țările membre în funcție de modul în care au trecut testul crizei. Criza a împărțit UE în câștigători, respectiv pierzători, conferind statelor din prima categorie o aură de prestigiu cert. Exemplul evident este Germania, cu precizarea că succesul său – unanim recunoscut – inspiră deopotrivă respect și teamă. Pe lângă faptul că frecvent se invocă argumentul că acest succes – al Nordului, în general, ar fi fost obținut (și) pe seama Sudului. Mai există, însă, un exemplu de prestigiu asociat ieșirii cu bine din criză și, în general, valorificării la maximum a cărții europene. Exemplu poate chiar mai spectaculos, în orice caz, mai relevant pentru o țară ca România, este Polonia.

Polonia a fost singura țară UE membră care nu a avut recesiune; nu s-a confruntat cu o criză bancară, nici cu ieșiri accelerate de capital; a reușit să își sporească exporturile, printre altele și datorită faptului că nu și-a distrus capacitatea industrială, ci a modernizat-o și a pus-o la lucru în concordanță cu noile cerințe ale pieței europene și globale; nu a recurs la măsuri de austeritate și a menținut un nivel consistent al investițiilor publice printr-o utilizare inteligentă a fondurilor europene. Datele vorbesc de la sine. PIB-ul nominal a crescut de la 5976$ per capita în 1990 la 23,275$ per capita în 2013. Raportat la media europeană, PIB-ul polonez (la paritatea puterii de cumpărare) a crescut de la 51% (2004) la 70% în 2014.

Economia poloneză a devenit cea mai mare din Europa Centrală și de Est și a șasea la nivelul Uniunii. Polonia a mers pe urmele Germaniei; a devenit, pentru Germania, un gen de noua RDG, o țară în care Germania a investit inclusiv încredere și pe care a antrenat-o în propriul demers de dezvoltare și de cucerire de noi piețe. Astfel încât celebrul binom Merkozy, transformat apoi, din motive politice, în Merkollande, este, de fapt, binomul Tuskel: Germania și Polonia sunt hub-ul de export și de creștere al UE. Nu cred că există o rețetă magică, simplă, ingrediente minune care să explice această performanță. Dar este sigur că succesul polonez poate fi explicat, simplu, prin câțiva factori: viziune, ambiție, pragmatism, leadership politic atașat ideii de dezvoltare și o administrație publică bine pregătită. Toate – și poate multe altele – au creat un climat propice dezvoltării, climat în virtutea căruia fiecare polonez simte că poate contribui la dezvoltarea țării sale. Ca în acea butadă despre o vizită a Președintelui american J.F. Kennedy la NASA, în timpul operațiunilor de pregătire a aselenizării. Președintele se trezește față în față cu o persoană care dădea cu mopul pe holurile de la NASA.

  • Ce faci aici?, întreabă Președintele.
  • Trimit primul om pe lună.

De la elite până la cetățeanul obișnuit, polonezii par conectați la efortul încordat de ridicare a țării lor, părând să spună întregii Europe și poate mai cu seamă Europei Centrale și de Est, „Da, putem!”.

About the Author

Alina Bârgăoanu

Alina Bârgăoanu, profesor universitar Jean Monnet la SNSPA, decan al Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice; Președinte al Consiliului de Administrație al Institutului European din România; cele mai recente lucrări: „Why Europe? Narratives and Counter-Narratives of European Integration” (2017, Peter Lang), „United by or Against Euroscepticism. An Assessment of Public Attitudes Towards the EU in the Context of the Crisis (2015, Cambridge Scholars); bursier Fulbright (2001- 2002).