„Imperiul contraatacă: Germania și criza din Grecia”

convorbiri_europene_logo_small

(traducere parțială a editorialului ”An Empire Strikes Back. Germany and the Greek Crisis”, publicat de George Friedman, reputatul analist Stratfor, în data de 14 iulie 2015 pe www.stratfor.com)

Publicarea parțială a traducerii s-a realizat cu permisiunea Stratfor. Pentru citirea integrală a editorialului, vă rugăm consultați www.stratfor.com.


Săptămâna trecută, Germania și Grecia s-au ciocnit într-o bătălie disperată. În baza acordului la care s-a ajuns, Germania a forțat capitularea Greciei. Dar este foarte neclar dacă Grecia își poate permite implementarea acordului, sau dacă are voința politică de a o face. La fel de neclare sunt și opțiunile pe care le are Grecia, dat fiind faptul că poporul grec a pus Germania cu spatele la zid. Din această poziție – nu foarte inspirat aleasă – singura opțiune a Germaniei a fost aceea de a risca totul; iar germanii au contraatacat cu vârf și îndesat. […]

Potrivit punctului de vedere al guvernului de la Atena, noii termeni pe baza cărora grecii ar fi obținut o infuzie de lichidități în schimbul unor noi măsuri de austeritate ar fi salvat Grecia de la un dezastru iminent, dar ar fi făcut imposibilă refacerea. Trebuind să aleagă între prăbușirea imediată a sistemului bancar și un lung șir de suferințe, grecii s-au aflat într-o situație fără ieșire. […]

În mod deliberat vorbesc despre Germania și nu despre Uniunea Europeană atunci când mă refer la negocierile purtate cu Grecia. De ceva timp Germania este percepută drept entitatea care controlează Uniunea Europeană. Numai că, de această dată, tocmai germanii nu s-au mai ferit de această percepție. Nu s-au mai ferit nici de ferocitatea cu care și-au arătat colții. De fapt, au fluturat steagul supremației germane, al interesului național german, al disponibilității germane de a călca în picioare orice opoziție. […]

Prin asta, germanii au făcut un lucru pe care nu și l-au dorit niciodată: acela de a readuce la viață, fără lipsă de ambiguitate, ideea potrivit căreia Germania, fiind statul suveran care domină Europa, are puterea și disponibilitatea de a-și impune în mod unilateral voința în fața altui stat european.

Poziția tradițională a Germaniei a fost aceea că, în cadrul Uniunii Europene, reprezintă o națiune ca oricare alta în cadrul Uniunii Europene. Unul dintre obiectivele primordiale ale integrării europene a fost acela de a încadra Germania într-o entitate europeană multinațională, poziție care să-i permită să se dezvolte economic, dar care să o împiedice de a mai juca rolul pe care l-a jucat între 1871 și 1945.

[…]

Nimeni nu și-a dorit această soluție mai mult decât germanii, iar multe dintre manevrele Germaniei au fost făcute tocmai pentru a salva această enitate multilaterală. Numai că, prin aceste manevre, Germania a depășit două limite. Prima – mai puțin semnificativă – constă în faptul că Franța și Germania nu au avut aceeași poziție privitoare la Grecia, deși acest lucru nu a fost atât de grav încât să ducă la o schismă. A doua limită – mult mai importantă – constă în aceea că negocierile cu Grecia au reprezentat, în fapt, o exercitare unilaterală a puterii germane.

[…]

În cel de-al doilea război mondial, Germania a ocupat Grecia. Ca peste tot în Europa, amintirea perioadei de ocupație este înscrisă în ADN-ul grecilor, iar cei care se opun acordului vor recurge exact la acest argument. Felul în care nemții au conceput acordul și l-au extins pentru a include și componenta de supraveghere externă va readuce la viață amintirile legate de ocupația germană. Lucrul acesta se întâmpla deja. Inflexibilitatea agresivă a germanilor poate fi înțeleasă ca o atitudine motivată de teamă, numai că dintotdeauna Germania a fost o țară care a reacționat la propriile temeri prin bravadă și supraîncredere.

[…] Germanii au dat un exemplu în cazul Ciprului, acum dau un exemplu și în cazul Greciei: puterea dominantă a Europei nu va plăti datoriile celor aflați în faliment. Va cere supunere politică în schimbul ajutorului. Acesta nu este un mesaj care să nu se facă auzit în Europa, indiferent cât de puternice ar fi, în acest moment, sentimentele anti-grecești.

Ce se întâmplă e departe de ceea ce și-a dorit sau imaginat Germania. Dar Greciei i-ar fi fost imposibil să accepte cerințele nemților, la fel cum Germaniei i-ar fi fost imposibil să accepte cerințele grecilor. În cele din urmă, criza bancară i-a oferit Germaniei o pârghie de nerefuzat. Pentru moment, contextul cere ca Grecia să accepte austeritatea și să transfere elemente-cheie ale suveranității către instituții aflate sub influența de netăgăduit a Germaniei.

Ce altceva ar fi putut face Germania? Ce altceva ar fi putut face Grecia? Tragedia creată de realitatea geopolitică este aceea că ce se întâmplă are puțin de-a face cu ceea ce își propun oamenii de stat atunci când pornesc la drum.


An Empire Strikes Back: Germany and the Greek Crisis is republished with permission of Stratfor.”

(traducere realizată de Alina Bârgăoanu)

About the Author

Alina Bârgăoanu

Alina Bârgăoanu, profesor universitar Jean Monnet la SNSPA, decan al Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice; Președinte al Consiliului de Administrație al Institutului European din România; cele mai recente lucrări: „Why Europe? Narratives and Counter-Narratives of European Integration” (2017, Peter Lang), „United by or Against Euroscepticism. An Assessment of Public Attitudes Towards the EU in the Context of the Crisis (2015, Cambridge Scholars); bursier Fulbright (2001- 2002).